EVENIMENTE INTERNE
– Camera Deputaților
* Activitate în Comisiile parlamentare – (prezență fizică)
- ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
* Şedinţa în plen – (prezență fizică)
- ora 8:30 – Declaraţii politice
- ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
- ora 11:30 – Vot final (prezență fizică)
* La încheierea votului final – (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Activitate în Comisiile parlamentare – (prezență fizică)
- ora 13:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
- după votul final – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
- după votul final – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – sala Hortensia Papadat-Bengescu
- Comisia pentru industrii şi servicii – Documentare și consultare
- ora 9:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
- ora 9:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala: 4113
- ora 9:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala Iuliu Maniu, nivel P
- ora 9:00 – Comisia pentru învăţământ – sala: 3150
- ora 9:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii – sala: 7077, etaj 7
- ora 12:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
- ora 12:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – sala: 29, etaj P1
- ora 12:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala: etaj 7, camera 7077
- ora 12:30 – Comisia pentru politică externă
- ora 13:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
– Ministere
* Conferinţa ‘Construim parteneriate în diabet la nivel european’ – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, sala Drepturilor Omului, nivel P. Invitaţi: ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, consilierul prezidenţial Diana Loreta Păun, preşedintele Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului, Chantal Mathieu
* Ceremonia de intrare în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a 4 autospeciale cu roboţi destinate intervenţiei rapide în cazul incendiilor de mari proporţii – ora 10:00, la sediul MAI, Piaţa Revoluţiei nr. 1A. Participă ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, şeful DSU, Raed Arafat, şi inspectorul general al IGSU, Dan Paul Iamandi
– Diaspora
* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei ‘Diasporic’, expoziţie amplă dedicată exilului şi felului în care artiştii menţin legături, pe plan simbolic şi metaforic, cu ţara de origine, are loc între orele 18:00 şi 22:00, la Centrul de Interes de pe Str. Fabricii de Chibrituri nr. 9A. După ziua vernisajului, expoziţia va putea fi vizitată în perioada 8 iunie – 29 iulie, de marţi până sâmbătă, între orele 16:00 – 19:00, intrarea fiind liberă
– Juridic
* Consiliul Superior al Magistraturii:
- şedinţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară – ora 10:00
- şedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară – ora 10:00
* Are loc dezbaterea „Noile modificări în materia autorizării construcțiilor, urbanismului și contenciosului administrativ – Partea a II-a”, organizată de Societatea de Științe Juridice, transmisă live și urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii – ora 19:00. Invitați: Av. Dumitru Dobrev, Partner Dobrinescu Dobrev, Av. Tatiana Fiodorov, Managing Partner Fiodorov & Partners, Av. Ana Galgoțiu-Săraru, Senior Managing Associate Reff & Ascociații | Deloitte Legal, Av. Florina Negru, Partner Costaș Negru & Asociații, Av. Irina Suătean, Senior Associate Filip & Company. Moderator: Av. prof. univ. dr. Ovidiu Podaru, Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca
– Organizații
* Fundația Europeană Titulescu organizează lansarea de carte semnată de Ioan Scurtu și intitutlată Povești adevărate – Memorii – ora 17:00. Invitaţi speciali:
Prof.univ. Dr Adrian Alexandru Badea – Preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Dr. Vasile Buga, coordonator CSRS – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Prof.univ. Dr Constantin Hlihor – Facultatea de istorie, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Prof.univ. Dr Corneliu-Mihail Lungu, Conf.univ. Dr Ionuţ C. Cojocaru – Universitatea Politehnica Bucureşti. Moderator: Prof.univ. Dr Adrian Năstase, Preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu
– Sindicate, Patronate
* Grevă japoneză declanşată de sindicaliştii din sănătate în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor
* Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), susţinut de alte sindicate din M.A.I. şi FSANP (penitenciare) organizează protest în faţa sediilor Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii – ora 11:00 – 14:00 (7 – 8 iun.)
