Calendarul evenimentelor, 8 iunie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru industrii şi servicii – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru tineret și sport – Deschidem Parlamentul pentru TINEri – ora 14:00, sala: Corp B4, Etaj 3, Cam. 3150

* Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, participă la Conferinţa Naţională de Retail LaDoiPaşi dedicată celei mai mari comunităţi de antreprenori locali din România organizată de METRO – ora 11:00, la Centrul Expoziţional Romexpo, Pavilion B2 şi B3

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 10:00 – Ședință de Guvern, la Palatul Victoria; în cadrul şedinţei va fi adotat şi Memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării.

Presa are acces la începutul ședinței de Guvern; declarațiile susținute de prim-ministru la începutul ședinței de Guvern vor fi transmise live pe conturile de Facebook și de YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

– Apărare, Interne

* Comandantul Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa (USEUCOM), generalul Christopher G. Cavoli, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor fi gazdele Conferinței șefilor Apărării din Europa Centrală, care va avea loc, în zilele de 8 și 9 iunie, la sediile Ministerului Apărării Naționale și Senatului României. La reuniune vor participa șefii Apărării din Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, însoțiți de subofițerii seniori de comandă și reprezentanți ai USEUCOM. De asemenea, vor lua parte și nouă lideri militari ai structurilor Gărzii Naționale din Statele Unite ale Americii. Evenimentul include teme privind provocările de securitate și vizează intensificarea relațiilor de cooperare militară pentru asigurarea stabilității în regiune. În programul zilei de 9 iunie, de la Palatul Parlamentului, comandantul Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa și șeful Statului Major al Apărării vor susține, începând cu ora 13:15, declarații de presă. Jurnaliștii interesați să participe la activitate sunt rugați să transmită până joi, 8 iunie, ora 16:00, la adresa de e-mail dcrisan@mapn.ro, datele de identificare. Jurnaliștii vor fi așteptați vineri, 9 iunie, între orele 12:30-13:00, la sediul Senatului/Palatul Parlamentului (intrarea A1, parter, str. Calea 13 Septembrie). Accesul se va realiza în baza actului de identitate și a legitimației de presă, potrivit procedurilor de acces ale instituției gazdă. Persoană de contact: locotenent-colonel Dan Crișan, tel. 0744808613 sau 0213195681

* Jud. Braşov: Exerciţiul multinaţional de apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN) ‘Resolute Eagle’ se va desfăşura în Centrul Naţional de Instruire Întrunită ‘Getica’ din localitatea Cincu, judeţul Braşov. Exerciţiul, al cărui obiectiv este de a creşte interoperabilitatea între trupele NATO şi de a împărătăşi experienţa în domeniul CBRN, este condus de plutonul francez de CBRN din cadrul Grupului de Luptă NATO dislocat în România. La această activitate vor participa aproximativ 70 de militari români, francezi şi polonezi cu 14 vehicule tactice

– Ministere

* Riad, Arabia Saudită: Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice din MAE, Traian Hristea, participă la Conferinţa Globală anti-Daesh

– Culte, Bisrică

* În perioada 8-9 iunie, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București găzduiește și organizează cea de-a IX-a ediție a Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică. Deoarece anul acesta se împlinesc 120 de ani de la naşterea părintelui profesor Dumitru Stăniloae şi 30 de ani de la trecerea sa la Domnul, tema aleasă pentru colocviul organizat la FTOUB este „Actualitatea teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993)”. Evenimentul va avea loc loc, începând cu ora 09:00, în Amfiteatrul „I.G. Coman” al FTOUB, Strada Sfânta Ecaterina, nr. 2-4, sector 4

– Administraţie

* Şedinţa Consiliului Local Sector 6 – ora 16:00, online

* Blaj, jud. Alba: Sala Polivalentă de sport din Blaj, prima din judeţ, a fost finalizată, recepţia lucrărilor urmând să aibă loc în data de 8 iunie. Cu o capacitate de aproape 2.000 de locuri pe scaune, care respectă toate standardele naţionale şi europene pentru competiţiile sportive de volei, handbal, baschet şi tenis, noua sală polivalentă va găzdui din toamnă meciurile echipei feminine ‘Volei Alba Blaj’. Investiţia a fost suportată din bugetul local al Municipiului Blaj şi din bugetul judeţului Alba, printr-un parteneriat între Primăria Municipiului Blaj şi Consiliul Judeţean Alba

* Galaţi: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi – ora 9:00

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Primăria Municipiului Oradea privind programul Zilei Mondiale ‘Art Nouveau’ (10 iunie) – ora 14:30, sala 117, et. 1

* Sibiu: Şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Sibiu – ora 12:00

– Justiţie

* Consiliul Superior al Magistraturii:

  • şedinţa Secţiei pentru judecători – ora 10:00
  • şedinţa Secţiei pentru procurori – ora 11:00

– Sindicate, Patronate

* Miting de protest organizat de membrii Federaţiei Solidaritatea Sanitară în Piaţa Victoriei, urmat de un marş către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Palatul Parlamentului:

  • ora 11:00-12:00 – Miting în Piața Victoriei
  • ora 12:00-12:30 – Marș din Piața Victoriei către Piața Revoluției
  • ora 12:30-13:00 – Miting în Piața Revoluției / Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii
  • ora 13:00 -13:30 – Marș din Piața Revoluției către Piața Constituției
  • ora 13-30-14:30 – Miting în Piața Constituției

* Federaţia SANITAS din România organizează un marş de protest, începând cu ora 11:00, de la Guvern către Parlament

* Reprezentanți ai Federaţiei Sindicale Hermes participă la şedinţa Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educaţiei – ora 9:00, la sediul ministerului

* Arad: Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad organizează acţiuni de protest pe traseul Casa Sindicatelor – Prefectura Arad – orele 11:00 – 13:00

* Bistriţa: Sindicaliştii din învăţământ organizează acţiuni de protest în faţa Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud – ora 11:30

– Social

* Braşov: ”Brunch de bine” – primul eveniment organizat de SOS Satele Copiilor în Braşov – ora 14:00, la Radisson Blu Aurum Hotel Braşov,)

– Economic

* Conferinţa Bucharest Arbitration Days (BARD), ediţia a IV-a, eveniment organizat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional – ora 9:00, la sediul CCIR Business Center, Bd-ul Octavian Goga nr. 2, intrarea E, tronson II, Amfiteatrul Al. I. Cuza, et. 4

* Conferinţa Anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), ediţia a 15-a, organizată în parteneriat cu Federaţia Europeană a Societăţilor de Analişti Financiari (EFFAS) – ora 9:30, la Banca Naţională a României, sala Mitiţă Constantinescu

