Studiu privind decizia Republicii Moldova de retragere din CSI

Realizator: Ciprian Sasu – Mai puțin de 0,5% din cetățenii Republicii Moldova care și-au petrecut anul trecut concediul în străinătate au ales ca destinație spațiul CSI – relevă un studiu publicat la Chișinău de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Studiul a apărut în condițiile în care Chișinăul a luat decizia de a se retrage din adunarea parlamentară a CSI, dat fiind că unul dintre membrii fondatori ai acestuia, Rusia, a atacat un alt membru fondator, Ucraina. O parte importantă a populației și opoziția pro-rusă și-ar dori, însă, ca țara să rămână în CSI, iar Moscova spune că prin ieșirea din organizație, Repubica Moldova riscă să piardă presupuse avantaje economice. Afirmațiile sunt contrazise, însă, de statisticile oficiale, care arată că relațiile comerciale ale Republicii Moldova sunt preponderent orientate spre Uniunea Europeană. Corespondentul RRA Mario Balint transmite din Chișinău.
Reporter: 40% dintre cetățenii Republicii Moldova își doresc să facă parte în continuare din Comunitatea Statelor Independente, pe care premierul Dorin Recean a declarat că o părăsește la nivel de adunare parlamentară. Ieri, secretarul general al CSI, Sergei Lebedev, a declarat pentru TASS că își exprimă speranța Moldova nu va părăsi organizația. În opinia lui, asemenea decizie ar avea efecte negative și va lovi puternic economia și relațiile interumane. Conform studiului realizat de IDIS „Viitorul”, Comunitatea Statelor Independente nu pare atractivă nici măcar pentru turiști.
Veaceslav Ioniță, expert în economie și coordonator al studiului: 115.000 de cetățeni ai Republicii Moldova s-au odihnit în Uniunea Europeană. În CSI s-au odihnit – o să râdeţi acum – acum aproape 400 de oameni, trei autocare. Deci, avem 40% de oameni care iubesc CSI-ul, spun: măi, e bine acolo. Păi, dacă e bine, nu zic să te duci să trăiești acolo? Du-te măcar în excursie, dacă îți place atât de tare CSI-ul.
Reporter: Blocul Comuniștilor și Socialiștilor consideră că ieșirea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente este o greșeală strategică, o crimă împotriva sectorului real al economiei și a cetățenilor. Declarațiile au fost făcute ieri de fostul președinte socialist Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă./abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 mai)