Donald Trump, primul fost președinte american căruia i s-a făcut și publicat o fotografie de arest

Fotografia judiciară a lui Donald Trump a fost publicată de autoritățile din statul Georgia, după ce fostul președinte s-a predat la o închisoare pentru a-i fi înregistrate datele. Trump, care afirmă că procesele sale sunt instrumentate politic, a postat și el fotografia pe rețele de socializare pentru a cere donații pentru campania sa electorală.

Reporter: Ciprian Sasu – Donald Trump a devenit primul fost președinte american căruia i s-a făcut și publicat o fotografie de arest – așa-numita mugshot – aseară, la închisoarea Fulton County, una dintre cele mai dure din statul Georgia. Lui Trump i s-au luat, totodată, amprentele. Reuters notează că fostul președinte a încercat imediat să întoarcă în favoarea sa situația și a publicat fotografia pe rețelele de socializare, cerând donații pentru campania sa electorală. Trump a fost inculpat în Georgia pentru că ar fi încercat să întoarcă ilegal în favoarea sa rezultatul alegerilor prezidențiale pierdute în 2020. Georgia a fost unul dintre statele cheie care au decis câștigătorul în respectivele alegeri. Donald Trump mai este vizat în trei procese. Două dintre acestea au fost intentate de autoritățile federale, unul legat de asaltul asupra Capitolului din ianuarie 2021, cel de-al doilea de faptul că a păstrat documente secrete după ce nu a mai fost președinte. Un al treilea proces în statul New York, legat de plata făcută unei actrițe de filme pentru adulți ca să ascundă că au avut o relație. Fostul președinte vrea să candideze pentru un nou mandat la alegerile din 2024 și momentan este favorit în cursa internă a republicanilor pentru desemnarea unui candidat. Trump susține că acuzațiile la adresa sa au fost instrumentate politic./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 august