* Conferinţa ‘PRIA Innovation in Healthcare’, organizată de PRIAevents în parteneriat cu ARPIM – ora 10:30, la Biblioteca Naţională a României

* Conferinţa ‘Facilitarea Comerţului Extracomunitar’, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi Asociaţia Naţională Profesională a Lucrătorilor Vamali din România (ANPLVR) – ora 11:00, la sediul CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuţiu

* Cea de-a 15-a ediție a Conferinței Internaționale privind Performanța Energetică a Clădirilor (RCEPB), care are loc în perioada 8-9 iunie, se desfășoară atât în format fizic, la Biblioteca Națională a României, cât și online, pe platforma conferinței (www.rcepb.ro). Evenimentul este organizat de OAER (Ordinul Auditorilor Energetici Din România), UTCB (Universitatea Tehnică de Construcții din București) și AIIR (Asociația Inginerilor Instalatori din România). Tematica generală a conferinței este „Clădiri cu consum de energie aproape de zero și cu emisii nule de carbon: între obligații și oportunități”. RCEPB reprezintă un eveniment de prestigiu în domeniul Performanței Energetice a Clădirilor în regiunea Sud-Est europeană și adună specialiști de marcă din diverse țări europene, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice și private relevante în acest domeniu

* În cadrul Târgului de Carieră Feroviară în România, ediţia a VIII-a, desfăşurat în perioada 7-9 iunie, azi şi mâine au loc interviuri în Gara de Nord, în zona caselor de bilete, între orele 10-16. Evenimentul are loc și online. Evenimentul, ai cărui parteneri principali sunt DB Cargo Romania  și PORR Construct , este organizat de Carieră Feroviară în România – CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, în parteneriat media cu Club Feroviar și se adresează tuturor celor care își doresc o carieră în domeniul feroviar și cel al produselor și serviciilor conexe. Toate ofertele pot fi accesate pe https://cutt.ly/0wwm507u

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în valoare de 600 milioane lei

* Institutul Naţional de Statistică publică date despre Produsul Intern Brut în trimestrul I 2023 (date provizorii)

* Bacău: Organizația Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (OFA UGIR) organizează, începând cu ora 9:30, cea de-a X-a conferință națională cu tema „Dezvoltarea afacerilor: între nevoia de finanțare și potențialul imens al femeilor antreprenor” – la Fiald Hotel&Spa Bacău, str. Tazlăului nr. 7A. Teme abordate: IMM-urile la răscrucea dintre granturi europene, instrumente financiare și inovare și Femeile antreprenor: un atu subestimat al dezvoltării României

* Galaţi: ‘Conferinţa Sustenabilităţii în regiunea Galaţi, Brăila şi Buzău’, eveniment organizat de Asociaţia pentru Combustibili Sustenabili – ora 9:00, la Universitatea Danubius Galaţi; la final este organizată o vizită tehnică la facilităţile de producţie hidrogen prin electroliză ale Linde Gas România şi la facilităţile de producţie oţel verde ale Liberty Galaţi

* Mediaş: Eveniment organizat de Delgaz Grid

– Mediu

* În perioada 8-9 iunie, OAER (www.oaer.ro) împreună cu UTCB (www.utcb.ro) şi AIIR (www.aiiro.ro) organizează la Biblioteca Naţională a României, Conferinţa Internaţională având ca tematică generală ‘Performanţa Energetică a Clădirilor’ (acronimul PEC sau echivalentul în engleză EPB-Energy Performance of Buildings), a 15-a ediţie. La acest eveniment, desfăşurat în format fizic şi online, vor prezenta specialişti de marcă la nivel european din Olanda, Franţa, Italia, Belgia, Germania, Spania, Estonia, Slovacia, Cipru, Grecia şi România. Programul conferinţei include peste 50 de prezentări şi luări de cuvânt din partea autorităţilor publice şi a unor instituţii academice sau profesionale reputate, 14 lectori internaţionali din 12 ţări, cinci sesiuni de prezentări şi două paneluri de discuţii extrem de interesante, un concurs profesional dedicat tuturor studenţilor din România interesaţi de domeniul clădirilor moderne inteligente şi nepoluante, la care se adaugă o festivitate de premiere, două spectacole artistice, o expoziţie de pictură şi numeroase prilejuri de socializare

– Medicină, Sănătate

* Are loc conferința ”Pria Innovation in Healthcare”, organizată de PRIAevents, în parteneriat cu ARPIM – ora 9:30, la Biblioteca Naţională a României. Invitaţi: consilierul prezidenţial Diana Loreta Păun, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, secretarul Comisiei pentru sănătate din Senat, Laszlo Attila, directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu. Unii dintre cei mai importanți lectori vor prezenta inovații de mare impact, evidențiind cele mai bune practici și demonstrând evoluții inspiratoare în domeniul sănătății. Mai mult, conferința reunește peste 200 participanți, inovatori, antreprenori, lideri de gândire și alți jucători cheie din domeniul sănătății pentru a modela împreună viitorul acestui sector în România

* Societatea Naţională de Cruce Roşie Română, în parteneriat cu Crucea Roşie Franceză, lansează proiectul ‘Health Caravan’; participă preşedintele Crucii Roşii Române, Camelia Şucu, şi directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter – ora 11:00, la Centrul Expoziţional Romexpo, Bd. Mărăşti nr. 65 – 67

– Academie

* Academia Română și Fundația Culturală „Ioan I. Dalles” prezintă seria „Conferințelor Dalles ale Academiei Române” – ora 18:00, la Sala Dalles, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18. Conferința de joi, 8 iunie, va avea ca temă TERRA – Planeta locuită – provocări climatice și crize energetice în secolul XXI și va fi susținută de: Acad. Nicolae A. Anastasiu – Secția de științe geonomice, Vicepreședinte al Comitetului Național al Geologilor din România, Membru al Consiliului de onoare al Academiei Române, Profesor universitar emeritus, Școala doctorală a Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București

– Învăţământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: UBBMed şi Transylvanian Institute of Neuroscience (TINS) organizează dezbaterea ‘Ce ştim şi ce nu ştim despre creier’, având ca speakeri principali doi medici cercetători de top în domeniu la nivel internaţional: Hannah Monyer şi Wolf Singer, participanţi la Școala de vară de la Lacul Știucii – între orele 13:00 şi 15:00, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1. Prezentările şi discuţiile se vor desfăşura în limba engleză, iar intrarea va fi liberă

