„Prigojin în Belarus: un succes pe care Alexandr Lukaşenko riscă să-l regrete” – comentează France24 acordul privind retragerea șefului grupului Wagner în Belarus, după revolta de o zi din Rusia. „Preşedintele Lukaşenko speră şi să-şi dovedească valoarea în ochii lui Vladimir Putin, dar ar putea să plătească un preţ mare. Criza cu Evgheni Prigojin i-a permis lui Alexandr Lukaşenko să demonstreze că nu e numai marioneta de care Vladimir Putin s-ar putea sătura, ci că poate uneori să intervină pentru a-l scoate pe preşedintele rus dintr-o situaţie neplăcută”. Problema este că el nu se aştepta, fără îndoială, la mercenarii grupului Wagner pe teritoriul său, pe lângă Evgheni Prigojin. „Preşedintele belarus nu-şi oferise ospitalitatea decât liderului mercenarilor. Moscova a adăugat apoi că luptătorii care vor să-l urmeze pe şeful Wagner în Belarus o pot face”. Alexandr Lukaşenko nu a fost niciodată în largul lui cu aceşti mercenari, menționează France24. „În 2020, cu puţin înaintea alegerilor rezidenţiale, el organizase o conferinţă de presă pentru a anunţa arestarea unor mercenari Wagner în Belarus pe care îi acuzase că pregătesc o lovitură de stat. Dacă 200 de combatanţi îl îngrijorau deja pe omul forte de la Minsk, ce va fi dacă mii l-ar urma acum pe Evgheni Prigojin? Majoritatea elementelor disciplinate, călite în lupte şi loiale au pierit pe front în Ucraina. Rândurile actuale sunt formate în principal din foşti deţinuţi şi crimiali care nu sunt loiali nimănui”, mai arată France24 citând specialiști pe zona de conflict.
Unul dintre liderii militari de top ai Rusiei în războiul din Ucraina, generalul Serghei Surovikin, ar putea fi în detenție în urma revoltei grupării Wagner, au declarat pentru Associated Press surse familiare cu situația, citând date ale serviciilor de informații din SUA și Ucraina. „Nu se știe dacă Surovikin se confruntă cu acuzații sau unde este reținut, ceea ce reflectă lumea opacă a politicii Kremlinului și incertitudinea de după revoltă. Dar este cunoscut faptul că Evgheni Prigojin a avut cuvinte de laudă la adresa lui Surovikin în momentul în care a criticat conducerea militară a Rusiei și a sugerat că acesta ar trebui numit șef al Statului Major în locul generalului Valerii Gherasimov”. În cursul săptămânii, New York Times a scris că oficiali americani credeau că Surovikin deținea informații avansate în legătură cu planul lui Prigojin de a declanșa rebeliunea.
După revolta din Rusia, va mai rămâne Wagner în Africa? se întreabă Foreign Policy. „Retragerea Wagner a dus la speculații cu privire la cea ar putea însemna decuplarea Kremlin-Wagner pentru operațiunile companiei din Africa, unde susține mai multe guverne și umple un vid de securitate în Republica Centrafricană, Libia, Mali și Sudan. Se estimează că Wagner are în Africa în total 5.000 de soldați. E improbabil ca Putin să vrea să renunțe la legăturile puternice pe care și le-a creat în Africa francofonă după înrăutățirea relațiilor acesteia cu Franța. Nu au trecut decât două săptămâni de când junta din Mali i-a cerut misiunii ONU de menținere a păcii, MINUSMA, să părăsească țara „fără întârziere”. Acum este cât se poate de clar că Rusia nu controlează Wagner; și, indiferent ce se va întâmpla în Ucraina și Rusia, retragerea forței ONU va însemna cel mai probabil că Mali se va baza și mai mult pe trupele Wagner. În Republica Centrafricană sunt și angajați Wagner din Siria și Libia, afirmă organizația americană nonprofit Sentry. Surse militare au declarat pentru Sentry că luptătorii Wagner au fost implicați în atrocități în masă, inclusiv la minele de aur și diamante pe care Wagner a pus mâna și pe care le exploatează singură. Spre deosebire de trupele detașate de Wagner în Ucraina, trupele din alte țări sunt motivate comercial și nici nu sunt recrutate din închisori. Luptătorii din Africa sunt plătiți de Prigojin, a cărui rețea de companii private face comerț cu minerale extrase din Republica Centrafricană și, conform Trezoreriei americane, cu aur extras din Sudan.
