Dedicată celebrării carierei artistice a basului Mihnea Lamatic, solist al Operei Naţionale Bucureşti, Gala Aniversară Mihnea Lamatic aduce în prim-plan cele mai importante roluri de operă şi operetă pe care artistul le-a interpretat pe parcursul carierei sale.
Evenimentul se bucură de participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu, superstar al operei internaţionale. Angela Gheorghiu a acceptat în mod excepţional invitaţia de a cânta pe scena Operei Naţionale Bucureşti, dată fiind prietenia de peste 30 de ani care o leagă de colegul său de promoţie de la Conservator, basul Mihnea Lamatic. De asemenea, în cadrul Galei Aniversare Mihnea Lamatic vor fi invitaţi solişti de prestigiu ai scenei muzicale naţionale şi internaţionale: soprana Gladiola Niţulescu Lamatic, tenorii Teodor Ilincăi şi Alexandru Badea, baritonul Dorin Mara şi tânărul bas Ştefan Lamatic.
„Cu mare plăcere şi bucurie am răspuns invitaţiei prietenului şi colegului meu la Academia de Muzică din Bucureşti, basul Mihnea Lamatic, de a-i fi alături la celebrarea unei vieţi dedicate muzicii clasice pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. 4 aprilie va fi o dată istorică pentru mine. Din vremea studenţiei nu am mai cântat pe această scenă. Sunt fericită să mă aflu la Opera din Bucureşti cu această ocazie, înconjurată de iubiţii mei colegi de facultate, importanţi artişti ai scenei lirice.” Angela Gheorghiu
„M-a bucurat foarte mult invitaţia la sărbătorirea activităţii prietenului şi colegului meu Mihnea Lamatic de care mă leagă, în primul rând, amintirile din anii de facultate. De la examenul de absolvenţă (1990) cu Boema la Opera din Cluj nu am mai avut ocazia să fiu în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, cu trei dintre foştii mei colegi de promoţie, Angela, Mihnea şi Dorin. Va fi cu siguranţă o reîntâlnire plină de emoţie.” Alexandru Badea
„Nu puteam să nu mă bucur atunci când am primit invitaţia de a face parte dintre artiştii care-i vor celebra cariera basului Mihnea Lamatic, de la care am avut în permanenţă ce învăţa din momentul în care am păşit pentru prima oară pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, şi nu mă refer numai la deosebita ţinută ca artist complex şi complet, ci şi ca mod de conduită şi respect faţă de ceea ce reprezintă opera în totalitatea accepţiunilor ei. Invitaţia mă onorează cu atât mai mult cu cât la eveniment va participa una din cele mai valoroase soprane ale lumii, Angela Gheorghiu, cu care am avut bucuria de a susţine în ultimii ani câteva concerte importante şi apropiate sufletului meu. Aştept, ca de fiecare dată, cu drag şi emoţie, momentul în care voi cânta în faţa publicului bucureştean, cu care împreună îl vom sărbători pe artistul minunat şi omul deosebit, coleg şi prieten drag, Mihnea Lamatic.” Teodor Ilincăi
,,Sunt foarte onorat de invitaţia colegului şi prietenului meu Mihnea Lamatic, cu care am foarte multe amintiri frumoase. Încă din anii studenţiei, am fost adesea parteneri pe scenă, iar după terminarea facultăţii ne-am regăsit pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în spectacole ca Bărbierul din Sevilla, Boema, şi mai ales Don Pasquale, în care făcea un rol extraordinar atât vocal cât şi scenic, plin de viaţă şi umor, calitate cu care este înzestrat din plin. Mă bucur că, după mulţi ani în care eu am cântat în Germania, ne putem întâlni din nou pe scenă, cu ocazia acestui concert aniversar. La mulţi ani, maestre Mihnea Lamatic, pe scenă şi în viaţă!” Dorin Mara
Programul Galei Aniversare Mihnea Lamatic include arii şi duete din creaţii celebre de operă precum „Faust” de Charles Gounod, „Macbeth”, „Falstaff”, „Don Carlos” sau „Simon Boccanegra” de Giuseppe Verdi, „Turandot”, „Tosca” sau „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini, dar şi „Don Pasquale” şi „L’elisir d’amore” de Gaetano Donizetti, „Il barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini, „Don Giovanni” de W.A. Mozart, „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski, dar şi din operete precum „Contesa Maritza” şi „Silvia” de Emmerich Kálmán
Participă Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti precum şi Ansamblul Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu.
Absolvent al Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, la clasa Violoncel, şi mai apoi al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Canto clasic, basul Mihnea Lamatic are o bogată carieră solistică. Repertoriul său cuprinde roluri din creaţia verdiană, precum Zaccaria din „Nabucco”, Ferrando din „Il trovatore”, Fiesco din „Simon Boccanegra”, Banco din „Macbeth”, roluri din creaţiile lui W.A. Mozart, precum Figaro din „Le Nozze di Figaro”, Leporello şi Mazetto din „Don Giovanni”, Zarastro din „Die Zauberflöte”, dar şi numeroase alte partituri cunoscute: Bartolo din „Il Barbiere di Seviglia” de Gioachino Rossini, Mefisto din „Faust” de Charles Gounod, rolul titular din „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, Daland din „Der fliegende Holländer” de Richard Wagner, rolul titular din „Mefistofele” de Arrigo Boito, Colline din „La Bohème” de Giacomo Puccini şi multe altele.
Mihnea Lamatic este solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1989, solist al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din anul 2002, dar şi un invitat constant al Festivalului Internaţional „George Enescu”, începând cu anul 1990.