Viktor Orbán i-a răspuns lui Martin Schulz, care l-a criticat

Fostul preşedinte socialist al Parlamentului European, Martin Schulz, consideră că primul om al Partidului Popular European, Manfred Weber, este pe un drum greșit atunci când încearcă să păstreze rolul suprem al dreptei la Strasbourg cu ajutorul extremei drepte, deoarece de aici rezultă doar că „următorul președinte al Comisiei va depinde de Orbán și Kaczynski”.
Viktor Orbán a reacţionat la criticile lui Martin Schulz pe pagina sa de socializare.
Premierul ungar a subliniat: „E bine să văd că Martin Schulz s-a întors de la pensie. Crede că el va decide cine este european și cine nu. Se pare că unii nu pot renunța, pur şi simplu, la fixațiile comuniste”.
Martin Schulz a acordat, recent, un interviu pentru ziarul Frankfurter Rundschau, despre care a relatat portalul ungar hvg.hu. Viktor Orbán a reacţionat la afirmaţiile politicianului.
Potrivit fostului preşedinte social-democrat al Parlamentului European, „este imposibil ca premierul ungar, vicepremierul polonez şi alţii ca ei să fie incluşi din nou în politica UE. Populiștii trăiesc din lumea prăbușită, a spus Schulz, care a adăugat: în a doua parte a secolului XX s-au construit multe lucruri, dar structura s-a clătinat odată cu căderea Cortinei de Fier, după care ordinea mondială unipolară s-a dovedit nesustenabilă. Politicianul a spus că există o incertitudine constantă din cauza războaielor, foametei, epidemiilor, precum şi din cauza Chinei, Indiei și Rusiei.
În opinia lui Martin Schulz, integrarea stabilizează democrațiile, în principal datorită cooperării economice. De exemplu, Giorgia Meloni, care face un pic de tam-tam acasă (în Italia), este un partener de încredere la Bruxelles. Așa cum nici Marine Le Pen nu mai vorbeşte despre desprinderea Franţei de zona euro. Toate acestea au fost apreciate de Martin Schulz în sensul că integrarea îi disciplinează și pe politicienii de dreapta, scrie Frankfurter Rundschau în articolul său./rganciu/csimion
https://hirado.hu/kulfold/cikk/2023/08/09/orban-viktor-reagalt-az-ot-biralo-martin-schulzra