După măsluirea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946 comuniştii au format un nou guvern „de coaliţie” – prim-ministru, Petru Groza – în care ministerele-cheie erau conduse direct de ei (Interne, Justiţie, Comunicaţii), altele de social-democraţi de stânga, aliaţii lor, şi încă patru de liberalii din ramura lui Gheorghe Tătărescu. În aceste condiţii, şi eliberaţi de „pericolul” oricărei intervenţii occidentale după semnarea Tratatului de pace de la Paris (10 februarie 1947), comuniştii au început eliminarea efectivă a oricărei opoziţii. În martie şi în mai 1947 au fost arestaţi aproape 2000 de oameni care aveau diferite funcţii în partidele istorice. În martie Iuliu Maniu (PNŢ), Dinu Brătianu (PNL) şi Titel Petrescu (Partidul Socialist Independent) au cerut o intervenţie americană pentru a pune capăt arestărilor, dar fără succes.
Membru al PNŢ din 1933, filologul Gabriel Ţepelea (1916-2012) a colaborat la ziarele din Cluj ale partidului, Patria şi România Nouă. În anii războiului avea să fie redactor la Ardealul (1942-1946) şi secretar general al tineretului PNŢ din Transilvania. Mai târziu, la alegerile din 1946 avea chiar să candideze ca deputat. Încarcerat după doi ani de la arestarea liderilor PNŢ, avea să fie, ca şi ei, judecat pentru „uneltire contra ordinii sociale”, primind ca pedeapsă 6 ani de închisoare.
„De Sfântă Marie îşi făceau norma”
„În general, oamenii [din PNŢ arestaţi] erau la nivel de şef de judeţ, preşedinţi de organizaţie sau, cum eram eu, lideri de tineret, cam ăsta era nivelul. De ce am fost luaţi noi?! Pentru că totul mergea pe loturi şi în general ţărăniştii erau arestaţi de Sfântă Marie. Ce-or fi avut ei cu chestia asta?!.. Ştiu că a fost 15 august când ne-a ridicat pe noi şi şi-n alţi ani am observat că mereu cam la data asta îşi făceau ei <norma>.
Deci, radiografia unui proces: toate astea sunt lucruri practic… inventate. Una din acuze: că am fost în legătură cu Comitetul Naţional Român de peste hotare. Ce era Comitetul Naţional?… După arestarea lui Maniu şi a celorlalţi, totuşi câţiva reuşiseră să plece. Cine erau aceştia: era Augustin Popa, Virgil Veniamin – Virgil Veniamin era fost profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti – Augustin Popa a fost profesor la Blaj, la Teologia Greco-catolică din Blaj. […] Şi ăsta a reuşit să plece nu ştiu cum sau l-au găsit evenimentele acolo şi s-a făcut Comitetul Naţional. El căuta să comunice cu noi, să ne spună ce e pe-acolo. Dar ce putea el să spună? <Ne-am întâlnit cu regele>, de exemplu, <şi am discutat despre asta>, <Am vorbit cu un nou român care a venit din ţară şi ne-a informat de cutare…>, <Noi dorim să… am informat guvernul britanic, am informat cutare… > Erau nişte lucruri absolut [nevinovate]… pe care le poţi citi în orice ziar în momentul în care ţara e liberă. […] Oamenii nu aveau sentimentul că au… nu ştiau nimic despre Rusia, nu ştiau că au intrat într-o altă lume, ei se credeau liberi, ei credeau că pot vorbi ca şi pe vremuri – de-aia sunt atâtea victime absolut… de neconceput astăzi! De neconceput! Pentru că oamenii credeau că discută cu soră, cu frate şi-aşa… iar ăştia care au ajuns pe urmă să fie reeducaţi [în puşcării], cum erau studenţii… comunştii credeau că din aceşti tineri vor face nişte oameni fanatici care să aplice politica partidului şi îi amăgeau că or să le dea drumul mai repede acasă, ceea ce nu s-a întâmplat.”
„Secretul lui Polichinelle”
„Comitetul exilaţilor români, format, deci… […] era un fel de secret à la Polichinelle, adică un secret pe care îl ştia destulă lume. Şi pe mine mă întrebau [la anchetă], zice: <Dom’le, ai cunoscut asta?> <Da, şi ce-i cu asta?>
Alta: că am reorganizat partidul. Asta era ideea lor fixă, că trebuie s-o facem şi că putem s-o facem. Şi evident că noi ţineam legătura unii cu alţii, da’ asta ei n-au ştiut-o şi nici n-au pătruns, secretul ăsta nu l-au putut pătrunde.
Dar Popa avea în jurul lui mai mulţi români, sau…?
Da, sigur! Oameni din toate partidele… era de la liberali Mihai Fărcăşanu, care era din familia Brătienilor prin alianţă, cred, era şi scriitor. […] Faza în care a fost Augustin Popa a fost aşa: a încercat să facă un Comitet Naţional din oameni reprezentând formaţiunile politice din ţară, el fiind un fel de lider. După aceea au venit alţii, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, probabil a murit, că după aia, după el, unul din cei care au reprezentat Comitetul Naţional a fost Penescu, da’ Penescu după ce a stat în închisoare, după ce a fost procesul Maniu, după cinci ani… Şi plecarea lui [din ţară] mi s-a părut şi mie puţin ciudată, aşa… Dar acolo, probabil că au fost <achiziţionaţi> unii… Se practica şi sistemul ăsta, contra cost, cine avea pe-acolo o rudă, cine avea o persoană… Nu e bine să dai verdicte, sentinţe, în lucruri care scapă de orice logică. Logica comunistă nu-i tot una cu logica normală.”
„Exista o ideologie…”
„Aţi spus la un moment dat că în timpul perioadei comuniste legăturile din Partidul Naţional Ţărănesc nu s-au pierdut.
Nu, deloc! Nu s-au pierdut deloc, fiindcă… nu numai că le-am cultivat noi şi din prostie… n-aţi auzit dumneavoastră emisiunea aia a mea de ieri? […] Exact asta am explicat eu. <Dom’le, cum se explică> – mă întreabă Dan Pavel, care era moderatorul – <cum explicaţi dumneavoastră că partidul ăsta, partid istoric, a reuşit să-şi refacă structurile şi nu numai să se refacă, să devină şi un partid puternic> şi aşa mai departe… Şi eu am spus aşa: întâi, pentru că a existat o ideologie care era cea moştenită, la care noi am adăugat nuanţa creştin-democrată şi am adăugat-o mai demult – eu cartea despre democraţia creştină am publicat-o în ’47, înainte de desfiinţarea partidului – deci linia asta era făcută mai demult, nu apărută în ’87. Aicea sunt cărţi, sunt lucruri care se pot vedea, sunt lucruri care se pot aduce ca dovadă. Deci cum se explică asta? Pe de-o parte legătura de gândire, de direcţie, de ideal.”
