EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Bechet, judeţul Dolj: Ministrul Agriculturii, Petre Daea, lansează programul pilot ‘Irigare prin picurare cu independenţă energetică’, în localitatea Bechet – ora 11:00
– Culte, Biserică
* Sâmbătă, în ajunul Sărbătorii Rusaliilor, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT), în colaborare cu grupul tinerilor de la parohia Catedrala Sfântul Iosif, organizează și propune tinerilor și lucrătorilor pastorali de tineret din București o veghe de rugăciune internațională. Evenimentul va avea loc în Catedrala ”Sfântul Iosif”, în intervalul orar 22:00-23:00 și va fi trasmis live de Angelus TV
* Şumuleu Ciuc, jud. Harghita: Are loc marele pelerinaj, de Rusaliile Catolice, la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc, care adăposteşte statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat pe pagina sa de Facebook că porneşte cu bicicleta din Bucureşti spre locul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc, dorind să facă acest pelerinaj pe bicicletă „pentru viitorul sportului românesc şi pentru sportivii paralimpici”. Printre pelerini se va număra, sâmbătă, şi preşedinta Ungariei, Novak Katalin, dar şi fostul preşedinte al Ungariei, Ader Janos, care participă în fiecare an la eveniment. În biserica franciscană va fi oficiată Liturghia sâmbătă dimineaţa, de la ora 07:30. Alaiul festiv, având în frunte Laborumul, steagul Sfânt al Şumuleului, va porni sâmbătă, la ora 10:30 din faţa Bazilicii şi va parcurge traseul obişnuit până la altarul în aer liber, aflat pe şaua Şumuleul Mare şi Şumuleu Mic, acolo de unde va fi oficiată Liturghia festivă de Rusalii. Slujba va fi oficiată de monseniorul dr. Gergely Kovács, arhiepiscop al arhidiecezei romano-catolice de Alba Iulia, iar predica va fi rostită de părintele Urban Eric, provincialul franciscanilor din Ardeal, a anunţat rectorul bisericii franciscane din Şumuleu Ciuc, părintele Timár Sándor Asztrik
– Ambasade
* Oradea: Ambasadorul Republicii Arabe Egipt în România, Moayad El Dalie, participă la vernisajul unei expoziţii de artă fotografică egipteană, a preşedintelui clubului foto Pharaohs, organizată de Asociaţia Internaţională ‘Euro Foto Art’, în parteneriat cu Summit Agro Romania, sub patronajul Ambasadei Egiptului în România şi sub auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP). Din program:
- Ambasadorul egiptean şi ceilalţi oaspeţi vor vizita Muzeul Romano-Catolic Oradea, mai multe biserici şi obiective turistice din Oradea. La ora 17:00 participă la vernisajul expoziţiei artiştilor fotografi Dr. Ahmed Mohamed Hassan şi a soţiei sale, Nora Mahar, intitulată ‘Călătoria faraonilor’. Cele 72 de fotografii sunt expuse în Galeria ‘Euro Foto Art’ – Centru Expoziţional FIAP Oradea – România. Toate exponatele se pot viziona pe site-ul AIEFA: https://www.eurofotoart.com/efa-exhibition-hals/fiap-exhibition-center-oradea/11/. Vernisajul va fi transmis online pe pagina Facebook a asociaţiei: https://www.facebook.com/EuroFotoArtAssociation. Momentele muzicale ale vernisajului din Oradea vor fi oferite de artistul Thurzo Sandor Jozsef care va interpreta la violă mai multe piese ale compozitorilor din Egipt
– Diaspora
* Din programul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului ”Aici-Acolo” (25-28 mai), prilejuit de Ziua Românilor de Pretutindeni (tradițional sărbătorită în ultima duminică din luna mai – anul acesta pe 28 mai), festival aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României și organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România:
- Astăzi, de la ora 10:30 la Palatul Parlamentului (Str. Izvor 2-4, Intrarea S1) unde, în Sala „C.A. Rosetti”, au loc o serie de momente artistice susținute de ansambluri românești și o dezbatere pe teme de interes pentru pentru românii de pretutindeni
- În după-amiaza aceleiași zile, la ARCUB (Str. Lipscani 84-90), ora 18:00, va avea loc o masă rotundă cu tema ”România este acasă”, moderată de Prof. Univ. Dr. Ion Bogdan Lefter
- Începând cu ora 19:30, tot ARCUB găzduiește un moment artistic instrumental intitulat „Performance despre caracteristici culturale și sonore” susținut de interpreții Mircea Florian, Dragoș Andriana și Lucian Stan
* Bulgaria: Orchestra Camerata Regală și Corul Regal, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, vor concerta în Sala de Piatră a Castelului din Balcic, ora 17:30, în cadrul proiectului „Concert Regal la Balcic”, organizat de Institutul Cultural Român. Evenimentul, realizat cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătorită în fiecare an în ultima duminică din luna mai, este dedicat memoriei Reginei Maria a României și va include și proiecția filmului documentar Maria – inima României, regia Trevor Poots. Solista serii va fi tânăra soprană Isabela Stănescu. În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul E.S. Brânduşa Ioana Predescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Bulgaria, și președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman
* Italia: În perioada 26-31 mai, Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni se deplasează în Italia, pentru a doua oară, cu o echipă de profesori şi studenţi, susţinând pentru comunitatea românească din Roma, Torino, Padova şi Veneţia o suită de spectacole de teatru. Iniţiativa face parte din proiectul ‘Caravana UNATC pentru românii de pretutindeni’, organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’, sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale şi sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerul Educaţiei din România. Programul din Italia are ca parteneri principali Ambasada României şi Episcopia Ortodoxă Română din ţara-gazdă. Astăzi evenimentele au loc la Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Via di Santa Cornelia, 72-25, Roma /Prima Porta)
– Juridic
* Galați: Baroul Galați, în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților – Centrul Teritorial Galați și Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, organizează conferința profesională cu tema „Abordări practice în jurisprudența civilă și penală actuală” – ora 9:30, în Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos”, str. Domnească nr. 111, în incinta Facultății de Mecanică
– Organizații
* Târgu-Mureș: Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, condus de fostul preşedinte al țării, Emil Constantinescu, organizează, de la ora 17:00, în foaierul Teatrului Naţional Târgu Mureş, lansarea primelor două volume din colecţia ‘Istoria recentă şi anticiparea viitorului’: ‘Parteneriatul Strategic România – SUA. Garanţie de securitate pentru mileniul 3’ şi ‘Lumea post-pandemie între război şi pace’ – Volumul I (Dezbateri) şi Volumul II (Eseuri). Alături de Emil Constantinescu, vor vorbi despre evenimentele la care se referă cele două apariţii editoriale Marko Bela, unul dintre artizanii Parteneriatului strategic cu Statele Unite, şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, senatorul Leonard Azamfirei. Lansarea de carte, urmată de o sesiune de autografe, se înscrie în cadrul conferinţei TEDxCornisa. La eveniment vor lua parte şi criticul şi profesorul universitar Alexandru Cistelecan, dar şi oficialităţi locale
– Social
* Ansamblul muzical World Doctors Orchestra revine în România cu un concert caritabil în Bucureşti, pe 27 mai, la Ateneul Român. Sub bagheta profesorului Stefan Willich, cardiolog de origine germană, 100 de doctori-muzicieni vor interpreta trei piese: Romanian Rhapsody No. 2 – George Enescu, Violin Concerto No. 1 – Max Bruch şi Symphonie fantastique – Hector Berlioz. Anul acesta, spectatorii se vor putea bucura de participarea extraordinară a violonistului Alexandru Tomescu, care va încânta publicul cu acordurile viorii Stradivarius Elder-Voicu. Miza este una caritabilă, toate fondurile obţinute în urma vânzării biletelor fiind direcţionate către Reţeaua de Telemedicină în epilepsie, un proiect iniţiat în 2016 de Asociaţia Cluburilor Lions România, Dr. Bogdan Florea, medic primar neurolog şi Prof. Florin Amzica – Universitatea Montreal şi membru al WDO
* Bistriţa: ‘Semimaratonul Eroilor Invictus’ – competiţie organizată de Asociaţia Voluntarilor Invictus România, în parteneriat cu Primăria Bistriţa şi Brigada 81 Mecanizată ‘General Grigore Bălan’ – ora 9:00
* Sibiu: Maratonul Internaţional Sibiu 2023 este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu şi partenerul principal MultiversX, precum şi alături de alţi parteneri (27 – 28 mai)
– Economic
