Context
Coincidență sau voia sorții, omul de fotbal Cornel Dinu s-a născut în aceeași zi în care a luat ființă F.C. Dinamo, clubul căruia îi va dedica de ani din viața sa. Corneliu Constantin Dinu, supranumit „procurorul” este un fost jucător și un simbol reprezentativ al clubului Dinamo. Acesta a câstigat de trei ori titlul de „fotbalistul anului” și este considerat unul dintre liderii legendarei Generații de Aur Guadalajara a fotbalului românesc. În activitatea sa de jucător, Cornel Dinu are la activ 454 de meciuri şi 53 de goluri pentru Dinamo, la care se adaugă 75 de meciuri şi 7 goluri la echipa naţională. Orator de excepție, Cornel Dinu a afișat mereu un look impecabil, iar modul său de a vorbi i-a trădat o cultură și o euducație solide. Dinu nu s-a mulțumit să rămână în amintirea oamenilor doar prin performanțele sale ca fotbalist, sau antrenor, ci și-a făcut un viciu din a citi.
De la jurist, la fotbalist
Corneliu Constantin Dinu s-a născut pe 2 august 1948 în Târgoviște, județul Dâmbovița, într-o familie de boieri. Tatăl său era originar din Bârlad, a fost magistrat, avocat și doctor în Drept la Liège, iar mama sa a fost economistă. Părintele lui făcea parte dintr-o familie de boieri moldoveni din Bârlad care au avut averi foarte mari, pierdute, bineînțeles, după 1947. Mama provenea dintr-o familie de sârbi foarte înstăriţi din Târgovişte şi era absolventă a Academiei de Comerţ. A dobândit o educație aleasă în familie și un acut spirit justițiar. A urmat în viață traseul tatălui său Cornel Dinu și-a făcut studiile superioare la Facultatea de Drept. Nu a ajuns să profeseze niciodată, dar s-a ales cu supranumele „Procurorul”. A înțeles că timpurile pe care le trăia atunci nu i-ar fi permis să-și exercite profesia așa cum ar fi fost normal. Profesând ca jurist la sfârșitul anilor `60, nici standardul de viață ridicat, conform condiției lui nu l-ar fi putut atinge, așa că a ales să se consacre definitiv în fotbal.
A fost legitimat pentru prima oară, în 1963, la echipa locală, Metalul Târgovişte, unde a jucat până în 1966. În vara aceluiaşi an, s-a transferat la Dinamo Bucureşti, iar la 25 septembrie a debutat în Divizia A la 18 ani, într-un meci cu Steagul Roşu Braşov (0-1). Fundaş central sau mijlocaş, Dinu a avut o ascensiune rapidă, antrenorul Angelo Niculescu convocându-l la 20 de ani la echipa naţională. A debutat în meciul amical Austria – România (1-1), disputat la Linz, la 1 mai 1968. În dreptul numelui său sunt înscrise o serie de performanţe: şase titluri de campion al României (1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983), două cupe ale României (1968, 1982), 454 jocuri şi 53 goluri în prima divizie, toate sub tricoul ‘câinilor roşii’, 75 meciuri şi şapte goluri în echipa naţională, 33 de partide şi trei goluri în cupele europene. A participat la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic 1970 şi la Campionatul European din 1972, când echipa naţională a ajuns în sferturile de finală.
Calităţile sale sportive, cărora li s-a adăugat experienţa competiţională, l-au impus printre jucătorii cei mai valoroşi din fotbalul românesc, lucru confirmat şi de atribuirea titlului de cel mai bun fotbalist al ţării în 1970, 1972 şi 1974. În 1983 şi-a încheiat cariera de jucător, debutând ca antrenor secund la echipa cu care s-a identificat în întreaga carieră, Dinamo, reuşind, alături de Dumitru-Nicolae Nicuşor, să obţină cea mai bună performanţă din istoria echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare, calificarea în semifinala Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1983-1984. În vara anului 1984 a fost numit antrenor principal la Dinamo, unde a antrenat un an. Au urmat apoi C.S. Târgovişte, Metalul Bucureşti, A.S.A. Târgu – Mureş, Oţelul Galaţi, „U” Cluj şi F.C. Olt, echipe la care a obţinut rezultate meritorii. În perioada când a antrenat echipa de la Dunăre, a învins cu 1-0, în meciul de la Galaţi, celebra echipă italiană Juventus Torino.