– Istorie

* Blaj: Continuă manifestările ştiinţifice şi culturale organizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, pentru a marca trecerea a 75 de ani de la desfiinţarea ilegală a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (7 – 10 iunie). Programul poate fi urmărit pe https://www.iiccmer.ro/wp-content/uploads/2023/06/interior-caiet-program.pdf

– Cultură

* De la ora 19:00, membri ai Big Band-ului Radio prezintă concertul „Funky Bird”, eveniment conceput în jurul pieselor create de celebrul saxofonist și compozitor de jazz afro-american Charles Parker Jr. (1920 –1955), cunoscut și sub porecla de „Bird” („Pasărea”). Vor putea fi ascultate piese ca Chasing the Bird, Cheryl, My Little Suede Shoes, Now’s the Time sau Yardbird  Suite. Conceptul evenimentului îi aparține compozitorului și dirijorului George Natsis, care propune o reinterpretare a muzicii legendarului saxofonist american Charlie Parker, „părintele” bebop-ului, într-o manieră funk

* Muzeului Municipiului Bucureşti invită publicul la vernisajul expoziţiei tematice ‘Aman în vizită la Aman’, eveniment care va avea loc la casa-atelier de artist din Strada C.A. Rosetti nr. 8 – ora 17:00. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 8 iunie 2023 – 26 mai 2024

* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei şi culturii române, Casa de Cultură ‘Friedrich Schiller’ prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti organizează, de la ora 18:00, retrospectiva conferinţelor (III) „Arta Renaşterii italiene: Michelangelo şi refuzul marelui artist de a picta Capela Sixtină de la Vatican” şi „Leonardo Da Vinci şi Mona Lisa/Gioconda – Cum a ajuns acest tablou să fie opera cea mai cunoscută din lume şi cea mai vizitată de la Muzeul Luvru”. Prezintă: Leonard Velcescu, doctor în istoria artei la Ecole Pratique des Hautes Etudes (Paris-Sorbona), profesor la Universitatea din Piteşti. Evenimentul se va desfăşura în limba română, intrarea este liberă. Evenimentul va fi transmis şi online prin intermediul platformei Zoom. Pentru participare în sistem online se transmite un e-mail la adresa cultura@casaschiller.ro şi se primeşte în timp util link-ul pentru conectare online. Înregistrarea video a conferinţei va putea fi vizionată din 15 iunie 2023 pe site-ul şi pagina de Facebook a instituţiei

* De la ora 18:00, la Căminul Artei din Bucureşti (str. Biserica Enei, nr.16), este vernisată expoziţia ‘Memoria timpului -‘Route Napoleon’ în corespondenţa lui George Enescu’. Este un proiect conceput de Horia Andrei Niţu. Printre partenerii media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Radio România Cultural

* Opera Naţională Bucureşti prezintă, de la ora 18:30, Conferinţele Operei Naţionale Bucureşti – Scena Gândirii, care îl va avea ca invitat pe regizorul Alexandru Dabija, care va susţine prelegerea ‘Pot roboţii să facă teatru?’. Prelegerea invitatului va fi urmată de un dialog cu moderatorul şi coordonatorul programului de conferinţe al Operei, Daniel Nica, filosof, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Universitatea din Bucureşti). Atât alocuţiunea, cât şi conversaţia vor fi însoţite de scurte momente muzicale, interpretate de solişti ai Operei Naţionale Bucureşti: soprana Bianca Mărgean şi baritonul Iordache Basalic. Evenimentul va fi transmis în direct începând cu ora 18:00 de TVR Cultural. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ şi Centrul de Cultură Arcuş vernisează cea de a şaptea expoziţie din seria aniversară Galeria ‘Madrigal 60’ şi invită publicul să descopere universul vizual al artistei Lucia Juncu. Evenimentul va avea loc de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11. Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor în cadrul vernisajului, precum şi în zilele de sâmbătă şi duminică, 10-11 şi 17-18 iunie, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Accesul publicului este gratuit. Artista Lucia Juncu va expune în cadrul Galeriei ‘Madrigal 60’ creaţii recente, realizate în timpul rezidenţei artistice desfăşurate în cadrul repetiţiilor Corului Madrigal, dar şi lucrări selectate din colecţia personală. Printre partenerii media: Radio Bucureşti, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR

* Concertele simfonice de joi, 8 iunie şi vineri, 9 iunie, desfăşurate pe scena Filarmonicii ‘George Enescu’, îl vor avea ca solist pe binecunoscutul violonist Alexandru Tomescu. Alături de dirijorul Dmitry Matvienko şi de Orchestra Simfoniă a Filarmonicii ‘George Enescu’, Alexandru Tomescu va interpreta Concertul nr. 2, în şi minor, pentru vioară şi orchestră, op. 7 de Niccolo Paganini; Sebastian Androne Nakanishi – 0.K. – Primă audiţie absolută, comandă a Filarmonicii ‘George Enescu’; Igor Stravinski – Sacre du Printemps (Sărbătoarea primăverii). Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Invitatul episodului 239 al mini-Cafenelei critice on-line, de astăzi, 8 iunie, este Bogdan Rața, sculptor, profesor la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara – ora 19:00. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Lansarea volumului ‘Provence, ţinutul secret’ de Ioan T. Morar, în prezenţa autorului – ora 19:00. la Cărtureşti Verona, demisol, str. Pictor Arthur Verona nr. 13 – 15

* Supergrupul din care fac parte Alice Cooper, Johnny Depp, Joe Perry (Aerosmith) și Tommy Henriksen – Hollywood Vampires – revine la București pentru un concert la Romexpo în Parcarea C, în aer liber – ora 19:00

* Institutul Italian de Cultură din Bucureşti prezintă, de la ora 20:00, în Sala Auditorium de la MNAR (Str. Ştirbei Vodă 1-3, Bucureşti) concertul de jazz HEROES – Tribut lui David Bowie, cu interpretul italian de jazz Paolo Fresu (trompetă, fligorn, efecte), Petra Magoni (voce), Filippo Vignato (trombon, efecte), Francesco Diodati (chitară), Francesco Ponticelli (contrabas, bas electric), Christian Meyer (baterie). Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Primăria Capitalei, prin Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti (Creart), redeschide, astăzi, Grădina cu Filme – Cinema & More, în Piaţa Alexandru Lahovari – proiect care include filme, concerte acustice, spectacole şi sesiuni de Q&A cu personalităţi din industria cinematografică din România. Prima lună din cea de-a 10-a ediţie a Grădinii cu Filme cuprinde ‘Seara Filmului Românesc’ – un program curatoriat de criticul Ileana Bîrsan. Ea va susţine după fiecare proiecţie o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizori, actori, producători sau protagonişti de renume din industria cinematografică românească, implicaţi în producţia peliculelor difuzate în seara respectivă. În luna iunie, publicul va putea vedea filme precum ‘Metronom’ (în regia lui Alexandru Belc) – pe 8 iunie, ‘Boss’ (în regia lui Bogdan Mirică) – pe 22 iunie şi ‘Spre Nord’ (în regia lui Mihai Mincan) – pe 29 iunie, toate proiectate de la ora 21:00

