Dmitri Peskov crede că Franța nu poate fi un mediator al soluţionării conflictului ucrainean

Franța nu poate fi un moderator al reglementării ucrainene, deoarece este un participant de facto la acest conflict de partea Kievului, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin” de la postul de televiziune „Rossia-1”, un fragment din care a fost postat pe canalul său Telegram de jurnalistul Pavel Zarubin.

„Franța cu greu poate fi atribuită statelor neutre – celor care pot pretinde rolul de moderator, să zicem, precum Brazilia, China sau țările africane. Franța nu mai poate face acest lucru, deoarece Franța este de facto un participant activ la acest conflict și un participant de partea Ucrainei” – a spus reprezentantul Kremlinului, comentând propunerea președintelui francez, Emmanuel Macron, de a organiza un summit de pace privind Ucraina la Paris.

Potrivit afirmaţiilor lui Peskov, partea franceză ar trebui să fie conștientă de acest lucru. Totodată, secretarul de presă al preşedintelui rus a adăugat că încă nu a văzut şi nici nu a auzit declaraţii oficiale ale preşedintelui francez cu privire la summitul pentru pace. „Să așteptăm clarificările în sine şi să înțelegem ce are în vedere domnul Macron” – a subliniat Peskov.

Amintim că, miercuri, The Wall Street Journal, citând diplomați europeni, a anunţat că Macron l-a invitat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să organizeze un summit la Paris pe tema conflictului din Ucraina. După cum subliniază ziarul citat, deși nu există o listă clară a posibililor participanți la summit, oficialii europeni încearcă să atragă participarea Braziliei, Indiei, Chinei și a altor țări non-occidentale./ssirbu/cpodea

https://tass.ru/politika/17920859

www.tass.ru – 3 iunie