„Membrii NATO se apropie de un compromis privind speranţele de aderare ale Ucrainei”, scrie Reuters, citând ambasadorul SUA la organizația atlantică. „Ucraina a făcut presiuni asupra NATO pentru a declara la summitul de la Vilnius, Lituania, din 11-12 iulie, că Kievul va adera la Alianță imediat după ce războiul declanșat de invazia Rusiei se va încheia și pentru a stabili o foaie de parcurs pentru aderare”. Ambasadoarea SUA, Julianne Smith, a declarat că este încrezătoare că NATO va ajunge la un acord asupra unui text care să depășească Declarația de la București din 2008, care spunea că Ucraina se va alătura Alianței, dar nu preciza când și cum. „Kievul a primit un sprijin vocal din partea membrilor NATO din estul Europei, care au susținut că aducerea Ucrainei sub umbrela de securitate colectivă a Alianței este cea mai bună modalitate de a descuraja Rusia să lanseze un alt atac asupra vecinului său. Dar alți membri, cum ar fi SUA și Germania, au fost mai prudenți, ferindu-se de orice mișcare de care se tem că ar putea duce Alianța mai aproape de un război activ cu Rusia, care vede de mult timp expansiunea NATO ca pe o dovadă a ostilității occidentale”, mai notează Reuters.
UE nu ar trebui să coboare ștacheta pentru a primi Ucraina, a declarat Danemarca pentru „Financial Times”. Danemarca susține aderarea la UE a Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și a Balcanilor de Vest, dar „circumstanțele geopolitice” nu justifică faptul că se trece peste reformele de guvernare, a afirmat ministrul de externe danez. UE riscă să „importe instabilitate” dacă își relaxează standardele privind democrația și corupția pentru a grăbi aderarea Ucrainei și a altor țări candidate, a declarat Lars Lokke Rasmussen. Pentru a adera la UE, o țară trebuie să își alinieze legislația la numeroase standarde europene, de la climă la muncă. Acest proces durează de obicei mulți ani. Deși Ucraina a îndeplinit 2 din cele 7 condiții pentru a lansa procesul de aderare la UE, un oficial UE familiarizat cu recomandările blocului către Ucraina a declarat că sunt necesare unele reforme judiciare cheie. În 2019, Comisia Europeană a propus modificări ale sistemului de primire a noilor țări în UE pentru a acorda mai multă greutate poziţiei membrilor blocului comunitar, după ce țări precum Franța și Danemarca s-au opus extinderii UE pentru a include șase țări din Balcani.
Pe fondul unor tensiuni deja existente între Suedia și Turcia legate de refuzul Ankarei de a aproba aderarea țării scandinave la NATO, un nou episod încordează relațiile dintre cele două țări. “Erdoğan critică Suedia pentru că a autorizat o manifestaţie în timpul căreia a fost ars un Coran” – titrează La Libre Belgique comentând că incidentul „umbrește şi mai mult şansele de a vedea această ţară nordică aderând la NATO”. „Îi vom învăţa pe occidentalii aroganţi că a-i insulta pe musulmani nu ţine de libertatea de exprimare”, a declarat președintele Turciei într-o intervenţie televizată, adăugând că el condamnă acest incident „în termenii cei mai duri”. Un irakian în vârstă de 37 de ani care a fugit din ţara sa a dat foc câtorva pagini dintr-un exemplar al unui Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm în timpul unei adunări autorizate de poliţia suedeză. Însărcinatul cu afaceri al Suediei la Rabat a fost convocat la Ministerul marocan al Afacerilor Externe. În ianuarie, un extremist de dreapta suedezo-danez a dat foc unui Coran în apropierea ambasadei Turciei la Stockholm, declanşând furia lumii musulmane”, mai arată La Libre Belgique. Nemulțumirile formulate de Turcia la adresa Suediei vin la câteva ore după ce presa din Ungaria a scris că Parlamentul de la Budapesta nu a inclus pe agenda de săptămâna viitoare dezbaterea aderării țării nordice la NATO, invocând anterior o deteriorare a relațiilor bilaterale, amintește Reuters. (Florin Matei, Agenția de Presă RADOR)/fmatei