* Cel mai mare pasaj de tip giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, pasajul de la Olteniței – Popești Leordeni care va reconfigura intersecția DNCB – DN4, va fi deschis traficului astăzi, 27 mai. Pasajul, care de fapt este o reconfigurare majoră a intersecției dintre DNCB și DN4 la ieșire din Popești-Leordeni, este cel mai mare dintre sensurile giratorii aflate în construcție pe actuala șosea de centură a Capitalei
* Prima ediție a competiției WorldSkills Hotel Reception and Housekeeping din România va avea loc în data de 27 mai, începând cu ora 9:30, la Hotel Vienna House Easy by Wyndham Bucharest Airport, Otopeni. Evenimentul reprezintă o ocazie de a vedea tineri angrenați să-și etaleze competențele dobândite și să se pună la încercare în raport cu standardele profesionale WorldSkills. Evenimentul este organizat de Fundația WorldSkills România în parteneriat cu Asociația Profesorilor și Mentorilor din Turism „Edu4Tourism” și Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR)
* AEROEXPOFEST, expoziţie de aviaţie generală ce reuneşte producătorii şi proprietarii privaţi de aeronave din România şi alte ţări europene, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Aeroclubul României – ora 9:00, pe Aerodromul Clinceni – Aeroclubul teritorial Aurel Vlaicu
– Medicină, Sănătate
* Jud. Bihor: În acest weekend, localnicii din comuna Şinteu, judeţul Bihor, vor beneficia de investigaţii şi consulturi medicale gratuite efectuate de către Caravana cu Medici Bihor. A doua ediţie din acest an a Caravanei cu Medici Bihor va avea loc în comună Şinteu, judeţul Bihor. În perioada 27-28 mai, localnicii vor benficia de consultaţii medicale gratuite în specialităţi precum: medicină internă, cardiologie, neurologie, pediatrie, ORL, ortopedie, urologie, oftalmologie stomatologie, dar şi medicină de urgenţă
* Târgu Mureș: Astăzi este celebrată Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, prilej cu care va fi organizat Maratonul Resuscitării. Acesta va avea loc în două zone distincte, la Shopping City și la Platoul Cornești, în intervalul orar 10:00-20:00
– Învățământ, Cercetare
* Membrii comunităţii Universităţii din Bucureşti sunt aşteptaţi să participe la ediţia a XXVIII-a a Crosului Universităţii din Bucureşti, care va avea loc sâmbătă în Grădina Botanică ‘Dimitrie Brândză’. Cei care vor să participe se pot înscrie online prin completarea unui formular, iar accesul se va face pe la intrarea principală, în ziua competiţiei sportive, în intervalul orar 8:45-9:50
* Un cros pentru unităţi de învăţământ şi cetăţeni va fi organizat, pe 27 mai, în Rahova-Bârca-Mărgeanului şi zone adiacente. La ‘Kids Race – 5 Run 2023’ vor participa 55 de unităţi de învăţământ din Sectorul 5, respectiv: 20 de grădiniţe, 25 de şcoli gimnaziale, nouă licee şi o şcoală specială. Vor fi organizate curse pentru următoarele categorii de vârstă: 0-5 ani (copii şi părinţi), 6-7 ani, 8-9 ani, 10-14 ani, peste 14 ani, +open (la această categorie pot participa şi adulţi)
* Constanţa: Facultatea de Matematică şi Informatică (FMI) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, de la ora 9:00, cea de-a a XVI-a ediţie a Concursului pentru Elevi şi Studenţi în Tehnologia Informaţiei – ESTIC 2023. Competiţia este destinată elevilor de liceu şi studenţilor pasionaţi de domeniul IT şi se va desfăşura la sediul Facultăţii de Matematică şi Informatică, Bd. Mamaia nr. 124
* Timișoara: Universitatea Politehnică Timişoara organizează Poli Kids Fest – un eveniment special dedicat copiilor, care se va desfăşura astăzi, în incinta Stadionului Ştiinţa şi a Parcului Mecanică. Între orele 10:00 – 16:00, participanţii vor avea ocazia să se ridice cu un balon cu aer cald şi să admire frumuseţea Timişoarei de sus. Universitatea Politehnică Timişoara va oferi o serie de ateliere interactivie pentru copii, unde aceştia vor putea explora domenii precum inteligenţa artificială, recunoaşterea imaginilor, realitatea virtuală, construcţii, roboţi, electronică şi multe altele
* Timișoara: Târgul de științe – Romanian Science Festival 2023 – în incinta Iulius Gardens Timișoara, între orele 11:00 – 17:00
– Cultură
* Ultimul weekend din luna mai aduce la ‘Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană’ o nouă serie de plimbări pietonale pe Calea Victoriei (între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, orele 10:00-22:00) animate cu spectacole de teatru pentru copii, statui vivante, ateliere interactive şi un silent disco marca SAGA Festival. Din programul artistic al weekendului 27-28 mai la ‘Străzi deschise – Bucureşti’, Teatrul Ion Creangă prezintă cele mai frumoase momente din poveştile scrise de Ion Creangă, SAGA Rave Bus ajunge pe Calea Victoriei cu un silent party unde muzica se aude doar în căşti. Teatrul Masca vine la ‘Străzi deschise’ cu un recital de comedie pentru copii şi un spectacol despre bucuria de a fi român în regia lui Mihai Mălaimare, iar Teatrul de Animaţie Ţăndărică dă întâlnire celor mici cu cele mai îndrăgite marionete şi păpuşi ale teatrului. Spectacolul Teatrului Masca ‘Români la porţile lumii’ se joacă în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României, astăzi seară. Programul detaliat poate fi vizionat accesând link-ul https://arcub.ro/program-strazi-deschise-27-28-mai-statui-vivante-marionete-silent-disco-ateliere-si-teatru-pentru-copii-pe-calea-victoriei/
* În zilele de 27 și 28 mai, de la ora 11:00, la Muzeul Național de Artă al României (intrarea Auditorium, Știrbei Vodă nr. 1, lângă Calea Victoriei) are loc evenimentul Weekend Sessions, un weekend cu muzică, poezie, proiecții de film, yoga, vizite în expoziții & ateliere pentru copii! Din programul acestui weekend: sesiuni muzicale cu Alma Nicole & Ciprian Iacob (jazz&pop), Sorina Rotaru & Alex Olteanu (jazz), un proiect electro Electrons in Slow Motion & IM pulse, dar și sesiuni acapella: Corul Universității București. În ambele zile, participanții vor putea lua parte la sesiuni de poezie contemporană cu Cătălina Matei, yoga cu Alexandra Bociu, discuții și întâlniri cu psihoterapeut Ștefania Dudău de la Cortul Terapeutic, selecții de scurtmetraje de la UNATC
* Italia este ţara invitată de onoare la cea de-a XVI-a ediţie a Bookfest Bucureşti, programată în perioada 24-28 mai, la ROMEXPO. Din program:
‣ Vizitatorii standului Editura Sigma se vor bucura, în cadrul Bookfest, pe 27 mai, de două lansări de carte:
- ora 12:00 – lansare ‘Desenul alfabetului viu’, o carte-eveniment, cu desene de Nicolae Tonitza, o prefaţă semnată de Tudor Arghezi, dar cu un text fermecător semnat de Vali Slavu, epigramist multiplu premiat şi cunoscut autor de cărţi pentru copii – speaker: domnul George Corbu, Membru al Clubului Epigramiştilor Bucureşteni ‘Cincinat Pavelescu’, preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
- ora 13:00 – lansare ‘Şi eu pot fi Prâslea cel Voinic’, de Ioan Baruch, o carte utilă pentru elevi, profesori şi părinţi! Inspirată din bine-cunoscutul basm al lui Petre Ispirescu, cartea este gândită să fie un instrument nepreţuit, complex şi atractiv, cu ajutorul căruia profesorii şi părinţii îi pot implica pe copii în activităţi multidisciplinare; de asemenea micii cititori sunt invitaţi la activităţi multiple în care ajută personajul principal, citesc, scriu, creează, calculează şi rezolvă probleme de matematică, discută cu colegii şi profesorii, discută cu părinţii sau bunicii, desenează şi colorează, îşi creează prima lor carte personalizată
‣ Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la preţuri speciale şi o Cutie Neagră a poeziei române îi aşteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care va avea loc la Complexul expoziţional Romexpo (Pavilionul B2)
- ora 13:00 – Rădăcinile intelectuale ale clivajelor culturale / Les racines intellectuelles des clivages culturels – Dezbatere prilejuită de lansarea celui mai recent număr al revistei Lettre internationale (nr. 116-117, primăvară-vară 2023). Invitaţi: Membri ai redacţiei – Irina Horea (traducătoare), Adrian Mihalache (critic de teatru), Pascal Lardellier (profesor universitar, Universitatea din Burgundia), Ana Nedelea (coordonatoarea Lettre Internationale România). Moderatoare: Emanuela Ignăţoiu Sora (manager cultural şi jurnalist)
- ora 15:00 – Traducerea ca joc de oglinzi – Mircea Cărtărescu faţă în faţă cu Fernando Klabin. Fernando Klabin este traducătorul în limba portugheză al romanului Solenoid şi beneficiar al rezidenţelor de creaţie acordate de ICR traducătorilor profesionişti, ediţia 2023. Moderatoare: Oana Boca Stănescu (directoarea Centrului Naţional al Cărţii)
- ora 18:00 – Autori români în circuitul World Literature: Gabriela Adameşteanu, Vasile Ernu, Alex Donovici – proză, nonficţiune, literatură pentru copii şi tineret.
