Compact-discul, un obiect desuet acum, a fost o mare descoperire

Autor:Alexandru Balaci

Acum 41 de ani, într-o zi de 17 august 1982, apărea primul compact-disc (CD). Era produs în scop comercial de compania Philips la o fabrică de lânga Hanovra, în Germania.

Apariția compact-discului

Apariţia oficială pe piaţă a avut loc în 1991, fiind promovată în cadrul emisiunii „Tomorrow’s World” de la BBC. CD-ul era prezentat drept invenţia “care va revoluţiona muzica”, pe exemplarul folosit ca model fiind imprimat albumul Bee Gees – “Living Eyes”.  „The Visitors”, albumului suedez ABBA a fost însă primul imprimat pe un CD și dedicat publicului larg. Lansate comercial în noiembrie 1982, CD-urile au marcat începutul trecerii de la tehnologia analogică la cea digitală. Până în octombrie 1982 deja fuseseră lansate în Japonia 50 de albume. La început, costul unui CD era în Japonia echivalentul a 20 de euro de azi, iar un player costa până la 2000 de euro, potrivit istoricului prezentat de Philips.
Dacă în 1982 au fost produse în total 400.000 de CD-uri, în 1983 s-a ajuns la 6.000.000 de unităţi, pentru ca în 1985 să fie produse peste 25 de milioane de CD-uri. Evoluţia a fost atât de rapidă, încât doar până în 2007 în lume au fost vândute peste 200 de miliarde de CD-uri. CD-urile au ajuns în Europa abia în martie 1983, iar Philips CD100 a fost unul dintre cele mai populare playere din acea perioadă.

 O istorie apusă

De la inventarea fonografului, produsă în anul 1877 (primul aparat utilizat pentru înregistrarea şi totodată redarea sunetelor), până la discul optic inventat în 1979, istoria tehnologiei a avansat cu viteză. Lansarea a avut loc după ce compania Philips încercase în anul 1978, fără succes, să avanseze cu tehnologia discului video.  Compact discul era primul produs care beneficia de tehnologia laser şi unde informaţia stocată putea fi citită fără nici un contact fizic. Testarea şi dezvoltarea produsului începuseră încă din 1969, iar în 1970, compania Philips începe lucrul la ceea ce avea să se numească ALP – Audiolong play – un sistem audio sub forma unui disc, care avea să rivalizeze cu discurile de vinil, profitând însă la maximum de tehnologia laser.

Lou Otters, directorul tehnic al diviziei audio din cadrul companiei, spunea că noile dimensiuni ale CD-ului trebuiau să fie mai mici decât ale vinilurilor şi că ar trebui să aibă capacitatea de a stoca aproximativ o oră de muzică. Cele două companii, Sony şi Philips, îşi anunţă colaboarea pentru fabricarea şi dezvoltarea noului produs. În privinţa denumirii, cei doi giganţi ai industriei electronice au optat, pe rând, pentru Mini Rack, MiniDisc şi Compact Rack, până când au decis denumirea de Compact Disc, datorită sonorităţii care aducea aminte de succesul casetei audio (Compact Cassette.

În 1985, albumul “Brothers in Arms” al celor de la “Dire Straits”, devine primul compact disc vândut în mai bine de un milion de exemplare. Primul artist care a făcut tranziţia către compact disc a fost cântărețul britanic David Bowie, în februarie 1985.  Odată cu lansarea mp3-ului, în anul 2000, vânzările de compact discuri au înregistrat o scădere graduală, cu aproximativ 20 de procente.

Actualmente, CD-urile sunt simbolurile unor vremuri apuse în industria muzicală.

Bibliografie

Calendar Rador

https://www.philips.com/c-dam/corporate/research/technologies/cd/The-Emergence-of-the-Compact-Disc_v2.pdf