Joi 20 iulie, în Calendarul creştin ortodox este prăznuit Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, iar în Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice este pomenit Sfântul Profet Ilie Tesviteanul.
Sfântul Ilie este considerat patronul apicultorilor şi ocrotitorul Forțelor Aeriene Române.
* * * * *
Sfântul Ilie era fiul lui Sovac, din seminţia lui Aaron şi este considerat cel mai mare între proroci, mustrător al împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitor al prorocilor mincinoşi, făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare.
S-a născut în Galaad, în jurul anului 904 î.Hr., de cealaltă parte a Iordanului, care se învecinează cu Arabia şi cu cetatea Tesvi. De la numele acestei localităţi se trage şi numele său, Ilie Tesviteanul. A trăit pe vremea lui Ahab, regele al Regatului Israel, ce avea reşedinţa în ţinutul Samariei.
Regele Ahab s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria.
Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a-l mustra pe rege şi de a întoarce de la închinarea la zei poporul care se tăvălea în necurăţie şi aducea pe fiii săi jertfă diavolilor (zeului Moloh, zeul fericirii, îi erau aduse drept jertfe copii, sacrificaţi prin ardere).
Certându-l pe Ahab, Sfântul Ilie îi spune: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” (3 Rg 17;1). Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit. Iar în urma lui, seceta şi foametea a cuprins toată ţara.
Atunci s-a împlinit cuvântul lui Moise către iudei: „Cerurile tale, care sunt deasupra capului tău, să se facă aramă şi pământul de sub tine fier” (Deuteronomul, 28 – 23). Căci Dumnezeul l-a ascultat pe Sfântul Ilie.
După trei ani şi jumătate, dovedindu-se că numai credinţa în Dumnezeul lui Ilie este cea adevărată, poporul israelit şi-a recunoscut greşeala de a se fi închinat zeului Baal, strigând: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”.
„Până când veţi şchiopăta voi de amândouă gleznele voastre?”, întreba Sfântul Ilie mulţimile adunate pe Muntele Carmelului: „Dacă Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el”, le spune israeliţilor, mustraţi de conştiinţă pentru rătăcirea lor.
Rugându-se atunci Ilie, o ploaie a răcorit pământul şi foametea a încetat.
Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc. Şi potrivit Tradiţiei Bisericii, el este viu în trup, aflat în grija lui Dumnezeu în locaşurile cereşti.
Sfântul Ilie a fost văzut de cei trei Sfinţi Apostoli, Petru, Ioan şi Iacob, pe Muntele Taborului, în vreme Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, şi va fi văzut din nou de oameni înaintea celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos.
Cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, Sfântul Proroc Ilie va pătimi de sabia lui Antihrist, împreună cu Enoh şi cu Ioan, murind pentru Hristos, în anul 850 î.Hr.
* * * * *
Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.
În ţara noastră, pe vremuri, în ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
De ziua Sfântului Ilie, numit popular Sânt-Ilie, există obiceiul ca oamenii să nu lucreze, pentru a nu cădea grindina şi, în unele zone, nu se mănâncă mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora.
Divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.
Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, se spune că nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului…
Se crede că, dacă tună de Sânt-Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Tot în această zi, există tradiţia ca femeile să meargă la biserică şi să dea pomană pentru morţi din roadele gospodăriei.
De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute.
Aşadar, în această zi, bisericile sunt pline cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sânt-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.
De asemenea, în dimineaţa Sfântului Ilie, se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.
Să mai spunem şi că în ziua de după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului.
Se mai spune că, de Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.
Sânt-Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
În vechime, se obişnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor (numite nedei), se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.
În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile şi erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaştere pentru tineri, atmosfera era însufleţită de muzică şi se făcea comerţ cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte şi produse agricole.
Pentru ţinutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimachi, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig.
Sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.
În ţara noastră, peste 140.000 de români îşi serbează onomastica în această zi, circa 106.000 bărbaţi şi 36.000 femei poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia.