– Social
* O nouă ediţie a Târgului de Carieră Feroviară în România, eveniment organizat de Carieră Feroviară în România – CFiR, platformă de resurse umane care se ocupă de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină – 7 – 9 iun. – online, între orele 10:00-16:00 și 8 – 9 iun. – Gara de Nord
– Economic
* Clubul Fermierilor Români organizează Conferința Națională „Tineri Lideri pentru Agricultură”, eveniment care va avea loc pe 7 iunie, la Face Convention Center, începând cu ora 12:00. Conferința Națională „Tineri Lideri pentru Agricultură” este un eveniment organizat de Clubul Fermierilor Români, care își propune să adune tinerii fermieri, experți în agricultură și factori de decizie din România și Europa, pentru a discuta despre problemele și oportunitățile sectorului agricol. Din program:
- Sesiunea de început a conferinței va fi dedicată problemelor și oportunităților pentru tinerii fermieri din România și Europa. Se vor prezenta și analiza politicile publice românești și europene, precum și contextul social-politic și economic în care funcționează sectorul agricol
- Al doilea panel se va concentra pe soluțiile digitale pentru dezvoltarea sectorului agricol. Experții invitați vor prezenta exemple concrete de aplicare a soluțiilor digitale în agricultură, precum și modalitățile de formare și educare a tinerilor fermieri pentru utilizarea acestora
- La finalul conferinței, se va discuta propunerea pentru crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri în Agricultură. Acest centru de excelență va avea ca scop formarea și susținerea tinerilor lideri din agricultură, prin programe de formare, programe de mentorat, think-thank-uri, maratoane de business etc.
* Institutul Naţional de Statistică publică date referitoare la:
- Indicii trimestriali ai costului forţei de muncă în trimestrul I 2023
- Veniturile şi cheltuielile gospodăriilor în anul 2022
- Turismul în aprilie 2023
* Cluj-Napoca: A 10-a ediție a evenimentului care pune din nou România pe harta mondială a tehnologiei, Techsylvania propune în acest an un format inedit, într-un nou spațiu. Evenimentul se desfășoară la Cluj Innovation Park din Cluj-Napoca între 7 și 8 iunie și cuprinde conferința propriu-zisă, workshop-uri, sesiuni Q&A și evenimente satelit. Participanții vor avea ocazia de a vedea, în premieră în România, prezentări ale unor invitați de excepție. Printre aceștia, se numără Lars Rasmussen, (Google Maps) creatorul celei mai ultilizate aplicații de navigare care are peste 1.2 miliarde de utilizatori
* Otopeni, jud.Ilfov: Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti organizează expoziţia ‘Avioane sub tricolor’, un eveniment dedicat celebrării a 137 de ani de la naşterea lui Henri Coandă – ora 11:00, la Aeroportul Henri Coandă
– Mediu
* Bistriţa: Festivitatea de premiere a proiectului de educaţie ecologică ‘Reciclează azi, pentru sănătatea ta de mâine!’, ediţia a VII-a; organizatori: Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia Ecotic, Ecotic BAT şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 10:00, la Palatul Culturii, Bistriţa
– Medicină, Sănătate
* Congres organizat de Asociaţia Central Europeană de Diabet la care sunt aşteptaţi peste 600 de medici (7 – 10 iun.)
* Jud. Harghita: Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în perioada 7 – 9 iun., începând cu ora 10:00, în localitatea Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita – în curtea spitalului. Femeile din grupul ţintă 24-64 de ani pot participa, așadar, la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou şi HPV, program dedicat promovării prevenirii şi depistării precoce a cancerului de col uterin
– Învățământ, Cercetare
* Timişoara: Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) va marca, pe 7 iunie, Ziua Mondială a Siguranţei Alimentelor prin organizarea, în format online, a celei de-a IV-a ediţii a concursului ‘Siguranţa Alimentelor şi Tinerii – PolySafeFood’. Tema principală pentru anul 2023 este ‘Standardele alimentare salvează vieţi’. Competiţia se adresează elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Principalele obiective fiind, între altele, favorizarea unui comportament responsabil al consumatorului, cultivarea interesului pentru domeniul ştiinţei alimentelor, cu accent pe chimie, precum şi dobândirea de noi cunoştinţe. Rezultatele se vor comunica în data de 7 iunie, online, utilizând platforma Zoom
– Istorie, Arhive
* ‘Carol al II-lea al României. Un rege controversat’ – conferinţă prezentată de directorul general al Muzeului Naţional Peleş, Narcis Dorin Ion, eveniment organizat în seria de conferinţe cu public ‘Ora de ştiinţă’ – ora 17:00, în Aula Academiei, Calea Victoriei nr. 125
