Ministrul familiei, Gabriela Firea, și-a dat demisia, după o discuție cu premierul

Realizator: Ministrul familiei, Gabriela Firea, și-a dat demisia în urma cu puțin timp, după o discuție cu premierul. Este cel de-al doilea membru al guvernului, primul fiind ministrul muncii, care își pierde funcția în contextul situației generate de ancheta declanșată de DIICOT în legătură cu activitate a centrelor de îngrijire din județul Ilfov. Andrei Șerban este în direct, cu detalii, de la Palatul Victoria. Andrei, bună ziua.
Reporter: Bună ziua! Gabriela Firea a discutat cu premierul Marcel Ciolacu aproximativ o oră, aici, la Palatul Victoria, după care și-a prezentat demisia, iar premierul a acceptat-o. Într-o postare pe Facebook, Gabriela Firea a precizat că s-a suspendat pentru o perioadă limitată și din funcția de președinte al Organizației PSD București. Demisia din funcția de ministru al familiei al Gabrielei Firea, cât și cea de ieri a ministrului muncii, Marius Budăi, vin în contextul în care cabinetul Ciolacu se confruntă cu un scandal de imagine, după ce procurorii au descoperit condiții inumane de viață la trei cămine pentru bătrâni din județul Ilfov. Tot în postarea pe Facebook, Gabriela Firea susține că nu este implicată în niciun fel în acest scandal și că va continua proiectele pentru tineri, copii și familie din postura de membru al Senatului. Așadar, luni, conducerea PSD se va reuni pentru a stabili noul ministru al muncii, despre care surse politice spun că Marcel Ciolacu vrea să fie o femeie și ar fi posibil să se discute și soarta Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse. Așteptăm acum să aflăm cine va conduce interimar acest minister, pentru că la cel al Muncii este interimar vicepremierul Marian Neacșu./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iulie)