* Alba Iulia: Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba şi Consiliul Judeţean Alba organizează lansarea volumului de poezie semnat de autoarea Raluca Lucia Cîmpean, „Cel mai aproapele meu” – ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba. Prezintă: conferenţiar universitar doctor Marcela Ciortea şi conferenţiar universitar doctor Georgeta Orian, ambele de la Universitatea ‘1 Decembrie 1918’ Alba Iulia. Lectură poezii: Daniela Floroian

* Arad: De la ora 19:00, are loc un spectacol cu muzică de film, cu Andrei Tudor și Irina Baianț – la Sala Palatului Cultural

* Jud. Caraş Severin: Aflat deja la a V-a ediţie, evenimentul „Color the Village”/”Colorează Satul” va avea loc începând de joi dimineaţa şi se va încheia sâmbătă seara, în 10 iunie. Cei peste 450 de voluntari, care depăşesc chiar numărul locuitorilor din sat vor face reparaţii mai consistente, cum ar fi reparaţii la acoperişuri sau igienizare generală şi zugrăvit interior, atât la case foarte frumoase care păstrează arhitectura tradiţională cât şi la case foarte modeste, unde locuiesc persoane bolnave, bătrâni singuri.

Asociaţia Acasă în Banat îşi propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănăţean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni şi gospodari, case frumoase şi poveştile lor

* Cluj-Napoca: ‘Diasporic’, expoziţie amplă dedicată exilului şi felului în care artiştii menţin legături, pe plan simbolic şi metaforic, cu ţara de origine, poate fi vizitată în perioada 8 iunie – 29 iulie, de marţi până sâmbătă, între orele 16:00 – 19:00, la Centrul de Interes de pe Str. Fabricii de Chibrituri nr. 9A, intrarea fiind liberă. Programul zilei:

  • ora 18:00 – Masă rotundă în jurul tematicii expozitiei ‘Diasporic’ moderata de Florin Ştefan – artist, profesor la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, preşedintele Federaţiei Centrul de Interes – la Centrul de Interes de pe strada Fabricii de Chibrituri 9A din municipiu. Participă la eveniment prin zoom: Ami Barak – curator si critic de arta independent, Decebal Scriba – artist, Dana Fabini – artist si profesor universitar doctor habil la Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca, Vlad Toca – profesor universitar doctor habil la Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca, iar Benoît Bavouset – consilier de creatie si educatie artistica în cadrul Ministerului Culturii din Mamoudzou, Mayotte, si Bogdan Ghiu – scriitor, eseist, traducator

* Iaşi: La ora 17:00, în incinta sediului Primăriei Iaşi – Palatul Roznovanu (Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11), are loc vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură ‘Mituri şi Tradiţii’. Evenimentul organizat de Filiala Iaşi a UAP, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, aduce în atenţia publicului creaţiilor artistice a 18 dintre cei mai prestigioşi artişti ieşeni. Printre partenerii media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Radio România Cultural

* Ploiești: De la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, are loc spectacolul fusion “Meșterul Manole”, compus și aranjat de Josef Ioji Kappl, după un libret de Victor Cârcu, un spectacol ce reprezintă o punere în scenă modernă a unei legende populare din cultura românească. Cu ajutorul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Ploiești, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, și a trupei rock alcătuită din Nicu Patoi, Josef Ioji Kappl și Cristi Rațiu, publicul va fi purtat într-o călătorie sonoră prin universul legendei. Soliștii Liviu Iftene și Cristina Vasilache vor interpreta rolurile principale, iar Teodor Vadana va fi povestitorul care va ghida publicul prin povestea Mesterului Manole. Corul Filarmonicii Ploiești, sub conducerea lui Eduard Dinu, va completa aventura muzicală oferită de această operă rock. Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall

* Sibiu: Peste o sută de tineri din cinci ţări sunt aşteptaţi în perioada 8-11 iunie, în Piaţa Habermann din municipiul Sibiu, unde va avea loc cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional ‘Hermannstadtfest’. La manifestarea culturală vor participa tineri din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Italia. Festivalul va avea trei secţiuni, respectiv: Muzică Populară – Tradiţională (dedicată regretatului artist Daniel Rosalim), Muzică de Divertisment şi Creaţie. Vor fi şi câteva secţiuni speciale, printre care se numără: secţiunea ‘Portret de compozitor – Dan Dimitriu’ (unde concurenţii vor interpreta piese compuse de maestrul Dan Dimitriu), secţiunea ‘Remember – Marcel Iorga’ (unde concurenţii vor interpreta piese compuse de maestrul Marcel Iorga). Din program:

  • În data de 8 iunie, participanţii vor avea ocazia de a participa gratuit la un Masterclass, unde mentori vor fi: actriţa Ofelia Popii, muzicianul Adrian Ordean, jurnalistul Bogdan Dragomir, redactorul radio Bianca Bucă, profesorul Daniel Vecsei şi artistul Codruţ Croitoru. De asemenea, în aceeaşi zi, va avea loc un spectacol la Şura Mare

* Sibiu: Vernisajul expoziției „The Atlas of Beauty. Femeile lumii și poveștile lor”, a artistei Mihaela Noroc – ora 18:00, la Casa Albastră, Sala Multimedia, Piața Mare, nr. 5. Ca fotograf, Mihaela Noroc lucrează de peste 10 ani la proiectul Atlasul Frumuseții. Până acum a fotografiat peste două mii de femei în aproape 100 de țări. Proiectul Atlasul Frumuseții s-a concretizat, în 2017, în albumul Atlasul Frumuseții ce a fost publicat până acum pe 3 continente și vândut în peste 150.000 de exemplare

* Târgu Mureș: Deschiderea oficială a conferinței de comunicări științifice cu participare internațională „Preocupări recente în cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural”, aflată la a XVII-a ediție – ora 10:00, la Sala Mică  a Palatului Culturii. Conferinţa, organizată de Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, în perioada 7-9 iunie, valorizează preocupările din ultimii ani în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului muzeal, pentru Secțiunea Științele naturii, precum și programele și proiectele educaționale care au la bază promovarea patrimoniului cultural, dedicate publicului larg, care s-au dovedit a fi de succes în anii  2022 și 2023, pentru Secțiunea Pedagogie muzeală