* Blaj: Manifestări ştiinţifice şi culturale organizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, pentru a marca trecerea a 75 de ani de la desfiinţarea ilegală a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (7 – 10 iun.). Din programul zilei:
- ora 18:00 – deschiderea evenimentului – la Palatul Cultural, Piaţa 1848, nr. 7
- ora 20:30 – vernisajul expoziţiei ‘Trecutul confiscat. Clandestinitatea greco-catolică în arhivele Securităţii’, eveniment organizat de University College Cork, Consiliul European de Cercetare, Hidden Galleries şi Muzeul Ororilor Comunismului în România. Proiectul se desfăşoară în cadrul Conferinţei Internaţionale de Istorie a Comunismului ’75 de ani de la Desfiinţarea ilegală a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică’ ediţia 2023, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la Blaj. Expoziţia prezintă acţiunile poliţiei secrete împotriva clandestinităţii greco-catolice dintr-o perspectivă vizuală şi culturală – la Palatul Cultural din Blaj
* Vălenii de Munte: Muzeul Memorial ‘Nicolae Iorga’, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, la sediul său din Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ‘Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească’ – ediţia a XVII-a, a cărei deschidere oficială va avea loc miercuri, 7 iunie, ora 10:30. Manifestarea ştiinţifică, la care vor participa istorici şi specialişti din reţeaua muzeală naţională, marchează împlinirea a 152 de ani de la naşterea savantului Nicolae Iorga, rememorează rolul şi locul personalităţilor cultural-istorice româneşti a căror activitate este reflectată în muzeele memoriale, reiterează mesajul şi impactul comunitar şi civilizator al instituţiilor muzeale de profil. În cadrul evenimentului, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare: ‘Ecaterina Iorga – o viaţă dedicată familiei’, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeul Memorial ‘Nicolae Iorga’ din Vălenii de Munte. Curatorii expoziţiei sunt dr. Cristina Păiusan-Nuică, cercetător ştiinţific, şi dr. Alexandru Bădescu, şef al Secţiei Patrimoniu de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Expoziţia Ecaterina Iorga – o viaţă dedicată familiei va fi deschisă publicului între lunile iunie-septembrie 2023, la Muzeul Memorial ‘Nicolae Iorga’ din Vălenii de Munte
– Cultură
* Director muzical al ansamblului canadian Kitchener-Waterloo Symphony Orchestra, dirijorul Andrei Feher – născut în România și stabilit în Canada – revine ca invitat special pe scena Sălii Radio. Miercuri, 7 iunie, de la ora 19:00, Andrei Feher se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio într-un eveniment în care publicul va putea asculta Concertul nr. 20 pentru pian şi orchestră de Mozart, în interpretarea solistică a pianistului Horia Mihail. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio
* Galeria Calderon Art Studio (str. J.L.Calderon, nr.39) găzduieşte în perioada 7-18 iunie expoziţia ‘Visând la vară’ a pictoriţei Vali Irina Ciobanu. Vernisajul va avea loc la ora 18:30. Printre partenerii media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Radio România Cultural
* Tudor Cucu Dumitrescu şi Lucian Ionescu sunt protagoniştii musicalului ce poartă semnătura creatorului Răzvan Mazilu (regia, coregrafia şi costumele) Hedwig and the Angry Inch pe un text de John Cameron, muzica și versurile Stephen Trask, prezentat în premieră de Teatrul Stela Popescu pe 7 şi 8 iunie, de la ora 19:00, la Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis
* Seria de concerte Muzica pe înţelesul tuturor încheie prima stagiune miercuri, 7 iunie, la ora 19:00, cu un recital dedicat marilor muzicieni care l-au inspirat pe George Enescu. Pe scena sălii mici a Ateneului Român vor evolua violonista Natalia Pancec, pianistul Andrei Licareţ, violoncelistul Eugen Bogdan Popa şi mezzosoprana Alina Buzdugan. Muzicologul Mihai Cojocaru va ghida publicul în explorarea universului creator al lui George Enescu. Printre partenerii media: Radio România Muzical
* Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București (Str. Gina Patrichi nr. 8) continuă seria de expoziții în care prezintă publicului bucureștean artiști plastici transilvăneni consacrați, propunându-l de această dată pe artistul vizual brașovean Waldemar Mattis-Teutsch – ora 19:00. Expoziția va fi vernisată de Pavel Șușară, scriitor, critic și istoric de artă