În cărţile sale autobiografice, Dinu povesteşte cu amar despre perioada petrecută la Universitatea. „Nu eram de acord cu regimul în care trăiam. În plus aveam o origine și o educație aristocratică și, mai ales, aveam o gură foarte slobodă și eram recunoscut din acest punct de vedere, pentru că înjuram și criticam regimul și ceea ce se petrecea în vremurile acelea. Ca urmare, din 85 până în 89, viata mea s-a transformat într-o vânătoare continuă, nu mi s-a mai dat voie să intru în București. Oriunde mă duceam, Securitatea venea după mine și începeau rapoartele denigratoare, greutățile, mizeriile, până eram silit să plec în altă parte. Mi-aduc aminte că la Cluj, în toamna lui 1987, trei luni de zile nu am avut voie să fiu anunțat ca antrenor, nu am avut voie să stau pe bancă, nu se vorbea la radio de mine, chiar dacă antrenam o echipă de primă divizie – Universitatea Cluj.
Cu tot acest <incognito>, am fost asaltat de Securitate și acolo, de unde am fost dat afară în 1988, și atunci Valentin Ceaușescu a fost singurul care s-a oferit să mă ajute. Obosit de vânătoarea aceasta continuă, am acceptat postul de antrenor la Scornicești, acolo unde brațul Securității și al Ministerului de Interne nu mai era așa de lung”, se arată în volumul „Jucând cu destinul”.În 1992, a fost numit antrenor al echipei naţionale, pe care a pregătit-o în 13 meciuri, până în toamna anului 1993. În 1998, a revenit pe banca tehnică a echipei Dinamo, cu care a câştigat două titluri de campion, în 2000 şi 2002, şi două cupe, în 2000 şi 2001. Timp de câteva luni (oct. 2009-iun. 2010) a ocupat funcţia de director tehnic al echipei Dinamo Bucureşti.
A fost secretar de stat, şeful Departamentului sport din Ministerul Tineretului şi Sportului (ian.1990-oct. 1991). La 26 noiembrie 2003, administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost avansat la gradul de general de brigadă. Maestru emerit al sportului, jurist, Cornel Dinu a scris, împreună cu profesorul Ion Ionescu, două cărţi de strategie şi comentarii fotbalistice, ‘Fotbal tactică azi’ şi ‘Tactică şi joc’, iar în 2007 publică ‘Zâmbind din iarbă’. În 2008, Cornel Dinu continuă să îşi publice scrierile autobiografice, în care relatează întâmplări din perioadele în care a fost jucător, antrenor sau conducător de club, şi lansează cartea ‘Jucând cu destinul’.
În 2011, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de bypass coronarian, după un infarct de miocard.
„Am avut mereu alături prieteni, oameni de valoare şi foarte buni români – scriitori, profesori, actori, poeţi. Am avut întotdeauna această înclinaţie spre literatură şi istorie, de aceea am fost şi sunt foarte apropiat de marii scriitori şi marii oameni de cultură ai neamului nostru. În urmă cu mai bine de douăzeci şi cinci de ani, exista o perioadă mult mai boemă, mai plăcută, în care nu se regăseau tensiunile care există astăzi. Atunci, lumile scriitorilor, actorilor, sportivilor, se intersectau deseori – ne întâlneam pe la restaurante, în sălile de teatru, în tribune, la meciuri, în locurile de întâlnire ale scriitorilor, era o atmosferă foarte frumoasă”, rememorează Dinu într-unul dintre volumele autobiografice.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.digisport.ro/special/cornel-dinu-la-74-de-ani-cred-ca-dumnezeu-a-fost-milos-cu-mine-1833255
