Sunt programate primele discuții în vederea modificării legislației privind acreditarea și funcționarea unităților de îngrijire

Luni după-amiază sunt programate primele discuții în vederea modificării legislației privind acreditarea și funcționarea unităților de îngrijire, ca urmare a numeroaselor cazuri de cămine ilegale și situații de rele tratamente aplicate persoanelor vulnerabile. Guvernul anunță o întâlnire consultativă cu organizații neguvernamentale organizată la nivelul cancelariei prim-ministrului de consilierul de stat Victoria Stoiciu, cu participarea ministrului muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu. Schimbările identificate ca necesare ar urma să fie incluse într-o ordonanță de urgență ce va fi emisă până la sfârșitul lunii. Tot până la 31 august va fi finalizat un proiect de lege care va fi transmis parlamentului imediat după începerea sesiunii din luna septembrie. Marcel Ciolacu a anunțat că se analizează și nivelul pedepselor pentru genul de fapte constatate în cămine și azile, iar, dacă va fi nevoie, va fi modificat și Codul penal.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie)/abranescu/asalar