* Daniel Sloss, superstar internațional de stand-up comedy originar din Scoția, revine în România pe traseul celui mai recent show al său, “CAN’T”, oprindu-se în iunie 2023 la Sala Palatului din București – ora 20:00
* Braşov: De la ora 17:00, la Muzeul ‘Casa Mureşenilor’, este programat ‘Recitalul de la ora cinci’, susţinut de soliştii Operei Braşov: Mădălina Bourceanu – soprană, Maria Catrina – soprană, Nicoleta Chirilă – soprană, Valentina Mărgăras – soprană, Anda Pop – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Valentin Marele – bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole cu fragmente din cele mai celebre şi îndrăgite lucrări ale genului: ‘Liliacul’ şi ‘Voievodul ţiganilor’ de J. Strauss-fiul, ‘Contesa Maritza’, ‘Prinţesa circului’ şi ‘Silvia’ de E. Kalman, ‘Vânzătorul de păsări’ de C. Zeller, dar şi din ‘Valurile Dunării’ a lui George Grigoriu
* Oradea: Ziua Mondială Art Nouveau – 10 iunie – va fi sărbătorită la Oradea timp de cinci zile printr-un Festival internaţional de bijuterii, ce va reuni 40 de designeri de bijuterii handmade din 20 de ţări din 3 continente, cu expoziţii şi concerte, inclusiv un concert de operă intitulat Harmonies of Art Nouveau şi un show nocturn cu 200 de drone, ce va încheia manifestările. Festivalul ART Jewelry va fi găzduit, în perioada 7-11 iunie, de Casa Darvas-La Roche şi Sinagoga Neologă Sion din Oradea
* Oradea: A doua ediţie a Festivalului-Concurs Naţional ‘Florica Ungur’ va avea loc cu participarea a 17 tineri concurenţi din ţară – ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Festivalul este adresat interpreţilor vocali cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, pasionaţi de muzica populară autentică românească, având ca scop descoperirea şi promovarea tinerilor talentaţi din diferite regiuni ale ţării.
* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele FITS, Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu, dedicată celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru – ora 11:00, la sediul TNRS, bd. Corneliu Coposu, nr. 2
* Slatina: ‘Ipostaze cromatice’ este titlul expoziţiei care va fi vernisată la Galeria Artis din Slatina, la ora 15:00. Pe simeze se vor regăsi lucrările pictorului Marius Barb/Barbone – vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Printre partenerii media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Radio România Cultural
* Suceava: Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava preizntă un concert cameral extraordinar susţinut de Raluca Ioniţă-Dobre – vioară şi Edit Mihaela Arva – pian. Evenimentul se va desfăşura pe data de 7 iunie, la ora 19:00, în sala Auditorium ‘Joseph Schmidt’. Vor fi pe scenă două instrumentiste, respectiv doctor Raluca Ioniţă-Dobre, la vioară, şi lector Edit Mihaela Arva, la pian, ambele profesoare universitare la Universitatea Naţională de Arte ‘George Enescu’ din Iaşi
* Târgu Mureş: Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Judeţean Mureş organizează, în perioada 7-9 iunie, conferinţa de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională ‘Preocupări recente în cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural’, aflată la a XVII-a ediţie. Deschiderea oficială va avea loc la Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureş, în data de 8 iunie 2023, la orele 10:00
* Timișoara: Gala Premiilor UNITER 2023 revine, după şase ani, la Timişoara, în perioada 7 – 10 iunie, în anul Capitalei Culturale Europene, şi prezintă producţiile nominalizate la categoria cel mai bun spectacol al anului 2022, între care ‘Oedip Rege’ de Sofocle, ‘Antonin Artaud. Familia Cenci’, după Shelley şi Stendhal, şi Seaside Stories’ de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goşu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija. Publicul va putea urmări trei dintre cele mai bine cotate spectacole de teatru ale anului 2022, nominalizate la premiile UNITER. Reprezentaţiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu publicul spectator. Partener de tradiţie: Radio România, prin canalele: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, Radio Bucureşti, studiourile teritoriale şi Teatrul Naţional Radiofonic. Din programul zilei:
- ora 18:00 şi 21:00 – în Sala 2 a Teatrului Naţional ‘Mihai Eminescu’ Timişoara (din Parcul Civic) va fi prezentat ‘Oedip Rege’ de Sofocle, în regia lui Declan Donnellan şi scenografia semnată de Nick Ormerod, producător fiind Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ Craiova
– Sport