Moderatoare: Oana Purice (fondatoarea BookIndustry, agent literar)
‣ Astăzi, ora 13:30, Corul Madrigal invită publicul la lansarea volumului biografic aniversar „Marea Carte a Madrigalului”, semnat de Mădălin Guruianu. Evenimentul se va desfășura la scena Agora din cadrul Bookfest, în prezența autBunorului Mădălin Guruianu și a lui Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, și va fi moderat de Valentina Băințan, producător TVR Cultural
* Bazar de Cotroceni, similar cu Portobello din Londra, este un eveniment unic în România, prin implicarea şi participarea directă a comunităţii din Cotroceni, care este parte din patrimoniul cultural al oraşului, fiind considerat cel mai frumos cartier din Bucureşti. Harta Bazarului cuprinde peste 160 de curţi private şi mici business-uri locale, care, în weekendul 27-28 mai, îşi deschid porţile şi organizează o varietate de activităţi în spaţiul propriu. Este un event de tip outdoor, deci o oportunitate pentru bucureşteni să ia la pas cartierul şi să descopere ‘the hidden gems’ din oraş. Pe lângă yard sale-urile din curţi, comunitatea pregăteşte ateliere, concerte în curţi, concerte de muzică clasică în case de patrimoniu, tururi ghidate, bingo arhitectural. Harta integrală a festivalului poate fi consultată aici https://program.romaniandesignweek.ro/. Programul complet al evenimentului poate fi accesat aici https://www.facebook.com/events/9101496433224746/9101496483224741. Evenimentul face parte din cea de-a 11-a ediţie a Romanian Design Week, proiect cultural organizat de The Institute, finanțat de Ministerul Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Printre partenerii media se numără și Radio România Cultural
* 2/3 Galeria organizează, începând cu ora 15:00, un nou eveniment „în conversație”, cu artistul expozant Mihai Șovăială și Daniel Mihalcea – fondatorul studioului de design Daniel & Andrew. Evenimentul face parte din expoziția ”Holding Pattern” pe care Mihai Șovăială o semnează și este organizat de 2/3 Galeria
* Atelierele Malmaison îşi deschid uşile pentru a patra ediţie Malmaison Open Doors, pe 27 şi 28 mai, când peste 30 de artişti şi 9 galerii îşi vor prezenta spaţiile din cadrul clădirii Malmaison, situată pe Calea Plevnei nr. 137C, corp B. Comunitatea artistică independentă invită publicul la un weekend dedicat artei, în care vizitatorii vor avea ocazia să descopere atelierele artiştilor, noile expoziţii ale galeriilor şi ale spaţiilor artist-run, să facă cunoştinţă cu profesionişti din industria artei şi culturii şi să se lase inspiraţi de lucrările de artă. Intrarea este liberă pe tot parcursul evenimentului. Ediţia din luna mai este prima din seria bianuală din 2023, iar programul se desfăşoară între orele 15:00 şi 20:00. Vizitatorii vor avea acces la un program divers de tururi de atelier, expoziţii şi discuţii cu artiştii şi galeriştii
* Festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, ediția nr. 32, are loc la București și în câteva orașe din țară în perioada 21 – 28 mai, propunând 18 concerte (opere de cameră, concerte simfonice, camerale, lasere, jocuri de lumini, spectacole multimedia și experimentale) și un simpozion de muzicologie, organizate în parteneriat cu principalele instituții de profil din ţară. Organizatori: Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Coproducător: Radio România – Direcția Formații Muzicale. Parteneri principali: Universitatea Națională de Muzică din București, Orchestrele și Corurile Radio. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:
- Ulise – Sala Mică a Ateneului Român, ora 17:00 – Minguet Quartett (Germania)
- Nirvana – Galeria Art Hub, ora 20:30 – Str. General Constantin Budișteanu nr. 10 – C’Irinella, concert-experiență în decor video. Concept artistic și coordonare: Irinel Anghel. Interpretează C’Irinella & friends, Sorin Romanescu, Călin Torsan, Mihai Pintenaru, Darie Nemeș Bota, Marius Achim, Juan-Carlos Negretti, Mateus Dantas, Răzvan Țupa, Claudiu Silvianu, Alexandru Claudiu Maxim, cu o prefață de Dana Mihordea
* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:
- Astăzi, ora 18:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, are loc spectacolul de teatru Molly Bloom, inspirat de legendara Molly Bloom, personajul care descinde din paginile romanului Ulise al lui James Joyce. Pentru prima oară în România, capodopera lui James Joyce ajunge pe scenă, prin personajul Molly Bloom, întruchipat de Raluca Gheorghiu-Culda. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Opera Naţională Bucureşti propune publicului spectator în săptămâna 22-28 mai două spectacole de operă ‘Carmen’ de Georges Bizet şi ‘Tosca’ de Giacomo Puccini, dar şi două reprezentaţii ale spectacolului de balet ‘Lacul Lebedelor’ de Piotr Ilici Ceaikovski. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:
- Astăzi şi duminică, 28 mai, ora 18:30, are loc spectacolul de balet ‘Lacul Lebedelor’ de Piotr Ilici Ceaikovski.
