Revista presei internaționale, 15 august 2023

(2) RADOR: Revista presei internaţionale

RADOR (14 august 2023) – Avioane militare rusești au fost interceptate de mai multe ori ieri în zona de poliție aeriană NATO. Potrivit CNN, avioanele Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice au decolat pentru a intercepta două avioane rusești de patrulare maritimă cu rază lungă de acțiune care zburau la nord de Scoția, în zona de poliție aeriană nordică a NATO. Avioanele rusești de patrulare maritimă Tu-142 Bear-F și Tu-142 Bear-J, folosite pentru recunoaștere și luptă antisubmarin, au fost monitorizate de către Typhoon-urile Forțelor Aeriene Regale Britanice în spațiul aerian internațional în timp ce treceau la nord de Marea Britanie, potrivit ministerului britanic al Apărării. Avioanele militare rusești care intră în spațiul aerian internațional supravegheat de Marea Britanie pot reprezenta un pericol pentru alte aeronave, deoarece adesea nu comunică cu controlul traficului aerian și nici cu alte avioane. Aeronave militare ruseşti au fost interceptate luni și în Marea Nordului, scrie La Libre Belgique. Forţele aeriene daneze au interceptat două bombardiere strategice ruseşti de tip Tupolev Tu-95 care se îndreptau spre zona de responsabilitate aeriană a Ţărilor de Jos. “NATO are o reţea de apărare aeriană pentru a asigura permanent supravegherea şi protecţia spaţiului aerian al statelor sale membre. Circa 40 de baze aeriene, repartizate pe tot teritoriul aliat, sunt însărcinate cu această misiune, având avioane de luptă gata să decoleze în termen scurt (în general 15 minute, chiar mai puţin), potrivit unei proceduri numite „Quick Reaction Alert”. Totul se bazează pe o reţea de radare, de centre de control naţionale, conduse de două centre de operaţiuni aeriene combinate ale NATO, unul pentru Europa, la nord de Alpi, instalat în Germania şi comandat de generalul-maior belgian Harold Van Pee, şi celălalt responsabil pentru sud, în Spania”. La rândul său, TASS scrie că Rusia a interceptat un avion militar norvegian care se apropia de frontiera sa, deasupra Mări Barents. „La apropierea avionului de vânătoare rusesc, avionul militar străin a făcut cale întoarsă, a arătat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, precizând că aparatul norvegian a fost identificat drept un Boeing P-8A „Poseidon”, un avion de patrulare maritimă.
SUA au anunţat că vor trimite un nou ajutor Ucrainei, în valoare de 200 de milioane de dolari, informează Reuters. Ajutorul include muniție pentru apărare antiaeriană, proiectile de artilerie, dispozitive antiblindate și echipamente suplimentare de deminare, a declarat secretarul american de stat Antony Blinken. Săptămâna trecută, doi oficiali americani au declarat pentru Reuters că Statele Unite vor începe să distribuie fonduri în valoare de 6,2 miliarde de dolari, identificate în urma unei erori contabile a Pentagonului care a supraevaluat ajutoare de miliarde de dolari pentru Ucraina.
O mină maritimă a explodat în apropierea unei plaje din România, scrie publicația bulgară Sega. Potrivit datelor preliminare, mina a explodat într-o zonă din apropierea stațiunii Costinești, între Mangalia și Constanța, la aproximativ 30 km de granița cu Bulgaria. „Digul de la cheiul satului, lângă un hotel, este afectat. Un salvator a declarat că aproape de mal, zgomotul a fost foarte puternic. Oamenii s-au speriat foarte tare, au văzut cum au sărit pietre”. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, colonelul Corneliu Pavel, a afirmat că au existat informații privind observarea unei alte mine plutitoare în apropiere. De la începutul invaziei rusești în Ucraina, Forțele Navale din România a neutralizat până acum cinci mine rusești în Marea Neagră.
Războiul din Ucraina continuă să afecteze finanțele Rusiei, rubla coborând la cotația de 110 pentru 1 euro, cel mai scăzut nivel din martie 2022. Potrivit publicației elvețiene Le Temps, “scăderea continuă a rublei din ultimele săptămâni îi face pe mulţi ruşi să se teamă pentru nivelul lor de trai, pe fondul revenirii inflaţiei, a sancţiunilor occidentale şi a costului financiar tot mai mare al conflictului ucrainean. Inflaţia foarte ridicată în 2022 – care a depăşit 17% în primăvară – a afectat deja puterea de cumpărare a milioane de ruşi. Confruntată cu această situaţie, Banca centrală rusă a fost nevoită să-şi crească dobânda de referință la 8,5% – mijlocul cel mai evident pentru a lupta contra creşterii preţurilor – şi şi-a suspendat de joia trecută până sfârşitul anului achiziţia de valute străine pe piaţa naţională de schimb”.
Pentru a-și asigura ajutorul în contextul războiului din Ucraina, Moscova trebuie să jongleze între doi parteneri importanți, Iran și Emiratele Arabe Unite, reține Le Monde. Încă din 1971, cele două țări își dispută trei insule poziționate strategic la intrarea în Golful Persic, Abu Musa, Marele Tomb și Micul Tomb. „Pentru a-și continua agresiunea împotriva Ucrainei, Kremlinul trebuie să țină un fin echilibru între această cooperare operațională și solidă cu Iranul și beneficiile multiple ale ocolirii sancțiunilor occidentale cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite. Deși Mohammed Ben Zayed, președintele acestei federații de emirate, și-a declarat neutralitatea în războiul ucrainean, tranzacțiile esențiale pentru continuarea agresiunii ruse sunt efectuate din Dubai. Acest port a devenit și un adevărat refugiu pentru oligarhii înscriși pe diferitele „liste negre”, din cauza compromisului lor cu regimul Putin. În plus, „flota fantomă” care transportă petrol rusesc, sfidând sancțiunile, este gestionată în mare parte din Emiratele Arabe Unite. Moscova mizează pe Emiratele Arabe Unite și pentru furnizarea de materiale sensibile, în special componente electronice, în timp ce lipsa de transparență a centrului financiar din Dubai facilitează o întreaga gamă de operațiuni de spălare a banilor. Sprijinul lui Vladimir Putin pentru Mohammed Ben Zayed în disputa sa teritorială cu Iranul face astfel posibilă, cu un cost mic pentru Moscova, consolidarea poziției Emiratelor ca partener strategic al Rusiei în agresiunea împotriva Ucrainei, într-un moment în care Arabia Saudită se apropie tot mai mult de Kiev.

Florin Matei, Agenția de Presă RADOR