* Izvorani, jud.Ilfov: Federaţia Română de Polo prezintă echipa României care va participa la Campionatul Mondial Under-20 de la Otopeni – ora 12:00, Sala de Conferinţe a Hotelului Sport din incinta Complexului Sportiv ”Sydney 2000” din Izvorani. Participă Alexandru Matei, preşedintele FR de Polo, Gyorgy Karpati, reprezentantul World Aquatics, Viorel Rus, antrenorul principal al echipei României, Andrei Neamţu, căpitanul echipei României
– S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie
* Acum 529 de ani (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se stabileau zonele de influență colonială ale celor două puteri maritime ale vremii. Tratatul se baza pe o hotărâre a Papei Alexandru VI din anul 1493, mai exact prin bula numită „Inter caetera”, care stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri V de Insulele Capului Verde, atribuind teritoriile de la vestul Castiliei. Astfel, noile teritorii descoperite erau împărţite de-a lungul meridianului de 46 grade vest. Teritoriile de la vest de acest meridian urmau să aparţină Spaniei, iar teritoriile de la est Portugaliei. Tratatul a fost ratificat de Spania (care era formată din regatele Castilia şi Aragon) la data de 2 iulie 1494, iar de Portugalia la data de 5 septembrie 1494
* Cu 421 de ani în urmă (1602), între 7 iunie şi 5 octombrie, a fost construită Mănăstirea Secu (Neamţ) – ctitor, vornicul Nestor Ureche. Poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sărbătorit la 29 august)
* În urmă cu 102 ani (1921) avea loc semnarea, la Belgrad, a Convenţiei de alianţă defensivă româno-iugoslavă, care forma, împreună cu Convenţiile similare româno-cehoslovacă (23.IV.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), baza Micii Înţelegeri, organizaţie de securitate regională defensivă – alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe – având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial. Mica Înţelegere, cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, şi-a încetat activitatea în 1938
* Se împlinesc 100 de ani (1923) de când era adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15.X.1923); primul decan: Ştefan Minovici. La data de 15 octombrie 1923 a fost inaugurată oficial Facultatea de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti
* În urmă cu 94 de ani (1929) erau ratificate documentele fondării statului Cetății Vaticanului. Statul Cetății Vaticanului a fost fondat în urma Acordurilor de la Palatul Lateran stipulate între Sfântul Scaun și Italia la 11 februarie 1929. Oferind o identitate teritorială pentru Sfântul Scaun, statul Vatican este recunoscut ca teritoriu național sub legea internațională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal care conduce relațiile internaționale, negociază înțelegerile internaționale, respectiv trimite și primește reprezentanții diplomatici. Suveranul Pontif este atât suveran al Statului Cetății Vaticanului, cât și conducător al Sfântului Scaun
* Cu 76 de ani în urmă (1947) reforma agrară din 23.III.1945 a fost declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi
* Acum 76 de ani avea loc constituirea Asociaţiei Sportive „Armata” (ASA) Bucureşti. Din 1948 s-a numit Clubul Sportiv Central al Armatei, din 1950 – Casa Centrală a Armatei (CCA), iar din 1961 – Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti
* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când erau stabilite, la nivel de ambasadă nerezidentă, relaţiile diplomatice între România şi Malta
* În urmă cu 33 de ani (1990) apărea Anunțul Telefonic, primul ziar cu anunțuri preluate la telefon și unul dintre primele ziare democratice care au apărut neîntrerupt în acești 31 de ani. A fost primul ziar exclusiv de mică publicitate din România și una dintre primele investiții românești care a reușit să rămână activă, sub același patronaj, timp de mai multe deceni
* Cu 33 de ani în urmă (1990) avea loc semnarea Convenţiei de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA” (CNS „Cartel ALFA”), reunind, la acea dată, șapte federaţii şi circa 1,3 milioane de membri. Obţinând personalitate juridică la 26 noiembrie 1990, CNS Cartel ALFA a contribuit la transformarea mişcării sindicale româneşti, luptând pentru formarea de militanţi sindicali experimentaţi care au putut să îşi exprime liber opiniile şi să reprezinte cu adevărat interesele lucrătorilor. Pe plan internaţional, CNS Cartel ALFA este afiliată la Confederaţia Sindicală Internaţională şi la Confederaţia Europeană a Sindicatelor. Confederaţia reuneşte peste 600.000 de lucrători în cele 41 de organizaţii membre, federaţii profesionale sau sindicate naţionale. De asemenea, CNS Cartel ALFA coordonează activitatea a 42 de uniuni sindicale teritoriale, interprofesionale. O dată la patru ani, organizaţiile membre se întâlnesc în cadrul Congresului. Congresul este forul care decide obiectivele confederaţiei pe termen lung, temele majore de interes şi modalităţile de acţiune. De asemenea, Congresul alege membrii Biroului executiv, pentru un mandat de patru ani
