Șoferii depistați prin testul rapid că au condus sub influența substanțelor interzise și cărora li s-a reținut permisul își pot primi documentul mult mai devreme înapoi, dacă analizele de la spital nu confirmă rezultatul acestui test, potrivit unui act normativ intrat în vigoare ieri, după ce a fost adoptat de Guvern. Până acum, restituirea se putea face doar pe baza soluției de clasare dată în faza urmăririi penale. O altă prevedere îi vizează pe șoferii care au permise de conducere emise de alte țări și care nu pot fi preschimbate în România. Aceștia se vor putea înscrie direct la examenul de obținere a acestui document, fără a mai fi nevoie să urmeze o școală de șoferi, așa cum prevedea legea până acum./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 august