* Timișoara: Gala Premiilor UNITER 2023 revine, după şase ani, la Timişoara, în perioada 7 – 10 iunie, în anul Capitalei Culturale Europene, şi prezintă producţiile nominalizate la categoria cel mai bun spectacol al anului 2022, între care ‘Oedip Rege’ de Sofocle, ‘Antonin Artaud. Familia Cenci’, după Shelley şi Stendhal, şi Seaside Stories’ de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goşu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija. Publicul va putea urmări trei dintre cele mai bine cotate spectacole de teatru ale anului 2022, nominalizate la premiile UNITER. Reprezentaţiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu publicul spectator. Partener de tradiţie: Radio România, prin canalele: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, Radio Bucureşti, studiourile teritoriale şi Teatrul Naţional Radiofonic. Din program:

  • Pe 8 iunie, de la ora 19:00 şi pe 9 iunie, de la ora 16:00, Fabrica de Decoruri a Teatrului Naţional, deschisă în premieră ca spaţiu de spectacol, cu această ocazie, este gazda spectacolului ‘Antonin Artaud. Familia Cenci’, după Shelley şi Stendhal, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, producător Teatrul Naţional ‘Vasile Alecsandri’ Iaşi

* Timişoara: Instalaţia „Share, Tag or Dye Again”, proiect derulat de Asociaţia Fotografică Allkimik în colaborare cu Asociaţia Culturală Marginal, îşi continuă călătoria din 2023 la Timişoara iar vernisajul va avea loc astăzi, 8 iunie, începând cu ora 18:00, la spaţiul artist-run Lapsus (Splaiul Peneş Curcanul nr. 3, etajul 1, studio 23). În cadrul evenimentului de deschidere, publicul timişorean va putea interacţiona cu instalaţia colectivă şi imersivă, iar de la ora 18:30, în cadrul unui tur ghidat realizat de Sabina Suru, directorul artistic al proiectului, aceştia pot afla mai multe despre proiectul Share, Tag or Dye Again. Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 20 iunie şi se va putea vizita de joi până sâmbătă în intervalul orar: 18:00-19:00 sau prin programare via mesaj pe pagina Facebook Lapsus. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural

* Timişoara: Vernisajul expoziţiei dedicate memoriei plasticianului bănăţean Victor Gaga, care conţine sculpturi şi desene ale artistului, în cadrul proiectului ‘Amintiri necesare’, iniţiat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) Timiş şi dedicat maeştrilor Timişoarei – ora 19:00, Galeria Pygmalion a Casei Artelor. Maestrul Victor Gaga va fi evocat la vernisaj de doi plasticieni din generaţii diferite, respectiv, de Andrei Medinski şi Remus Irimescu. Iubitorii de artă vor putea vizita expoziţia până în 3 iulie

* Timişoara: În cadrul evenimentului Narațiuni Sonore 2023, la Institutul Francez din Timișoara, artistul francez Antoine Richard spune povestea „Unde se întâlnesc râurile”, eseu radiofonic captivant, aflat la jumătatea distanței între documentar și ficțiune, creație poetică documentară care își are originea în Montbéliard, o regiune cu multiple realități sociale și culturale – ora 20:00

* Londra: Violista Anna Serova și pianistul Cristian Sandrin vor concerta de la ora 19:00, la sediul Institutului Cultural Român din Londra. Este al cincilea concert, în anul 2023, din Seria „Concertelor Enescu”, proiect care propune promovarea muzicii româneşti camerale într-un context internaţional. Programul va include lucrările: Lucian Moraru – Borsa for viola and piano, J.S.Bach – Suite 3 for viola sola, G.Enescu – Concert Piece for viola and piano, J. Brahms – op.120, n. 1 for viola and piano, Roberto Molinelli – Milonga y Chacarera for viola and piano (premieră în Marea Britanie)

 – Sport

* Conferință de presă prilejuită de participarea sportivilor Special Olympics România la cel mai mare eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale – Jocurile Mondiale de vară Special Olympics de la Berlin, desfășurate în perioada 12-25 iunie – ora 10:00, în sala Amfiteatru a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Bd. Mărăști nr. 20A

* Otopeni: Campionatul Mondial de Polo U20 – 2023 va reuni 20 de echipe, respectiv 500 de sportivi din toate colţurile lumii – la Complexul Sportiv de Nataţie Otopeni (8 – 18 iun.)

* Piteşti: Naţionala feminină de volei a României întâlneşte echipa Cehiei, în Grupa B a Golden League – ora 17:00, la Piteşti Arena

* Siliştea Snagovului: Federaţia Română de Canotaj organizează o acţiune de ecologizare a spaţiului verde situat în imediata apropiere a bazei de pregătire, de lângă Lacul Snagov – ora 11:30, la Complexul Sportiv Naţional ”Elisabeta Lipă” Snagov, Baza Sportivă 49

– Diverse

* ParkLake Garden (ieşirea spre parcul Titan) găzduieşte, în perioada 8-11 iunie, Festival du Bonheur – o experienţă culinară de neratat pentru cei care iubesc gastronomia. Macanache şi Bitza vor întregi atmosfera de festival cu concerte live, iar în Main Square sunt pregătite surprize şi evenimente pentru cei mici alături de prietenii de la LEGO. Programul este următorul: joi ăi vineri, intre orele 16:00 – 22:00, sâmbătă şi duminică, între 11:00 – 23:00. Concertele vor avea loc în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul 20:30 – 21:30

– S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie

* Se împlinesc 355 de ani (1668), de când, la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al Ungrovlahiei, în timpul domnitorului Radu Leon (1664 – 1669), s-a hotărât oficial ca biserica din Dealul Viilor din Bucureşti să devină Catedrală mitropolitană. Această calitate şi-a păstrat-o până în anul 1925 când, prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit Catedrală patriarhală. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), construcţia, începută în anul 1656, a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău

* Se împlinesc 185 de ani (1838) de la inaugurarea oficială, la Colegiul „Sf. Sava”, din Bucureşti, a primei biblioteci publice naţionale. Fondul de carte, care includea aproximativ 8.000 de volume, provenea din patrimoniul Bibliotecii Mitropoliei Bucureşti. Organizarea şi catalogarea publicaţiilor erau făcute pe grupe lingvistice, iar în cadrul fiecăreia, pe domenii. Primul catalog al bibliotecii a fost tipărit, în două volume, în anii 1846 şi 1847, prin îngrijirea profesorului bibliotecar Iosif Genilie. În data de 11 iunie 1848, odată cu izbucnirea revoluţiei în Bucureşti, activitatea bibliotecii a fost întreruptă până în 1849. În 1864, Regulamentul pentru bibliotecile publice stipula ca bibliotecile centrale să primească depozitele de cărţi, ziare, datorate de autori şi editori după Legea presei. Câteva luni mai târziu a fost promovată prima lege românească specifică pentru biblioteci, Regulamentul bibliotecilor publice, în 1850 fiind promulgată Legea pentru bibliotecile publice, prin care se asigura gratuitatea serviciului de lectură publică. În 1935, Primăria Municipiului Bucureşti a reînfiinţat Biblioteca Municipiului Bucureşti, instituţie care funcţionează şi în prezent. Între anii 1949-1957, Biblioteca Centrală Bucureşti şi, ulterior, între 1957 – 1968, Biblioteca Orăşenească Mihail Sadoveanu, a jucat rolul de coordonator metodologic pentru bibliotecile raionale din municipiul Bucureşti. În 1969, Biblioteca Municipală Mihail Sadoveanu, după reorganizarea administrativă a Bucureştilor, a centralizat principalele servicii, iar bibliotecile raionale au devenit filiale ale Bibliotecii Municipale. În 2002, potrivit Legii bibliotecilor, a fost înființată Biblioteca Metropolitană București, succesoare a Bibliotecii Municipale Mihail Sadoveanu

* Acum 126 de ani (1897) cinematograful „Lumière” prezenta primele trei subiecte de actualităţi româneşti, filmate de operatorul Paul Menu, la data de 10 mai 1897, din iniţiativa ziarului „L’Indépendance Roumaine”, fixând astfel data de naştere a cinematografiei româneşti (8/20)

* Cu 101 ani în urmă (1922) avea loc primul meci internaţional al reprezentativei de fotbal a României (Iugoslavia-România: 2-1). Joi, 8 iunie 1922, la ora 17:00, s-a auzit primul fluier al arbitrului austriac Heinrich Retschury, pe arena SK Jugoslavia din Belgrad. După o jumătate de oră de echilibru între cele două reprezentative, gazdele deschid scorul, în minutul 35, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Jaroslav Sifer. Tricolorii au reușit să restabilească egalitatea cu patru minute înaintea pauzei, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Francisc Ronay. În repriza a doua, echipa României a dominat partida și a reușit să marcheze golul victoriei, în minutul 61, prin Aurel Guga, clujeanul care avea să rămână în istorie și prin faptul că a fost primul căpitan al reprezentativei tricolore

* Cu 93 de ani în urmă (1930) Parlamentul îl proclama pe prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen rege al României, sub numele de Carol al II-lea (1930-1940). Tânărul rege Mihai I redevine prinţ moştenitor, primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Cu o zi înainte, la 7 iunie, Regenţa instituită la moartea regelui Ferdinand I (1927), pentru perioada minoratului lui Mihai I, şi-a dat demisia. S-a format un guvern naţional-ţărănesc, în frunte cu George G. Mironescu, având misiunea limitată de a îndeplini procedura constituţională legată de proclamarea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege (Carol s-a reîntors în ţară în noaptea de 6/7 iunie, după îndepărtarea sa de la succesiunea tronului în 1926). La 4 septembrie 1940 a avut loc demisia guvernului prezidat de Ion Gigurtu, generalul Ion Antonescu fiind numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar a doua zi, la 5 septembrie, regele Carol al II-lea a cedat generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. La 6 septembrie 1940, izolat politic şi compromis în ochii opiniei publice din cauza cedărilor teritoriale, Carol al II-lea a transmis prerogativele regale fiului său, Mihai

* În urmă cu 33 de ani (1990) apărea primul număr al revistei „România Mare”, sub conducerea scriitorului Eugen Barbu (1924-1993) şi a poetului şi omului politic Corneliu Vadim Tudor (1949-2015)

* Acum 19 ani (2004), pentru prima dată după 1882, s-a produs un fenomen astronomic deosebit: planeta Venus a trecut prin faţa Soarelui, fenomen observat de peste trei sferturi din populaţia Terrei. Următorul fenomen similar va avea loc pe 11 decembrie 2117

* Se împlinesc 15 ani (2008) de când Înaltpreasfinţitul Teofan Savu (pe numele de mirean Dumitru Savu – n. 1959), mitropolit al Olteniei, a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (ales de Sfântul Sinod al BOR la 5.III.2008). Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, ÎPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenici Nicandru şi Marcian (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

– Trupul și Sângele Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1839: S-a născut generalul Mihail Christodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna, în timpul Războiului de independenţă; la 28.XI.1878, când Osman Paşa a încercat să iasă din încercuirea Plevnei, i-a predat sabia generalului Cerchez, declarându-se prizonier; generalul s-a remarcat şi în luptele de la Smârdan şi Vidin; membru al „Junimii” din Iaşi (m. 1885)

– 1862, 8/20: A fost asasinat Barbu Catargiu, om politic conservator; şeful primului guvern al României moderne, alcătuit după proclamarea deplinei uniri administrative a Principatelor (ianuarie – iunie 1862); primul lider al Partidului Conservator (n. 1807)

– 1898: A murit Constantin Esarcu, naturalist, medic şi om politic (ministru de externe în perioada februarie-noiembrie 1891); s-a dedicat operelor culturale de interes naţional (a iniţiat subscripţia publică pentru construirea Ateneului român/1865 şi a fondat Societatea Filarmonică/1868); membru corespondent al Academiei Române din 1884 (n. 1836) – 125 de ani

– 1904: S-a născut Gabriel Drăgan, prozator şi poet (m. 1981)

– 1919: S-a născut compozitorul, profesorul şi pianistul Florin Eftimescu (m. 1974)

– 1921: A murit prozatorul Nicolae D.[imitrie] Popescu (n. 1843)

– 1924: S-a născut, la Soroca (Basarabia), poetul Alexandru (Şura) Bogdanovici (m. 1950)

– 1924: S-a născut Anda Boldur (numele la naştere: Esmeralda Boldur-Lăţescu), traducătoare şi scenaristă (m. 1996)

– 1926: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul şi profesorul Anatol Vieru (m. 1998)