* Se împlinesc 30 de ani (1993) de când apărea, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”
Aniversări – Comemorări
– 1883: S-a născut George Ciprian, dramaturg, prozator şi actor, considerat un precursor al teatrului absurdului (m. 1968) – 140 de ani
– 1886: S-a născut inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a conceput şi a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; între 1911 şi 1914 a construit mai multe tipuri de avioane de concepţie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coandă”; membru titular al Academiei Române din 1970 (m. 1972)
– 1927: S-a născut sculptorul Ioan Tolan, autor a numeroase lucrări de artă monumentală; fondator al filialei UAP Arad şi a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad (m. 2015)
– 1937: S-a născut Paul Staïcu, compozitor, aranjor, pianist, interpret la corn, profesor și comedian; stabilit în Franţa din 1989
– 1938: S-a născut artistul plastic Horea Nicolae Cucerzan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala București (m. 2021) – 85 de ani
– 1940: S-a născut Ion Murgeanu, poet, prozator şi jurnalist (m. 2016)
– 1948: S-a născut meșterul popular Ion Albu (poreclit și „Mască”) din Neamț, desemnat „Tezaur Uman Viu” în 2021; de mai bine de patruzeci de ani, realizează măşti populare necesare cetelor de mascaţi care colindă; membru fondator al Ansamblului de Obiceiuri Populare „Aşa-i datina la noi” şi membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România – 75 de ani
– 1957: A murit Titus Hotnog, prozator, profesor și traducător; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (n. 1890)
– 1961: S-a născut muzicologul Ruxandra Arzoiu, realizatoare de emisiuni la Radio România Muzical; a absolvit secția de Muzicologie din cadrul Universității Naționale de Muzică din București în 1984, sub îndrumarea profesorului Viorel Cosma, iar din 1990 a devenit membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România; personalitate cu o activitate marcantă în domeniul radiofonic și al muzicologiei, a fost unul dintre realizatorii importanți ai postului Radio România Muzical și o fină cercetătoare a muzicii românești contemporane (m. 2021)
– 1967: S-a născut marea maestră internaţională de şah Cristina Adela Foişor (m. 2017)
– 1976: A murit istoricul, arhivistul şi profesorul Aurelian Sacerdoţeanu; specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică (n. 1904)
– 1992: A murit George Drumur (pseudonimul literar al lui George Pavelescu), poet, publicist, muzicolog şi traducător (a tradus din literatura rusă, din lirica germană, cehă şi slovacă) (n. 1911, la Mănăstirea Horecii/Cernăuţi, azi în Ucraina)
– 2000: A murit Radu Selejan, poet şi prozator; reporter (din 1978 a fost redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu) (n. 1935)
– 2011: A murit Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989 (fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale de la Paris; a colaborat şi la postul de radio Europa Liberă) (n. 1943)
– 2012: A murit saxofonistul Dan Nedelcu (Dax) (n. 1979)
– 2013: A murit actorul Petrică Popa; a jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani (n. 1929) – 10 ani
– 2018: A murit părintele arhimandrit Mina Dobzeu; statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă, când a făcut închisoare 6 ani; la Jilava l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt (n. 1921) – 5 ani
– 2021: A murit artistul plastic Constantin Plăviţu (n. 1949)
EVENIMENTE EXTERNE
– Paris: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îl va primi pe omologul italian, Sergio Mattarella, în numele ‘relaţiei lor de încredere şi prietenie’, dar şi al ‘legăturilor excepţionale care unesc’ cele două ţări. Emmanuel Macron şi Sergio Mattarella vor vizita împreună, în ziua inaugurării sale, expoziţia ‘Naples a Paris’ la Muzeul Luvru, care ‘onorează legăturile istorice dintre Franţa şi Italia’
– Washington: Premierul britanic Rishi Sunak va purta convorbiri cu preşedintele american Joe Biden, în cadrul unei vizite oficiale, pe agenda discuţiilor fiind îmbunătăţirea relaţiilor economice şi acordarea de sprijin militar Ucrainei în conflictul său cu Rusia (7 – 8 iun.)
