Meteorologii au emis avertizări de vreme severă pentru aproape toată țara

Harta României s-a colorat în galben și portocaliu. Meteorologii au emis avertizări de vreme severă pentru aproape toată țara. Începând de astăzi până marți, instabilitatea atmosferică va cuprinde treptat majoritatea teritoriului.

Reporter: Cristian Bâcâin – Pe tot parcursul acestei zile este cod portocaliu de averse torențiale în județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita, plus zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău și cod galben pentru 24 de județe și municipiul București.

Pe tot parcursul nopții, va fi cod galben doar în Moldova, urmând ca de mâine dimineață să se extindă și în Banat, Oltenia, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Dolj și zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Argeș vor fi vizate de un cod portocaliu./cpodea/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 iunie