Realizator: Importanța Parteneriatului Strategic româno-american a fost scoasă în evidență de toți oficialii care au susținut discursul la recepția oferită, în această seară, de Ambasada Statelor Unite, cu ocazia celei de-a 247-a aniversări a Zilei Independenței. Președintele Klaus Iohannis a promis că vom rămâne un factor de stabilitate, un contributor la securitatea regiunii Mării Negre și un participant activ la dezvoltarea și întărirea relației transatlantice. La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că Guvernul va încuraja investițiile americane în România. Recepția de anul acesta a fost dedicată orașului californian San Diego – după cum explică Oana Bâlă.
Reporter: „Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii va continua să ghideze politica externă și de securitate a României”, a declarat președintele Klaus Iohannis și a amintit că, în imediata vecinătate a țării noastre, Rusia acționează împotriva principiilor fundamentale ale Cartei ONU. Pe de altă parte, șeful statului a salutat decizia Statelor Unite de a elabora o strategie privind securitatea Mării Negre.
Klaus Iohannis: Marea Neagră poate și trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa și Asia Centrală, devenind un spațiu al securității și al prosperității pentru statele riverane și nu numai. În acest context regional și internațional complicat, România va continua să fie un factor de stabilitate, un contribuitor la reziliența și securitatea regiunii Mării Negre și un participant activ la dezvoltarea și întărirea relației transatlantice.
Reporter: Și premierul Marcel Ciolacu a subliniat importanța Parteneriatului Strategic româno-american, expresia unui angajament comun pentru valorile
democratice.
Marcel Ciolacu: Reconfirmăm astăzi importanța Parteneriatului Strategic pe care îl avem cu Statele Unite, pe care Guvernul României dorește să-l aprofundeze, intensificând cooperarea pe toate palierele, de la zona de apărare și securitate, până la componenta economică sau culturală. Sunt convins că putem dezvolta toate aceste direcții și că volumul schimburilor comerciale dintre România și Statele Unite poate să depășească rapid pragul de 5 miliarde de dolari, atins anul trecut. Guvernul pe care cu onoare îl conduc va încuraja investițiile străine americane în România.
Reporter: Ambasadoarea Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, a vorbit despre legătura dintre cele două țări care își propun să construiască societăți democratice.
Kathleen Kavalec: România și Statele Unite doresc să construiască societăți democratice mai incluzive și mai prospere, în care popoarele noastre și copiii noștri și copiii lor să poată înflori și să aibă succes. Aceste valori comune sunt motivul pentru care noi rămânem uniți împotrivă atacului neprovocat și groaznic al Rusiei asupra Ucrainei.
Reporter: Recepția din acest an a fost dedicată orașului San Diego din California și a adus un omagiu istoriei oamenilor și diversității./geftene/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 iunie