Summitul NATO de la Vilnius, la final

Pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România, Alianţa Nord Atlantică are un răspuns pe măsură, a dat astăzi asigurări preşedintele Klaus Johannis la finalul summit-ului NATO de la Vilnius, din Lituania.

În conferinţa de presă ţinută după reuniune, şeful statului a mai anunţat că, în premieră, comunicatul final al Summitului NATO se referă la necesitatea monitorizării şi a evaluării mediului de securitate din zona Mării Negre, iar, la solicitarea României, sunt menţionate eforturile aliate în regiune pentru asigurarea stabilităţii şi libertăţii de navigaţie. Oana Bâlă a urmărit declaraţiile preşedintelui şi relatează:

Reporter: România și-a îndeplinit obiectivele stabilite pentru Summitul de la Vilnius, unde s-a făcut un pas decisiv în direcția consolidării Alianței, a declarat președintele Klaus Iohannis, amintind de adoptarea noilor planuri de apărare ale NATO, care oferă cel mai înalt nivel de securitate pentru flancul estic la Marea Neagră.

Klaus Iohannis: Am mulțumit tuturor aliaților prezenți în România pentru contribuțiile lor și am salutat anunțul Spaniei de a disloca militari în România.

Reporter: În cadrul summitului, Președintele României a reafirmat necesitatea sprijinului consolidat al NATO pentru partenerii vulnerabili, în special pentru Republica Moldova.

Klaus Iohannis: Am anunțat și o nouă contribuție financiară pentru Chișinău, pe care o vom transfera la Fondul voluntar NATO dedicat acestui stat. În același timp, deciziile luate la summit consemnează, așa cum a pledat România, un angajament sporit al NATO pentru întărirea rezilienței, a securității și a capacităților de apărare ale Republicii Moldova.

Reporter: Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis a susținut un progres clar pentru concretizarea cât mai rapidă a aspirațiilor euroatlantice ale Ucrainei și a subliniat că România îi va oferi sprijin, atât timp cât va fi necesar, până când va câștiga războiul./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 iulie