* Spectacolul Bach by night se va desfășura, cu începere de la ora 19:00, în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României. Proiectul este cea mai recentă reexplorare a creației lui J.S. Bach de către artiștii ce compun ansamblul de muzică barocă SEMPRE și reprezintă continuarea unor preocupări mai vechi ale formației. Interpretează: Rafael Butaru / Mircea Grigore Lazăr / Melinda Béres – viori baroce, Tamara Dica – violă barocă, Ciprian Câmpean – violoncel baroc, Árpád Szőgyör – violone, Raluca Enea – clavecin, conducere muzicală. Concertul este organizat în parteneriat cu: Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă al României, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București
* Solistul italian, Al Bano, va marca aniversarea vârstei de 80 de ani cu o producție concertistică grandioasă. Publicul din țara noastră se va putea bucura de o reprezentație unică a show-ului AL BANO & SIMFONICO, astăzi, începând cu ora 20:00 la Sala Palatului din București, la numai 7 zile de la ziua sa de naștere. Acompaniat de un număr impresionant de instrumentiști, membri ai Orchestrei Simfonice Valahia sub bagheta charismaticului dirijor Alterisio Paoletti, Al Bano va face o trecere prin cei peste 50 de ani de carieră muzicală, trecând în mod firesc de la repertoriul pop la melodiile romantice, de la atmosfera veselă la cea mai intimă, de la emoție la exaltare
* Alexandria: Sub genericul ‘Poveştile Copilăriei’, Primăria Municipiului Alexandria organizează un nou spectacol de teatru de păpuşi ‘Motanul încălţat’, prezentat de Adriana Ionescu şi Mihaela Crăciunică – ora 11:00, la Centrul Multifuncţional pentru Tineri din Alexandria
* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 25 mai – 15 iunie, în spaţiul Colecţiei de Artă, a treia ediţie a Festivalului de Caricaturi şi Epigrame ‘Cik Damadian’, eveniment organizat de filiala din Botoşani a Uniunii Armenilor din România. Evenimentul, organizat cu prilejul sărbătoririi zilei de 28 Mai, marchează înfiinţarea Primei Republici Armenia, și are ca temă ‘Armenii, de la Ararat la Carpaţi…’. Din program:
- Festivitatea de premiere şi vernisajul caricaturilor vor avea loc astăzi, de la ora 12:00, la Colecţia de Artă din municipiul Botoşani
* Brașov: Comunitatea Bisericii Negre invită toți pasionații de muzică la cea de-a 71-a ediție a Sezonlui estival de orgă. Concertul de deschidere va avea loc astăzi, la ora 18:00, în Biserica Neagră și îi va avea ca protagoniști pe Josef & Susanne Miltschitzky (Germania). Pe parcursul celor 22 de concerte ale festivalului, artiști din România, Germania, SUA, Austria, Franța, Ungaria și Croația vor concerta la orga Buchholz, dar și la celelalte orgi ale Bisericii Negre. Concertele au loc în fiecare sâmbătă, în perioada 27 mai – 21 octombrie, de la ora 18:00, cu o durată de aproximativ 60 de minute. Concertele sunt sprijinite de către Departamentul pentru Relații Interetnice din subordinea Secretariatului General al Guvernului prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România
* Brașov: De la ora 18:30, în Sala Operei Braşov, are loc capodopera rossiniană ‘Bărbierul din Sevilla’, supranumită ‘operă bufă a tuturor operelor bufe’. În distribuţie, artişti ai Operei Braşov: Figaro – Adrian Mărcan, Rosina – Asineta Răducan, Contele Almaviva – Liviu Iftene, Don Bartolo – Marian Reste, Don Basilio – Dan Popescu, Berta – Sonia Hazarian, Fiorello/ Sergentul – Dmytro Rusyniak (debut), Notarul – Emil Dumbravă, Ambrogio – Cristian Dicu. Îşi dau concursul Orchestră şi Corul Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garstea. Dirijor cor: Dragoş-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Iulian Sandu. Regie scenă: Dan Antipa
* Brăila: Muzeul Brăilei ‘Carol I’ invită la Ziua Educaţiei, Culturii Bulgare și Alfabetului Chirilic – ora 11:00, la Centrul Diversităţii Culturale (Piaţa Traian, nr. 3). Din program:
- Vernisajul expoziţiei ‘Cromatic’, ce include: pictură, acuarele, icoane pe sticlă şi lemn, semnate de artistul plastic Nela Constantinescu (membru UAP – filiala Brăila), obiecte din colecţiile Asociaţiei ‘Hristo Botev’ a Bulgarilor din Brăila
- Prezentarea ‘Sfinţii Chiril şi Metodie’, susținută de prof. Anastasia Andriev, vicepreşedinte, Asociaţia ‘Hristo Botev’ a Bulgarilor din Brăila;
- Prezentarea ‘Şcoala Bulgară de la Brăila’, susținută de prof. Maria Gancev, preşedinte, Asociaţia ‘Hristo Botev’ a Bulgarilor din Brăila;
Moderator: Camelia Hristian, şef Serviciul Relaţii Publice, coordonatoarea Centrului Diversităţii Culturale, Muzeul Brăilei ‘Carol I’
- Recital de muzică bulgărească susţinut de Grupul ‘Borianca’ al Asociaţiei ‘Hristo Botev’ a Bulgarilor din Brăila, coordonat de prof. Anastasia Andriev
* Buzău: Primăria Municipiului Buzău invită copiii, adolescenţii şi părinţii la cea de-a III-a ediţie a festivalului dedicat publicului tânăr, ANTANTE Buzău – ora 10:00. Festivalul Antante Buzău este un eveniment cultural ce se va desfăşura pe 27 şi 28 mai, pe Bd. Nicolae Bălcescu. Ediţia din acest an a Festivalului Antante Buzău aduce în prim-plan conceptul de ‘Intervenţie prin cultură’, având ca scop promovarea valorilor culturale şi artistice într-un mod accesibil şi interactiv
* Buzău: Centrul Cultural şi Educaţional ‘Alexandru Marghiloman’ din Buzău va găzdui, în perioada 27-28 mai, ediţia a III-a a Festivalului de caricatură ‘Bzâmbete’ care va reuni artişti cunoscuţi din ţară, alături de un invitat special din Marea Britanie și care se va desfăşura în grădina Vilei Albatros (parcul Marghiloman). Cei opt invitaţi vor realiza caricaturi între orele 17:00 – 20:00, atât sâmbătă cât şi dumincă, ultima zi urmând să se încheie cu un show de caricatură comentată pusă de în scenă de Costel Pătrăşcan, unul dintre cei mai buni artişti ai genului din România la acest moment
* Caracal: Festivalul Naţional de Teatru ‘Ştefan Iordache’, ce se desfăşoară la Caracal în perioada 21 – 28 mai, va continua astăzi dimineaţă cu ‘Povestea celor trei purceluşi’ de Geo Dinescu şi Marius Fagu, iar seara, vor urca pe scenă Ilona Brezoianu şi Mihai Bendeac, în spectacolul ‘Doi pe-o bancă’ de Alexandr Ghelman
* Jud. Ilfov: Ediţia cu numărul 12 a Mogoşoaia ClasicFest continuă şi în acest an sub genericul ‘Culturile lumii’. Evenimentul va avea loc în perioada 27-28 mai, în spaţiile încărcate de istorie şi frumos ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Organizatori sunt: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociaţia Pro Valores. Ţări din Asia, Europa, America de Nord şi de Sud şi-au anunţat participarea, iar cu ocazia acestui festival veţi putea descoperi prin muzică, artă plastică, dans, imagini şi tradiţii, ţări ca: India, Franţa, Mexic, Ecuador, Portugalia, China, Armenia, Japonia şi România. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:
- Astăzi seria de atracţii va începe la ora 13:00 cu Festivitatea de premiere şi vernisajul expoziţiei laureaţilor ediţiei a IV a a Concursului Internaţional de artă plastică ‘Martha Bibescu’, organizat în premieră în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România
- La ora 14:00 va începe suita de manifestări propusă de India: prezentare de filme documentare, concertul susţinut de Victor Marius Beliciu şi Anand la sitar şi tabla (Cuhnie), parada costumelor tradiţionale, o expoziţie de obiecte de artă indiană şi ateliere pentru copii
- La ora 15:00, Franţa va fi reprezentată printr-un recital susţinut de acordeonistul Fernando Mihalache. Recitalul va avea loc în Lapidarium
- America Latină va electriza spectatorii de la ora 16:00, cu un concert spectaculos care va fi găzduit în Lapidarium şi susţinut Enescu Percussion Group şi de asemenea îi va încânta cu o expoziţie de artă din Mexic şi Ecuador