– Strasbourg: Secretarul general al CoE, Marija Pejčinović Burić se va întâlni cu Înaltul Comisar al OSCE pentru minorități naționale, Kairat Abdrakhmanov. În timpul întâlnirii, va fi lansată oficial resursa web comună „Colecția standardelor pentru minoritățile naționale ale Consiliului Europei și OSCE”
– Oslo: Secretarul general adjunct CoE, Bjørn Berge va participa la un seminar organizat pentru a marca cea de-a 20-a aniversare a Anti-Doping Norvegia pe tema „Pregătirea pentru viitorul luptei împotriva dopajului”
– Bruxelles: Discurs al vicepreședintelui Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, la o conferință a Comisiei Europene și a BCE privind integrarea financiară
– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă o propunere pentru un organism independent de etică pentru instituțiile UE
– Soci, Rusia – Consiliul Interguvernamental Eurasiatic, format din prim-miniştrii Uniunii Economice Eurasiatice (Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kârgâzstan)
– Suedia: Vizită a ministrului afacerilor externe şi integrării europene din Republica Moldova, Nicu Popescu
– Washington DC: Vizita premierului Marii Britanii, Rishi Sunak, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele Joe Biden
– Bogotá, Columbia: Vizita ministrului german de externe Annalena Baerbock (7 – 8 iun.)
– Oslo: Conferința Nor-Shipping pe sectorul maritim, în prezența trimisului special american pentru climă, John Kerry
– Germania: Conferinţă de presă comună a comandantului forţelor aeriene germane şi a ambasadorului SUA în Germania cu privire la exerciţiul NATO Air Defender
– Germania: Organizaţia Medici fără Frontiere din Germania marchează 30 de ani de activitate de existenţă şi îşi publică raportul 2022
– Italia: Reprezentanții mass-media sunt invitați să se alăture Conferinței ESA Space2Connect de la Matera în perioada 7-9 iunie. Organizat împreună cu ASI (Agenția Spațială Italiană), acest eveniment oferă ocazia de a afla cele mai recente descoperiri științifice despre telecomunicații, conectivitate și modul în care tehnologiile emergente vor revoluționa sectorul spațial – toate acestea fiind benefice pentru societate și economie în general. Sesiunile plenare vor fi transmise și prin intermediul esawebtv.esa.int. Din program:
- Ziua 1 – Miercuri, 7 iunie – Ambiția Satcom – Prima zi a conferinței se va concentra pe utilizarea spațiului în beneficiul cetățenilor, explorând modul în care Satcom poate ajuta instituțiile și sectorul comercial în furnizarea de servicii esențiale, cum ar fi asistența medicală și educația în zonele rurale
– Paris: Conferință de presă a OCDE privind perspectivele economice globale actualizate
– Des Moines, Iowa, SUA: Postul CNN difuzează un interviu al lui Mike Pence, în ziua în care și-ar putea anunța candidatura la președinție
– Ottawa: Anunțul ratei cheie a Băncii Canadei
– Santiago de Chile: Consiliul Constituțional, ales pe 7 mai, este instalat, urmând să înceapă lucrările la elaborarea unei noi Magna Carta pentru Chile
– New York: Festivalul de Film Tribeca (7 – 18 iunie), începe într-o nouă ediţie dedicată ‘poveştilor nespuse’, aşa cum sunt documentarele despre actorul Rock Hudson şi prezentatorul de ştiri Dan Rather, ce vor fi prezentate în cadrul festivalului. Aproape 70% dintre filmele ce vor fi prezentate în festivalul sunt regizate de femei, iar 43 dintre regizori se află la debut. Festivalul de Film Tribeca a fost înfiinţat în 2001 de actorul american Robert De Niro şi de producătoarea Jane Rosenthal pentru a revitaliza districtul newyorkez Manhattan după atacurile din 11 septembrie asupra World Trade Center
– Los Angeles: Rapperul american Tupac Shakur (1971 – 1996) primește o stea postumă pe Hollywood Walk of Fame
– Maroc: Lansarea filmului „Le Bleu du Caftan” de Maryam Touzani
– Sydney: Festivalul de Film de la Sydney 2023 (7 – 18 iun.)
