Votul în cadrul celui de al doilea tur pentru alegerile prezidențiale din Turcia se încheie la ora 17.00 iar primele rezultate parțiale sunt așteptate mai devreme decât în primul tur (când au apărut la aproximativ 18.40, ora Turciei și a României), procedura de numărare și centralizare fiind mai simplă.
La o oră după închiderea urnelor, la ora 18.00, Consiliul Electoral Suprem (YSK) din Turcia va începe să publice o serie de informații despre procesul de vot. Presa așteaptă ridicarea restricțiilor media de către YSK pentru a putea publica date despre evoluția volutului.
În primul tur, președintele în exercițiu, Recep Tayyip Erdoğan, a obținut 49,5% din voturi iar contracandidatul său, liderul alianței de opoziție, Kemal Kılıçdaroğlu, a adunat 44,9% din voturi. Peste 64 de milioane de persoane sunt înscrise pe listele de vot, dintre care șase milioane votează pentru prima dată în cadrul unor alegeri prezidențiale. De la primul tur, peste 47.000 de persoane au împlinit vârsta necesară pentru a vota.
Alegerile din Turcia înregistrează două premiere: este pentru prima dată când alegerea președintelui se face în turul doi și când votanții din generațiile Y (născuți între 1980 – 1996) și Z (născuți între 1997 – 2012) constituie majoritatea electoratului, 52%. /fmatei/gpodea
HÜRRIYET, Turcia – 28 mai