Cel mai fierbinte loc de pe planetă şi cel mai uscat din SUA riscă să fie afectat de inundaţii din cauza furtunii Hilary

Mai multe părți din Parcul Național Death Valley din California, în Statele Unite, sunt deja inundate din cauza ploilor provocate de furtuna tropicală Hilary, care afectează sudul Californiei. Apa a fost văzută curgând pe șosele, iar conducerea parcului a avertizat asupra înrăutățirii condițiilor care ar putea lăsa oamenii blocați şi fără ajutor. „Drumurile vor deveni impracticabile, iar parcul va rămâne probabil fără energie electrică, comunicații și apă potabilă”, a precizat administraţia parcului. Death Valley (Valea Morţii) este cel mai fierbinte loc din lume și unul dintre cele mai uscate locuri din SUA. De duminică dimineață devreme, Hilary a adus în zona parcului cantităţi triple de precipitaţii față de precipitațiile din august, din care o canditate dublă de precipitaţii s-a acumulat în numai două ore, duminică dimineața. Într-un an întreg, Death Valley înregistrează doar 2,09 centimetri de ploaie, potrivit datelor Serviciului Național de Meteorologie. Se preconizează că furtuna Hilary va aduce o cantitate impresionantă de ploaie de 5 până la 5 centimetri, ceea ce ar putea provoca inundații dezastruoase./mbaciu/asalar

(CNN INTERNATIONAL – 20 august)