Președintele iranian Ebrahim Raisi s-a întâlnit joi cu omologul său cubanez, Miguel Diaz-Canel, în cadrul ultimei etape a seriei de vizite în trei ţări din America Latină, menită să consolideze sprijinul aliaților din America Latină, afectaţi, precum Iranul, de sancțiunile SUA. Dl Raisi le-a spus jurnaliştilor la un forum comercial de la Havana că Iranul și Cuba vor căuta oportunități de a coopera în domeniile producerii de energie electrică, biotehnologiei și mineritului, printre altele. „Condițiile și circumstanțele în care se află astăzi Cuba și Iranul au multe lucruri în comun”, a afirmat Ebrahim Raisi într-o conversație cu președintele cubanez Miguel Diaz-Canel. „Pe zi ce trece, relațiile noastre devin mai puternice”. Înalți oficiali au semnat acorduri administrative prin care promit să stimuleze cooperarea dintre ministerele de justiție și agențiile vamale ale celor două ţări, precum și în domeniul telecomunicațiilor. La începutul acestei săptămâni, dl Raisi a vizitat Venezuela, unde s-a angajat să intensifice comerțul bilateral și să extindă cooperarea în domeniul petrochimiei. Înainte de a ajunge în Cuba, președintele iranian s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Nicaraguăi, Daniel Ortega. „Venezuela, Nicaragua, Cuba și Iranul se numără printre țările care au fost nevoite să se confrunte eroic cu sancțiunile, amenințările, blocadele și interferența imperialismului american și a aliaților săi, cu o rezistență tenace”, i-a spus preşedintele Diaz-Canel omologului său iranian. „Această vizită ne-a întărit convingerea că avem în Iran o națiune prietenoasă din Orientul Mijlociu, cu care putem să discutăm despre cele mai complexe probleme globale”. Preşedintele Diaz-Canel s-a întâlnit anul trecut cu liderii Rusiei și Chinei, consolidând relațiile și semnând acorduri pentru a ușura datoria țării și pentru a-şi asigura sprijin în urma impactului devastator al uraganului Ian, care a devastat insula toamna trecută. Cuba condusă de comuniști a fost supusă unui embargo comercial pe scară largă al SUA, la scurt timp după revoluția lui Fidel Castro din 1959. Acele restricții, întărite de fostul preşedinte american Donald Trump, au contribuit la o criză economică aproape fără precedent, care a dus la o penurie acută de alimente, carburanţi și medicamente. Preşedintele Raisi a numit vizita sa în statele aliate importante ale Iranului din America Latină un „punct de cotitură” în relațiile bilaterale. (REUTERS – 15 iunie)/opopescu/avladucu