– 1930: S-a născut Maria Octavia Ţarălungă, artistă plastică și ilustratoare

– 1933: S-a născut Cristina Tacoi, actriţă şi scriitoare (m. 2010) – 90 de ani

– 1934: S-a născut Ion Petrică, comparatist, traducător, istoric literar şi profesor; unul dintre cei mai importanţi slavişti români, renumit polonist (m. 2012)

– 1935: S-a născut Victor Frunză, prozator, eseist, editor; redactor la Radioteleviziunea Română între anii 1958 şi 1971; în urma unei scrisori deschise difuzate de agenţia Reuters (1978), în care critica politica PCR, suferă persecuţii şi este silit să se expatrieze, stabilindu-se, în 1980, în Danemarca; aici va publica, în 1984, prima ediţie a unei istorii a comunismului românesc (m. 2007)

– 1937: S-a născut Gelu Ionescu (prenumele la naştere, Gheorghe), critic şi istoric literar, eseist, jurnalist; în 1982 cere azil politic în Franţa; din 1983 se stabileşte la München (Germania), unde va lucra la Secţia română a postului de radio Europa Liberă (până în 1995)

– 1939: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Florica Ungur (m. 2011)

– 1946: S-a născut Dumitru Orăşeanu, medic pediatru (competenţe în pneumologie, ecografie generală, toxicologie clinică) și profesor; șeful Secției Pediatrie III la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” (1995-2014); membru fondator al Societății Române de Cardiologie Pediatrică; membru fondator și președinte (2010-2014) al Societății Române de Pneumologie Pediatrică (m. 2017)

– 1959: S-a născut actriţa de teatru și film Marina Procopie (m. 2018)

– 1965: A murit compozitorul şi profesorul Mihail Andreescu-Skeletty (n. 1882)

– 1967: A murit Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu), poetă, prozatoare, publicistă şi traducătoare; cunoscută autoare de versuri pentru copii (n. 1894)

– 1971: S-a născut regizorul şi scenaristul Radu Muntean

– 1972: S-a născut Adrian Igrișan, solistul trupei Cargo

– 1974: S-a născut soprana Ana Camelia Ştefănescu

– 1976: A murit Octavian Fodor, medic şi profesor universitar; importante contribuţii la studiul bolilor digestive; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1913)

– 1996: A murit inginerul chimist Vasile Cocheci; cercetări privind protecţia calităţii apelor; din 1971, prin grija sa, a funcţionat pentru prima dată în România, la Facultatea de Chimie Industrială de la Timişoara, o grupă specializată în domeniul protecţiei calităţii apelor şi epurării celor reziduale; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1922)

– 2007: A murit actorul de teatru, film şi televiziune Adrian Pintea (n. 1954)

– 2016: A murit H.[enri] Zalis, istoric şi critic literar, prozator, memorialist şi traducător (n. 1932)

– 2018: A murit pictorul bisericesc, restauratorul și profesorul Tudor Emanuel Popescu (n. 1951) – 5 ani

– 2020: A murit actorul de teatru, film și televiziune și cântărețul Costin Mărculescu (n. 1969)

– 2021: A murit schimonahia Siluana Vlad, considerată o adevărată „punte filosofală” între biserica ortodoxă şi tineri; a lăsat o moștenire impresionantă prin numeroasele conferințe și prelegeri susținute; cordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași (n. 1944)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului UE Justiție și Afaceri Interne (8 – 9 iun.)

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge va participa la o masă rotundă „Enlarged Partial Agreement on Sport” (EPAS) privind integritatea în sport

– Belgrad: Lansarea noii versiuni în limba sârbă a COMPASS în cadrul proiectului „Citizenship and human rights education with young people in Serbia”. În sesiunea de deschidere vor vorbi: șeful biroului Consiliului Europei din Belgrad, Tobias Flessenkemper, ambasadorul Belgiei în Serbia, Cathy Buggenhout, ministrul Turismului și Tineretului al Republicii Serbia, Husein Memić şi şeful Departamentului de Tineret al Consiliului Europei, Antje Rothemund

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 79 de hotărâri și/sau decizii privind Albania, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Estonia, Franța, Ungaria, Italia, Republica din Moldova, Țările de Jos, Polonia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Spania, Elveția, Turcia, Ucraina și Regatul Unit

– Luxemburg: Curtea Europeană de Justiţie se pronunţă într-o cauză privind despăgubirile pentru planurile de călătorie care au fost anulate în timpul pandemiei Covid; instanţa urmează să se pronunţe, de asemenea, asupra unei chestiuni conexe privind costurile zborurilor de repatriere la începutul pandemiei

– Luxemburg: Eurostat publică date privind PIB-ul din primul trimestru în Zona euro (a treia estimare)

– Banjul, Gambia: Președintele Adama Barrow susține discursul său despre starea națiunii

– Roma: Cancelarul german Olaf Scholz va vizita Italia

– Nairobi: Ministrul de Finanțe din Kenya, Njuguna Ndung’u, prezintă bugetul 2023/24 în fața Parlamentului

– Ryad, Arabia Saudită: Arabia Saudită găzduiește întâlnirea ministerială a coaliției anti-ISIS

– Edinburgh, Regatul Unit: Audierea pentru extrădarea lui Vincent Reynouard, negator francez al Holocaustului și un susținător al neonazismului, revendicată de instanțele franceze

– Islamabad, Pakistan: Înfățișarea în justiție a fostului prim-ministru Imran Khan

– Fukuoka, Japonia: O instanță hotărăște cu privire la constituționalitatea interzicerii căsătoriilor între persoane de același sex

– Interlaken, Elveţia: Forumul Economic Elvețian. Printre participanţi: șefului Băncii Naționale Elvețiene, Thomas Jordan, și directorul general al Glencore, Gary Nagle (8 – 9 iun.)

