Deocamdată, nu există premise pentru o soluționare pașnică a conflictului ucrainean (Dmitri Peskov)

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a reamintit faptul că în Ucraina ‘sunt interzise orice fel de negocieri cu Federația Rusă’. Este prematur să discutăm despre o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina, deocamdată, nu există condiții prealabile pentru aceasta, a declarat, pentru Agenţia de presă TASS, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Răspunzând la întrebarea care dintre planurile privind soluționarea pașnică a conflictului propuse de diferite părți este mai agreat de Rusia și dacă Moscova are o proprie versiune a unui astfel de plan, purtătorul de cuvânt a răspus: ‘Este prematur să discutăm despre aceasta, atâta timp cât în mod evident nu există premise pentru o reglementare pașnică’. ‘Operațiunea militară specială continuă‘, a adăugat el. Atunci când a fost rugat să precizeze dacă Kremlinul este pregătit pentru negocieri de pace cu unii dintre reprezentanții autoritățile actuale de la Kiev, Peskov a răspus: ‘Este puțin probabil ca să putem discuta, deoarece orice fel de negocieri cu Federația Rusă sunt interzise [în Ucraina]‘. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a validat, în octombrie anul trecut, o decizie a Consiliului pentru Securitatea Națională și Apărare din Ucraina potrivit căreia este interzis să se negocieze cu liderul rus, Vladimir Putin./vdraguta/atataru

Agenţia de presă TASS – 24 mai