- Ora 17:00, este ora călătoriei muzicale în Portugalia. În Sala Scoarţelor, violonistul Liviu Scripcaru şi pianista Viorela Ciucur vă vor fi ghizi în lumi sonore imaginate de: Joao de Souza Carvalho, Augusto Machado, Joao Arroyo, Jose Vianna da Motta, Alfredo Keil, Alfredo Napoleao, Alexandre Rey Colaco şi Antonio Fragoso
* Orăștie: Începând de vineri, 26 mai şi până duminică, 28 mai, are loc Maialul Orăștian, ce se va desfăşura la Arena Park, va cuprinde spectacole muzicale pentru toate gusturile, folclor tradiţional, pop şi muzică uşoară, un regal de bunătăți culinare şi preparate tradiţionale şi un mega parc de distracţii, locul perfect pentru cei mici și pentru cei care își doresc o doză de adrenalină, cu atracții precum caruselul, trenuleţul, roata sau maşinuţele electrice – ora 18:00
* Sibiu: În lunile mai și iunie, are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă. Astăzi concertul va avea loc la Filarmonica de Stat din Sibiu, dirijor Cristian Sandu
* Timișoara: Astăzi, la ora 10:00, de la debarcaderul Catedrală din Timişoara, de pe faleza Canalului Bega va pleca în jurul bătrânului Continent expediţia Circumeuropa, care va conecta, pe apă, Timişoara Culturală Europeană cu alte capitale europene care au deţinut acest titlu. Echipajul Circumeuropa va reaminti legăturile pe care actuala Capitală Europeană a Culturii TM2023 le-a avut de secole cu întregul continent prin conexiunile Canalului Bega, prin Dunăre, cu Marea Nordului, cu Orientul sau cu Lumea Nouă de dincolo de Atlantic. Plecarea ‘Sail Europe Around (SEA) 2023’ este prima expediţie fluvio-maritimă a echipajului românesc Circumeuropa (navigaţie în jurul Europei), care porneşte din inima oraşului şi face opriri în peste 20 de foste şi actuale capitale culturale europene, pentru a promova Timişoara în anul în care oraşul deţine titlul de Capitală Europeană a Culturii. Iniţiativa îi aparţine lui Cristian Ilea, căpitan, preşedinte Wild Watch România şi director de imagine. Echipajul care îi va fi alături este format din Cosmin Jitariuc, jurnalist TV, biologul Oana Gavriliuc, Valentin Bogdan, proprietarul ambarcaţiunii Gaia şi Doru Creţ, preşedintele West Yacht Club
* Timișoara/ București: CellEAST Festival – singurul festival de violoncele din România – propune un nou program artistic extrem de atractiv în perioada 26 mai – 4 iunie, alături de violonceliștii: Valentin Răduțiu, Mihai Marica, Bruno Cocset, Mihail Jojatu, László Fenyő, Denis Severin, Adrian Mantu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Ella Bokor, Mircea Marian, Ani Marie Paladi, Teodora Atanasova, Attila Pasztor și Octavian Lup; invitații speciali – pianista Tatiana Korsunskaya, violoncelistul Nick Photinos, violonista Maria Marica, artistul vizual Mihai Cucu și artistul multisenzorial Mario Josim. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Agenția RADOR. Din program:
‣ Timișoara
- 27 mai – Bastionul Theresia, ora 19:00 – Recital de violoncel și pian cu Denis Severin și Tatiana Korsunskaya
‣ București
- 27 mai, Cărturești Carusel, ora 10:45 – Eveniment Capsulă cu Ansamblul PlaCello – Ella Bokor & Mircea Marian
* Timișoara: Evenimente culturale în organizarea instituțiilor subordonate Consiliului Județean Timiș (23 – 28 mai):
‣ Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s” (Bastionul Maria Theresia);
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului” (Bastionul Maria Theresia, parter);
- Expoziția temporară „Prinț Și Sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele sublimei porți”, (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
- Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal” (Bastionul Maria Theresia);
- Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2);
- Expoziție „Dans Nomad Retrospectiv”, (Bastionul Maria Theresia, etaj I, hol)
‣ Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: „Anamorfoze” din colecția artistului Dorel Tulcan;
- Expoziția temporară „Victor Brauner – Invenții și magie”; sâmbătă şi duminică vor fi organizate tururi ghidate gratuite între orele 14:00-16:00; ultimul tur ghidat va avea loc duminică la ora 18:00 şi va fi condus de curatoarea expoziţiei, Camille Morando;
- Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;
- Expoziție „România – Korea Exchange”, ora 17:00, Palatul Baroc;
- Expoziție „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;
- Bienala Art Encounters , ediția a V-a;
- Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
- Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”.
- Concert „Stabat Mater”, Sala Barocă, ora 18:00
‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;
- Expoziție „Paștele în Banat – Oul Pascal”
* Tulcea: Astăzi şi duminică, 28 mai, Centrul EUdivers (Asociaţia Centrul European pentru Diversitate), Institutul pentru Cercetări Eco-Muzeale, ICEMTulcea, Liceul de Arte ‘George Georgescu’ Tulcea şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Tulcea organizează evenimentul ‘Souvenir de Tulcea. Zilele Centrului Vechi’, ediţia a II-a. Din programul manifestării:
- În ambele zile, de la ora 10:00, se vor petrece la Casa Avramide de pe Str. Progresului ateliere de creativitate pentru copii. Accesul este gratuit, numărul de locuri per atelier – 25 de persoane
- În ambele zile, de la ora 17:00, are loc un Five o’clock cultural. Astăzi se va desfășura un tur ghidat/ povestit al caselor de pe str. Progresului (punctul de întâlnire este în faţa Casei Avramide), urmat de spectacolul în aer liber ‘Serată la Avramide’, ce va include mare cadril executat de voluntarii EUdivers, teatru stradal şi un recital de zile mari al Corului MUSSICA al Liceului de Arte, coordonat de profesor preot Cristian Gorun. Duminică, tot la ora 17:00, la Casa Avramide, va avea loc spectacolul ‘Retro Tulcea’, care va include recitaluri vocale şi instrumentale ale unor talentaţii reprezentanţi ai Liceului de Arte: Diana Amelian, Jonathan Constantin, Ruxandra Croitoriu, Gabriel Dăuceanu, Matei Ene, Sergiu Luca, Tiberiu Moscu, Mia Pericleanu, Bianca Savin, Mirela Stavre, Amalia Ungureanu, Sebastian Vidineev, Cezar Zaharencu, prof. Gabriel Pinter
* Viena: Recitaluri ale studenţilor de la specializarea Canto din cadrul Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Viena (26 – 27 mai). Din program:
- Astăzi, de la ora 19:00, studenţii timişoreni vor participa la Festivalul Internaţional de Muzică EUNIC (European Union National Institutes for Culture), eveniment care se va desfăşura la sediul Institului Cultural Român din Viena. Programul muzical al festivalului a fost conceput ca o trecere în revistă a unui secol de muzică central-europeană şi românească, aducând în prim plan atât compozitori celebri, cât şi unii mai puţin cunoscuţi publicului vienez. Studenţii Facultăţii de Muzică şi Teatru din Timişoara vor evolua alături de renumitul pianist grec Konstantinos Diminakis sub genericul: ‘Grecia şi Romania, de la cerul grecesc până la luna românească’. Pregătirea muzicală pentru ambele concerte îi aparţine conf. univ. dr. Mariana-Irina Şarba, coordonatoarea proiectului alături de prof. univ. dr. Eleonora Ringler-Pascu. Acompaniamentul la pian este asigurat de lector universitar dr. Silviana Cîrdu, iar regia o semnează conf. univ. dr. Petru-Silviu Văcărescu
– Sport
* Are loc evenimentul ciclist ‘Cu bicicleta la mare’ (27 – 28 mai). Din programul zilei:
- între orele 7:30 – 8:30, adunarea participanţilor în parcarea Kaufland din Bd. Theodor Pallady, nr. 51
