BBC a descoperit dovezi care pun la îndoială relatarea gărzii de coastă grecești cu privire la naufragiul bărcii de migranți

BBC a obținut dovezi care pun la îndoială relatarea gărzii de coastă grecești cu privire la naufragiul de miercuri al unei bărci de migranți, în urma căruia există temeri că ar fi murit sute de persoane. Analiza mișcării altor nave din zonă sugerează că nava de pescuit supraaglomerată nu s-a deplasat timp de cel puțin șapte ore înainte de a se răsturna. Paza de coastă susține în continuare că în aceste ore ambarcațiunea era în drum spre Italia și nu avea nevoie de salvare. Autoritățile elene nu au răspuns încă la constatările BBC. Cel puțin 78 de persoane au murit, dar până la 500 sunt încă dispărute, potrivit ONU. ONU a cerut o investigație cu privire la gestionarea dezastrului de către Grecia, pe fondul afirmaţiilor că ar fi trebuit luate mai multe măsuri, mai devreme, pentru a iniția o operaţiune de salvare la scară largă. Oficialii greci susțin că cei de la bord au spus că nu vor ajutor și că nu sunt în pericol până cu puţin înainte ca barca lor să se scufunde. BBC a obținut o animație computerizată a datelor de urmărire furnizate de MarineTraffic, o platformă de analiză maritimă. Datele arată ore de activitate concentrate pe o zonă mică, specifică, în care barca de migranți s-a scufundat mai târziu, punând la îndoială afirmația oficială că nu a avut probleme cu navigația. Barca de pescuit nu avea tracker, astfel încât nu apare pe hartă. În aceeaşi situaţie sunt şi paza de coastă și navele militare, care nu trebuie să-și dezvăluie locația.

(bbc.com – 19 iunie)/aboboc/asalar