– Victoria, Canada: Viceguvernatorul Băncii Canadei, Paul Beaudry, ține un discurs despre economie

– Seul: Ministrul de Finanțe din Coreea de Sud, Choo Kyung-ho, va participa la o sesiune de discuții unde va vorbi despre o serie de probleme economice

– Bombay, India: Decizia băncii centrale privind ratele

– Washington: Rezerva Federală publică date privind sănătatea financiară a gospodăriilor din SUA, fluxul de fonduri pentru primul trimestru al anului 2023

– Los Angeles: Producătorul polonez de jocuri video CD Projekt va prezenta ‘Cyberpunk 2077: Phantom Liberty’, la Festivalul jocurilor de vară „Play Days”

– New York: Un diamant roz rar va fi scos la vânzare de Casa Sotheby’s

– Aarhus, Danemarca: Navigație – startul celei de-a șasea etape a The Ocean Race, o cursă în jurul lumii cu echipaj și escale

– Miami, SUA: Baschet – Campionatul NBA, Meciul final 3: Miami – Denver

– Tel Aviv: Marșul comunității LGBTQ – Pride Parade

 Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Oceanelor”; iniţiată la Summitul Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro, la 8 iunie 1992, ziua a fost recunoscută oficial de ONU în 2008 (- 15 ani)

– 632: A murit profetul Mahomed (în arabă Mohammed, „Cel lăudat”), reformator religios arab; fondatorul islamismului (mahomedanismului); a predicat, din anul 610, la Mecca; strămutarea sa (Hegir) la Medina, în anul 622, marchează începutul erei musulmane (n. ~570, la Mecca)

– 1612: A murit compozitorul şi organistul german Hans Leo Hassler (n. 1564)

– 1671, 8/14: S-a născut compozitorul italian Tomaso Albinoni (m. 1751). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou 14.VI.1671

– 1768: A murit Johann Winckelmann, arheolog şi istoric de artă german; contribuţie esenţială la formarea esteticii neoclasice, propunând drept criteriu absolut al frumosului arta greacă; unul dintre întemeietorii istoriografiei de artă; colecţionar de artă (n. 1717) – 255 de ani

– 1809: A murit Thomas Paine, publicist iluminist şi om politic american de origine engleză; quaker emigrat în America de Nord, a participat la Războiului de independenţă a coloniilor engleze (1775-1783), devenind una dintre figurile centrale din timpul războiului (n. 1737)

– 1810: S-a născut Robert Schumann, compozitor, pianist şi critic muzical german (m. 1856)

– 1851: S-a născut Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician și inventator francez, cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic şi a primului model de telefon agreat de serviciul public francez de telecomunicații (m. 1940)

– 1867: S-a născut Frank Lloyd Wright, considerat cel mai important arhitect american al secolului al XX-lea; promotor al arhitecturii „organice”; autor de scrieri teoretice şi memorii (m. 1959)

– 1876: A murit scriitoarea franceză George Sand (numele real: Amandine-Aurore-Lucile Dupin) (n. 1804)

– 1903: S-a născut Vladimir Losski, teolog rus; exilat din Rusia în 1922, s-a stabilit la Paris doi ani mai târziu; a fost primul decan al Institutul teologic Sf. Dionisie din Paris, unde a predat teologie dogmatică; cunoscut mai ales pentru lucrarea „Teologia mistică a Bisericii de Răsărit”, prima sinteză patristică de teologie a dogmei (m. 1958) – 120 de ani

– 1903: S-a născut (în Belgia) Margueritte Yourcenar (nume la naştere: Marguerite Antoinette Jeanne Marie Ghislaine Cleenewerck de Crayencour), scriitoare, eseistă şi traducătoare franceză; prima femeie aleasă, în 1980, membru al Academiei Franceze (m. 1987) – 120 de ani

– 1910, 8/21: A murit istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române (1877) (n. 1851)

– 1916: S-a născut biofizicianul și neurofizicianul britanic Francis Crick; Premiul Nobel pentru medicină în 1962, împreună cu americanul James Watson şi neo-zeelandezul Maurice Wilkins, pentru descoperirea, în 1953, a structurii ADN (m. 2004)

– 1921: S-a născut fostul lider militar şi politic, al doilea preşedinte al Indoneziei, Suharto, care s-a aflat la conducerea ţării timp de 32 de ani (m. 2008)

– 1925: S-a născut matematicianul ucrainean Gurii Marciuk; cercetări asupra analizei numerice şi modelării matematice; de numele său se leagă punerea bazelor teoriei modelării matematice a problemelor legate de optimizarea în protecţia mediului înconjurător; membru de onoare străin al Academiei Române (1991) (m. 2013)

– 1927: S-a născut actorul și comedianul american Jerry Stiller (m. 2020)

– 1928: S-a născut Kate Wilhelm (nume la naștere: Katie Gertrude Meredith), scriitoare americană de science fiction, fantasy și cărți polițiste (m. 2018) – 95 de ani

– 1932: S-a născut actorul și cântărețul francez Maurice Barrier (m. 2020)

– 1933: S-a născut Joan Rivers (numele real: Joan Alexandra Rosenberg), actriţă, scenaristă, scriitoare, artistă de stand up comedy, producătoare şi gazdă a unor emisiuni TV de succes (m. 2014) – 90 de ani

– 1936: S-a născut fizicianul american Kenneth G. Wilson, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1982, pentru teoria sa privind fenomenele critice asociate cu tranziţiile de stare (m. 2013)

– 1937: S-a născut astronautul american Bruce McCandless, primul om care a zburat în spaţiu fără a fi legat, purtând un jet pack (1984); a fost implicat în dezvoltarea jet pack-urilor (m. 2017)

– 1943: A murit matematicianul, inventatorul şi profesorul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române (1938) (n. 1868) – 80 de ani

– 1951: S-a născut cântăreața şi compozitoarea britanică de origine galeză Bonnie Tyler (numele real Gaynor Hopkins Sullivan)

– 1955: S-a născut Sir Timothy John (Tim) Berners-Lee, programator englez, inventator al World Wide Web-ului (în 1989) și director-fondator al World Wide Web Consortium (W3C), organizaţia ce tutelează standardele Web-ului

– 1969: A murit Robert Taylor, actor american (n. 1911)

– 1970: A murit Abraham Maslow, psiholog umanist și filosof american; cunoscut mai ales pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane (n. 1908)

– 1992: A murit Péter Ábel, scriitor, jurnalist, critic și istoric de cinema maghiar (n. 1929)

– 2007: A murit Richard Rorty, filosof şi profesor american (n. 1931)

– 2013: A murit Yoram Kaniuk, scriitor, pictor, publicist şi critic de teatru israelian (n. 1930) – 10 ani

– 2016: A murit scriitorul, traducătorul şi scenaristul francez Maurice Ponce (n. 1927)

– 2017: A murit Ernesto „Tito” Puentes, muzician cubanez, şef de orchestră şi trompetist virtuoz (n. 1928)

– 2020: A murit cântăreaţa americană Bonnie Pointer, una dintre cele patru surori care au format grupul de pop şi rhythm and blues „The Pointer Sisters” (n. 1950)

– 2020: A murit Pierre Nkurunziza, preşedinte al Republicii Burundi pentru aproape 15 ani, din august 2005 până la moartea sa, devenind astfel cel mai „longeviv” conducător al acestui stat (n. 1964)