– Praga: Fotbal – Finala Europe Conference League: Fiorentina (Ita) – West Ham (Ang) – ora 22:00 (ora României), pe Eden Arena
– Lausanne, Elveția: Este programată o reuniune a Comitetului Executiv al CIO legată de situaţia Asociaţiei Internaţionale a Boxului (IBA)
– Au loc meciuri în ligile profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi baschet (NBA)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Siguranţei Alimentare”, marcată pentru prima oară în 2019, a fost desemnată de Organizaţia Naţiunilor Unite la propunerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și a Comisiei Codex Alimentarius
– 1845: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul maghiar Leopold (von) Auer (m. 1930)
– 1848: S-a născut pictorul francez Paul Gauguin (m. 1903) – 175 de ani
– 1859: A murit pictorul englez David Cox (n. 1793)
– 1862: S-a născut Philipp Lenard, fizician german; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru fizică în 1905 (m. 1947)
– 1877: S-a născut fizicianul și profesorul britanic Charles Glover Barkla; Premiul Nobel pentru fizică pe 1917 (m. 1944)
– 1879: S-a născut Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor (m. 1933)
– 1882: S-a născut (în Basarabia) Gheorghe Botezatu (cunoscut și sub numele de Georges de Bothezat), inginer mecanic, matematician și om de afaceri american; contribuții de pionierat în domeniul elicopterelor; a făcut primul calcul al traiectoriei pământ-lună (m. 1940)
– 1897: S-a născut dirijorul şi compozitorul american de origine maghiară George Szell (György Széll) (m. 1970)
– 1917: S-a născut Dean Martin (născut: Dino Paul Crocetti), cântăreţ şi actor american de origine italiană (m. 1995)
– 1920: S-a născut Georges Marchais, om politic comunist francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între anii 1972 şi 1994 (m. 1997)
– 1928: S-a născut regizorul de film, producătorul și scenaristul american James (Francis) Ivory – 95 de ani
– 1934: S-a născut Philippe Entremont, dirijor şi pianist francez
– 1935: A murit Ivan V. Miciurin, horticultor şi genetician rus; a obţinut peste 300 de soiuri de plante pomihorticole, în special pomi fructiferi; a experimentat controlul ştiinţific al creşterii plantelor (n. 1855)
– 1937: A murit actriţa americană de film Jean Harlow, una dintre supervedetele anilor ’30 ai secolului XX (n. 1911)
– 1940: S-a născut Sir Tom Jones (numele real: Thomas Jones Woodward), cântăreţ britanic de muzică uşoară. NOTĂ: Într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Buckingham, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a recunoscut meritele făcute Commonwealth-ului şi Regatului Unit şi în ziua de 29 martie 2006 l-a numit prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlul de cavaler
– 1940: S-a născut Ronald Pickup, unul dintre cei mai importanți actori britanici de teatru, film și televiziune (m. 2021)
– 1942: S-a născut Muammar Abu Minyar Al-Gaddafi (cunoscut şi sub numele de Colonelul Gaddafi), conducătorul de facto al Libiei între 1969 şi 2011 (m. 2011)
– 1952: S-a născut actorul nord-irlandez Liam Neeson
– 1952: S-a născut scriitorul turc Orhan Pamuk; Premiul Nobel pentru literatură în 2006
– 1954: S-a născut pictorul şi poetul belgian Jan Theuninck
– 1954: A murit Alan M. Turing, matematician şi logician britanic; cercetări fundamentale în logica matematică; a elaborat, între anii 1936 şi 1938, conceptul teoretic al maşinii de calcul „universale” (maşina lui T), fiind considerat precursorul calculatorului electronic (n. 1912)
– 1956: S-a născut Sen Soshitsu al XVI-lea, marele maestru (iemoto) al școlii Urasenke de ceremonia ceaiului
– 1956: A murit Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (n. 1867)
– 1958: S-a născut Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical, multi-instrumentist şi actor american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi r&b-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (m. 2016) – 65 de ani
– 1962: S-a născut actorul și muzicianul american Lance Solomon Reddick (m. 2023)
– 1963: S-a născut tenorul francez de origine italiană Roberto Alagna – 60 de ani
– 1966: A murit (în Elveţia) Hans Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (n. 1887)
– 1980: A murit scriitorul american Henry Miller (n. 1891)
– 2008: A murit Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all’Italiana”, realizator al filmelor „Poveri ma belli”, „Opiate ’67” şi „Parfum de femeie” (1974), în al cărui remake din 1992 protagonist a fost actorul american Al Pacino (n. 1916) – 15 ani
– 2011: A murit Jorge Semprún Maura, scriitor şi scenarist spaniol (n. 1923)
– 2012: A murit Bob Welch, chitarist şi cântăreţ în trupa americană de muzică rock Fleetwood Mac (n. 1956)
– 2015: A murit Christopher Lee, actor, regizor, muzician şi cântăreţ britanic de muzică heavy metal; a interpretat mai ales roluri de antagonişti şi personaje din filme de groază; deţine recordul Guinness pentru cele mai multe roluri jucate în cinematografie (a jucat în 275 de filme începând din anul 1946) (n. 1922)
– 2018: A murit fotojurnalistul american David Douglas Duncan; faimos pentru fotografiile sale din războiul din Coreea şi pentru portretele realizate lui Pablo Picasso (n. 1916) – 5 ani
– 2020: A murit Manuel Felguerez, pictor abstract şi sculptor mexican (n. 1928)
* * * * * *