Reforma pensiilor speciale ajunge din nou în dezbaterea Senatului

Reforma pensiilor speciale ajunge astăzi din nou în dezbaterea Senatului. Documentul, care se referă la pensiile speciale ale magistraților, militarilor, diplomaților, funcționarilor parlamentari, personalului Curții de Conturi sau aeronautic, a fost aprobat de către deputați, dar se reîntoarce la Senat, întrucât amendamentele admise în timpul dezbaterilor de la Camera Deputaților generează deosebiri majore de conținut juridic. În forma adoptată de deputați proiectul de lege prevede, între altele, o creștere eșalonată a vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani, impunerea unui minimum de 25 de ani vechime în specialitate pentru magistrați pentru a beneficia de pensie de serviciu, dar și impozitarea cu 15% a sumelor care depășesc nivelul salariului mediu net.
În urmă cu două zile, senatorii și deputații și-au desființat pensiile speciale, atât pe cele viitoare, cât și pe cele în plată, de care beneficiază aproape 700 de foști parlamentari care s-ar pregăti să conteste actul normativ./adumitrache/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 iunie