- între orele 8:50 – 9:25, deplasarea participanţilor pe următorul traseu: parcarea Kaufland din Bd. Theodor Pallady, nr. 51 (Bd. Theodor Pallady) – Str. Victor Branuer – Drumul Gura Arieşului – Drumul Gura Bădicului – Drumul între Tarlale – Şos. Gării Căţelu – DN3 – Brăneşti
* Se dispută un meci din etapa a 10-a (ultima) a play-off-ului Superligii de fotbal: FC FCSB – FC Rapid Bucureşti – ora 20:30, Arena Naţională
* Au loc meciuri în Liga Naţională de rugby:
- Baia Mare: Grupa 1- etapa a 9-a: CSM Ştiinţa Baia Mare – SCM USV Timişoara – ora 11:00, Arena Zimbrilor
- Bucureşti: Grupa 2 – etapa a 8-a: RC Griviţa-UNEFS Bucureşti – CSM Galaţi – ora 11:00, Stadionul Parcul Copilului)
- Gura Humorului: Grupa 3 – etapa a 3-a: RC Gura Humorului – CSM Constanţa – ora 11:00, Stadionul Tineretului
* Au loc meciuri în etapa a 26-a (ultima) a Ligii Naţionale de handbal feminin:
- Bucureşti: CS Rapid Bucureşti – CS Dacia Mioveni 2012 – ora 17:00, Sala Rapid
- Zalău: HC Zalău – CSM Galaţi – ora 17:00, Sala ”Gheorghe Tadici”
* Bârlad: Cupa de Gimnastică ‘Andreea Răducan’, competiţie cu tradiţie, organizată anual la Bârlad de campioana olimpică şi mondială Andreea Răducan, ajunge la cea de-a 11-a ediţie. Competiţia va avea loc astăzi, începând cu ora 10:00, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Episcop Iacov Antonovici din Bârlad. Gimnaste care se antrenează la peste 10 cluburi din ţară, vor participa la cea de-a 11-a ediţie a Cupei ‘Andreea Răducan’. Concursul este dedicat gimnastelor din categoria junioare III, de nivel 6 şi 7, cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani. Andreea Răducan organizează evenimentul în parteneriat cu Clubul Sportiv Şcolar Bârlad şi beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Bârlad, Direcţiei pentru Sport a Judeţului Vaslui, al Asociaţiei pentru Gimnastică Vaslui, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui
* Oradea: Are loc meciul al patrulea al finalei Superligii Naţionale masculine de polo pe apă: CSM Oradea – CSA Steaua Bucureşti – ora 19:00, Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu”
- Bucureşti: se dispută meciul al patrulea al finalei mici de polo: CS Rapid – CS Dinamo – ora 19:00, Bazinul Rapid
* Piteşti: Naţionala feminină de volei a României debutează în Grupa B a Golden League, contra Slovaciei – ora 17:00, Piteşti Arena
* Santo Tirso, Portugalia: Naţionala masculină de volei a României întâlneşte echipa Portugaliei, în primul meci din Grupa A a Golden League – ora 19:00
– Diverse
* Jud. Maramureș: ‘Ziua porţilor deschise’ la Aeroclubul Teritorial ‘Alexandru Papană’ din Tăuţii Măgherăuş, începând cu ora 10:00, oferă ocazia explorării universului fascinant al aviaţiei, prezentând o expoziţie statică plină de avioane impresionante şi o zi plină de aventură în aer, înfruntând senzaţiile tari ale zborurilor acrobatice
* Deva: O istorie neobişnuită a tatuajului va fi prezentată, la acest sfârşit de săptămână, de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, care propune publicului o întâlnire cu această tehnică în cadrul evenimentului ‘Under_History’, ajuns la ediţia a III-a. Astfel, pe 27 şi 28 mai, vizitatorii muzeului vor fi invitaţi ca, de la ora 18:00, să descopere istoria tatuajului prin mijloace inedite: de la ateliere interactive şi animaţii 3D, până la instalaţii vizuale şi muzică live
* Timișoara: Echipajul Circumeuropa organizează evenimentul de plecare în expediția Sail Europe Around 2023, care se va desfășura astăzi, începând cu ora 9:30 pe malul canalului navigabil Bega, în spatele Catedralei Mitropolitane din Timișoara. SEA 2023 este prima expediție fluvio-maritimă a echipajului românesc Circumeuropa (numele înseamnă navigație în jurul Europei), care pleacă din inima orașului Timișoara în mai 2023 și face opriri în peste 20 de foste și actuale capitale culturale europene pentru a promova Timișoara în anul în care orașul deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Inițiativa îi aparține lui Cristian Ilea, căpitan, președinte Wild Watch România și director de imagine. Echipajul care îi va fi alături este format din Cosmin Jitariuc, jurnalist TV, biologul Oana Gavriliuc, Valentin Bogdan, proprietarul ambarcațiunii Gaia și Doru Creț, președintele West Yacht Club. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
– S-a întâmplat într-o zi de 27 mai
* Acum 423 de ani (1600), în hrisovul emis la Iaşi, Mihai Viteazul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”, atestând astfel prima unire politică a celor trei ţări române. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599. La 6/16.V.1600 Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă şi ocupă Moldova. NOTĂ: Unirea a durat doar câteva luni, până la 18/28.IX.1600, când Mihai Viteazul a fost învins în Bătălia de la Mirăslău, de trupele austriece ale generalului italian Gheorghe Basta (sprijinite de sași și de nobilimea din Transilvania)
* Cu 156 de ani în urmă (1867) împăratul Austriei (1848-1916), Franz Joseph I, care se încoronase şi rege al Ungariei (1867-1916), a abrogat Legea despre egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii, precum şi Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania şi aproa Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria (27.V/8.VI)
* Acum 127 de ani (1896), la sediul ziarului „L’Indépendance Roumaine” din Bucureşti, a avut loc prima „reprezentaţie high-life”, cum o numea presa, a cinematografului Lumière în România, la cinci luni după reprezentaţia pariziană. Clădirea se afla pe Str. Clemenţei nr. 1 (azi C. A. Rosetti), cf. Anuarului Bucurescilor 1883, 1885
* În urmă cu 86 de ani (1937) a fost finalizat și inaugurat Podul Golden Gate din San Francisco, California, fiind la acea vreme cel mai lung și cel mai înalt pod suspendat din lume (record deținut până în 1964). Lungimea totală a podului era de 2.737 de metri, partea suspendată măsurând 2332 m, înălțimea turnurilor atingând aproape 250 m. Podul Golden Gate, realizat de inginerul șef Joseph Baermann Strauss, este un adevărat simbol al orașului, dar și al întregii țări. În 1994, The Golden Gate Bridge a fost numit una dintre minunile ingineriei civile din SUA de către Societatea americană a Inginerilor Civili, alături de Barajul Hoover, Sistemul de autostrăzi Interstate, Centrul Spațial Kennedy, Canalul Panama și Conducta Trans-Alaska
* Cu 84 de ani în urmă (1939) a fost adoptată o nouă Lege pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului primar şi normal în România, care avea printre obiectivele principale creșterea adaptabilității la condițiile locale a activităților didactice desfășurate în cadrul claselor supraprimare
* Acum 83 de ani (1940), sub presiunea evenimentelor militare din Vest, era semnat Acordul economic româno-german (numit „Petrol în schimbul armelor”), care adâncea dependenţa economiei României față de Germania hitleristă. Pactul conţinea obligaţia ca ţara noastră să livreze petrol şi produse petroliere la preţul din 1938 şi să achiziţioneze armament la preţul zilei. În condiţiile existente, România nu avea alternativă
* Acum 29 de ani (1994) revenea în Uniunea Sovietică, după un exil de 20 de ani, scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn (n. 1918 – m. 2008; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1970), simbol al disidenţei faţă de regimul totalitar sovietic (la 12.II.1974 a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi apoi expulzat)
* Acum 26 de ani (1997) era încheiat la Paris „Actul Fondator privind relațiile, cooperarea și securitatea reciproce”, care a oferit o nouă bază politică pentru dezvoltarea relațiilor NATO-Rusia. Relația NATO-Rusia a început formal în 1991, odată cu sesiunea inaugurală a Consiliului Cooperării Nord-Atlantice (ulterior denumit Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic). Actul Fondator prevede respectarea de către NATO și Rusia a unui set de principii fundamentale ale dreptului internațional, precum respectarea suveranității și integrității teritoriale ale tuturor statelor, nerecurgerea la forță și la amenințarea cu forța, rezolvarea tuturor diferendelor prin mijloace pașnice
* Cu 16 ani în urmă (2007) filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al regizorului Cristian Mungiu, a câştigat, în premieră pentru cinematografia românească, Premiul „Palme d’Or”, cea mai importantă distincţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenic Iuliu Veteranul; Sf. Mărturisitor Ioan Rusul (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)
– Prin Legea 138/21.VII.2020, Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei a fost declarat „martir şi erou al naţiunii române, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea Primei Uniri a poporului român şi pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României”. Ceremoniile anuale vor avea loc la această dată şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific
– 1821, 27.V/7.VI: Prin trădarea căpitanilor săi, aflaţi în slujba eteriştilor, Tudor Vladimirescu, organizatorul şi conducătorul Revoluţiei de la 1821 din Muntenia, este ucis lângă Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti; înfruntările armate dintre pandurii lui Tudor şi otomani vor înceta spre sfârşitul lunii iulie (n. ~1780)
– 1854: S-a născut Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de legi, regulamente, planuri de învăţământ, programe, studii în vederea îmbunătăţirii procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1942)
– 1862: S-a născut folcloristul, muzicologul, compozitorul şi dirijorul Alexandru Voevidca (m. 1931)
– 1903: S-a născut inginerul Victor Bunea; a lucrat ca inginer de concepţie şi cercetător în industria maşinilor electrice din România; titular al unui mare număr de brevete valorificate în industria electronică; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1995) – 120 de ani
– 1905: S-a născut Ioan I. Ciorănescu, poet şi traducător (frate cu Alexandru şi George Ciorănescu); a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morţii sale timpurii (m. 1926)
– 1905: S-a născut juristul Eugen A. Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)
– 1908: S-a născut pictorul şi graficianul Eugen Gâscă (m. 1989) – 115 ani
– 1928: S-a născut Constantin-Ticu Dumitrescu, om politic creştin-democrat; fost preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (1990-1998); fost deţinut politic (din 1949 până în 1964, anul graţierii deţinuţilor politici din România); senator în două legislaturi (1992-2000); autor al Legii 187/1999, referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu); membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2006-2008) (m. 2008) – 95 de ani
– 1928: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Tudor Ţopa, prozator, eseist şi traducător; membru, alături de Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu şi Costache Olăreanu, al „Grupului literar de la Târgovişte” (m. 2008) – 95 de ani
– 1929: S-a născut pictorul Petre Achiţenie (m. 2006)
– 1932: S-a născut Constantin Ionescu-Vovu, pianist, profesor şi editor
– 1941: S-a născut jurnalista Felicia Meleşcanu, cunoscut om de televiziune (m. 2004)
– 1943: S-a născut scriitoarea Viorica S. Constantinescu, comparatist, teoretician literar, eseist, traducător și profesor universitar doctor (m. 2021) – 80 de ani
– 1947: S-a născut Liana Alexandra, compozitoare, pianistă, doctor în muzicologie şi profesoară (m. 2011)
– 1956: S-a născut Şerban Marinescu, regizor de film şi scenarist
– 1958: A murit matematicianul Anton Davidoglu; contribuţii la studiul analizei matematice şi al ecuaţiilor diferenţiale; a fost primul rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, înfiinţate în 1913 (în prezent, Academia de Studii Economice) (n. 1876) – 65 de ani
– 1972: A murit istoricul, filologul şi profesorul Vasile Grecu; s-a preocupat, îndeosebi, de istoria şi literatura Bizanţului, a influenţei exercitate de cultura bizantină asupra celei române; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1885)
– 1973: A murit istoricul şi arheologul Constantin Daicoviciu; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj), a desfăşurat o vastă activitate de teren, conducând şantierele arheologice de la Sarmizegetusa, Veţel (Micia), Miograd (Porolissum) şi la cetăţile din Munţii Orăştiei; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1898) – 50 de ani
– 1974: S-a născut actriţa Medeea Marinescu
– 1978: A murit geograful Vintilă M. Mihăilescu; a pus bazele geografiei oraşelor în România pe principiul integrării în teritoriu; a introdus noţiunile de zonă preorăşenească şi topoclimă sau spaţiu microclimatic; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1890) – 45 de ani
– 1981: S-a născut Alina Cojocaru, una dintre cele mai apreciate balerine ale lumii; din 2013 este dansatoare principală la English National Ballet
– 2001: A murit Corneliu Buzinschi, prozator, editor şi gazetar (n. 1937)
– 2012: A murit Ion Petrică, comparatist, traducător, istoric literar şi profesor; unul dintre cei mai importanţi slavişti români, renumit polonist (n. 1934)
– 2012: A murit Marin Toma, economist şi profesor; a avut un rol deosebit în evoluţia profesiunii contabile; membru fondator şi preşedinte (aproape două decenii) al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (n. 1943)
– 2015: A murit prozatorul, dramaturgul şi ziaristul Mircea Cavadia (n. 1950)
– 2019: A murit părintele Nicolae Achimescu, prestigios profesor și specialist în domeniul filosofiei și istoriei religiilor (n. 1955)
– 2020: A murit Mihai Vintilă, important pictor naiv al Banatului, publicist; a fondat Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi „Vintilă – Arplana”, o adevărată pepinieră de pictură naivă a Banatului montan (n. 1932)
EVENIMENTE EXTERNE
– Belgrad: Nouă demonstrație împotriva puterii după cele două atentate care au făcut 18 morți în Serbia la începutul lunii mai
– Detroit: Întrunirea miniștrilor Cadrului Economic Indo-Pacific (IPEF)
– Beijing: Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Internațional din Zimbabwe, Frederick Shava, efectuează o vizită oficială în China, la invitația consilierului de stat chinez și a ministrului de externe Qin Gang (până la 2 iunie)
– Nouakchott, Mauritania: Al doilea tur al alegerilor legislative
– Saqqara, Egipt: Egiptul inaugurează un nou atelier de îmbălsămare în necropola Saqqara
– Oslo: Verdict împotriva unui presupus dezertor din grupul Wagner
– Singapore: Premiera mondială a filmului Transformers: Rise of the Beasts
– Cannes: Ceremonia de închidere a celei de-a 76-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internațională a Medicinei de Urgență”, lansată de Societatea Europeană de Medicină de Urgență (EUSEM) în 2018, este marcată cu scopul de a trage un semnal de alarmă și de a conștientiza importanța existenței unor sisteme medicale de urgență bine dezvoltate; EUSEM a fost lansată la 27 mai 1994, la Londra
– 1525: A murit (executat) reformatorul protestant Thomas Müntzer, conducătorul războiului ţărănesc german din 1524-1525 (n. ~1490)
– 1564: A murit Jean Calvin, reformator religios francez, fondatorul calvinismului (sistem teologic protestant); conducător al republicii teocratice Geneva (1541); Calvin este, alături de germanul Martin Luther, unul dintre iniţiatorii reformei protestante, în opoziţie cu anumite dogme şi rituri ale Bisericii Catolice (n. 1509)
– 1730: A murit compozitorul italian Leonardo Vinci (n. 1690)
– 1766 (stil nou): A murit Ivan Polzunov, inginer şi inventator rus; a realizat primul motor cu aburi din Rusia și primul motor cu doi cilindri din lume (n. 1728). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii și stilul vechi – 16 mai 1766
– 1797: A fost executat François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (n. 1760)
– 1799: S-a născut Jacques Halévy, compozitor şi pedagog francez (m. 1862)
– 1840: A murit Nicolò Paganini, compozitor şi violonist italian, inovator al tehnicii violonistice (n. 1782)
– 1867: S-a născut scriitorul englez Arnold Bennett (m. 1931)
– 1871: S-a născut Georges Rouault, pictor şi gravor francez; considerat un contemporan al cubismului, expresionismului şi fovismului, dar care nu şi-a revendicat însă niciodată apartenenţa la aceste mişcări (m. 1958)
– 1884: S-a născut Max Brod, scriitor, compozitor, traducător şi jurnalist ceh de limbă germană (m. 1968, la Tel Aviv)
– 1888: S-a născut compozitorul francez Louis Durey (m. 1979) – 135 de ani
– 1894: S-a născut Louis-Ferdinand Céline, scriitor francez (m. 1961)
– 1894: S-a născut scriitorul american Dashiell Hammett, renumit autor de cărţi poliţiste (multe dintre ele ecranizate) (m. 1961)
– 1897: S-a născut Sir John Douglas Cockcroft, fizician englez; a realizat în laborator prima reacţie nucleară cu particule accelerate (1932) şi a construit primul accelerator de particule (acceleratorul Cockcroft-Walton); Premiul Nobel pentru fizică pe 1951, împreună cu irlandezul Ernest T.S. Walton (m. 1967)
– 1910: A murit bacteriologul german Robert Koch; se numără printre întemeietorii bacteriologiei moderne; una dintre cele mai importante descoperiri a fost bacilul tuberculozei, care-i poartă numele (1882); studii asupra unor boli tropicale, precum boala somnului; Premiul Nobel pentru medicină în anul 1905 (n. 1843)
– 1911: S-a născut chimistul american Joseph O. Hirschfelder, figură reprezentativă a chimiei teoretice mondiale; unul dintre „părinţii” bombei atomice (m. 1990)
– 1913: S-a născut pictorul spaniol José Vela Zanetti, creatorul uneia dintre picturile murale închinate drepturilor omului expuse la sediul Naţiunilor Unite din New York (1953); autoexilat, în 1939, în Republica Dominicană, la sfârşitul războiului civil din Spania (m. 1999) – 110 ani
– 1915: S-a născut scriitorul american Herman Wouk, câştigător al Premiului Pulitzer (m. 2019)
– 1918: S-a născut Yasuhiro Nakasone, fost prim-ministru nipon (1982-1987), considerat unul dintre liderii politici cei mai influenţi din Japonia de după război, cunoscut în special pentru că a întărit alianţa de securitate cu Statele Unite, dar şi pentru prietenia cu fostul preşedinte american Ronald Reagan (m. 2019) – 105 ani
– 1922: S-a născut Christopher Lee, actor, regizor, muzician şi cântăreţ britanic de muzică heavy metal; a interpretat mai ales roluri de antagonişti şi personaje din filme de groază; deţine recordul Guinness pentru cele mai multe roluri jucate în cinematografie (a jucat în 275 de filme începând din anul 1946) (m. 2015)
– 1923: S-a născut (în Germania) Henry Kissinger, diplomat şi om politic american; în calitate de consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat al SUA (1973-1977), a avut o influenţă majoră în politica externă americană între anii 1969 şi 1977, sub preşedinţii Richard Nixon şi Gerald Ford (a reprezentat SUA la tratativele de rezolvare pe cale politică a conflictelor militare din Vietnam şi Orientul Apropiat; rol important în stabilirea relaţiilor diplomatice ale SUA cu China); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1973 – 100 de ani
– 1923: S-a născut renumita fotografă americană de origine austriacă Inge Morath; a obţinut recunoaşterea internaţională ca pionieră a fotografiei de presă; a fost soţia dramaturgului american Arthur Miller (m. 2002) – 100 de ani
– 1931: S-a născut actorul francez Bernard Fresson (m. 2002)
– 1931: S-a născut actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (m. 2015)
– 1934: S-a născut scriitorul american Harlan Ellison (m. 2018)
– 1939: S-a născut Don (Donald Ray) Williams, cântăreţ și compozitor american de muzică country (m. 2017)
– 1943: S-a născut Cilla Black, cântăreaţă britanică şi prezentatoare TV (m. 2015) – 80 de ani
– 1958: S-a născut Manfred Spitzer, psihiatru, profesor și scriitor, unul dintre cei mai faimoși specialiști în neuroștiințe din Germania; director al Spitalului Universitar de Psihiatrie din Ulm, profesor de psihiatrie la Universitatea din Ulm, unde conduce, din 1997, Clinica psihiatrică universitară și, din 2004, Centrul pentru neuroștiințe și învățare; este gazda emisiunii TV săptămânale „Minte și creier”; a publicat numeroase cărți, dintre care „Învățarea”, „Atenție, ecran!” și „Demența digitală” au devenit bestselleruri – 65 de ani
– 1959: S-a născut Donna Strickland, fiziciană și profesoară canadiană; pionieră în domeniul fizicii laserilor; Premiul Nobel pentru Fizică în 2018, alături de americanul Arthur Ashkin şi francezul Gérard Mourou, fiind cea de-a treia femeie din istorie laureată cu acest premiu, după Marie Curie şi Maria Goeppert-Mayer
– 1964: A murit Jawaharlal Nehru, om politic şi scriitor indian; lider al partidului Congresul Naţional Indian din 1923; prim-ministru şi ministru al afacerilor externe al Indiei între anii 1947 şi 1964 (n. 1889)
– 1965: A murit Evgheni Pavlovski, savant rus (n. 1884)
– 1987: A murit John Howard Northrop, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1946, împreună cu James B. Sumner şi Wendell M. Stanley (n. 1891)
– 1988: A murit Ernst (August Friedrich) Ruska, inginer și fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1986, alături de Gerd Binnig şi Heinrich Rohrer, pentru lucrările lor fundamentale în optica electronică şi pentru construirea primului microscop electronic (n. 1906) – 35 de ani
– 2003: A murit compozitorul italian Luciano Berio (n. 1925) – 20 de ani
– 2006: A murit (la München) Dieter Acker, compozitor şi profesor german originar din România (n. 1940, la Sibiu)
– 2007: A murit jurnalistul și scriitorul englez Edward Behr (n. 1926, în Franța)
– 2011: A murit poetul şi muzicianul american Gil Scott-Heron, considerat drept un precursor al dezvoltării curentului rap (n. 1949)
– 2011: A murit actorul american Jeff Conaway, cunoscut pentru rolurile sale din producţiile „Taxi” şi „Grease” (n. 1950)
– 2017: A murit Gregg (Gregory LeNoir) Allman, cântăreţ, compozitor şi clăpar american, pionier al rockului sudist; cofondator al trupei „The Allman Brothers Band” (n. 1947)
– 2019: A murit Robert Bernstein, editor american, activist pentru drepturile omului și apărător al disidenţei politice şi libertăţii de expresie; fondatorul organizaţiei „Human Rights Watch” (n. 1923)
– 2021: A murit actorul american Robert Hogan, cunoscut din peste 150 de producţii de film, teatru şi mai ales de televiziune, unde a jucat timp de şase decenii în seriale precum „M*A*S*H” şi „The Wire” (n. 1933)
– 2021: A murit Carla Fracci, cea mai cunoscută balerină din Italia și una dintre cele mai faimoase din lume; prim-balerină la Scala din Milano din 1958, desemnată de New York Times, în 1981, „prim-balerină absolută”; a condus companiile de balet ale Teatrului San Carlo din Napoli, Arena di Verona şi Teatrului de Operă din Roma (n. 1936)
– 2022: A murit cardinalul italian Angelo Sodano, numărul doi la Vatican în timpul pontificatelor Papei Ioan Paul al II-lea şi al Papei Benedict al XVI-lea (n. 1927) – 1 an