Guvernul vrea să adopte în şedinţa de astăzi, ordonanţa de urgenţă care prelungeşte cu 90 de zile poliţele RCA ale companiilor de asigurări care sunt în insolvenţă sau pentru care s-a declarat falimentul. Tot astăzi, va fi aprobată şi acordarea de ajutoare de urgenţă pentru răniţii în incendiul de la Crevedia şi pentru cei cărora li s-au distrus casele. Andrei Şerban are detalii:
Reporter: Potrivit ultimelor date, 58 de persoane au fost rănite în incendiul de la Crevedia, din care 13 au fost transferate la spitale din străinătate. De asemenea, șapte gospodării au fost distruse în totalitate, 18 în proporție de 75% și altele au fost afectate. Membrilor de familie care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în străinătate, Guvernul le va acorda 2.000 euro pe lună. Pentru membrii de familie care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în țară se vor acorda 2.000 lei pe lună. Persoanele rănite care au fost spitalizate și externate vor primi 1.500 lei. Gospodăriile afectate de explozie, în proporție de peste 75% vor primi fiecare câte 10.000 lei, iar 7.000 lei pentru cele afectate între 50 și 75 de procente. Vor mai primi bani și gospodăriile afectate sub 50%. Persoanele singure și familiile ale căror bunuri din gospodărie au fost distruse vor primi 1.500 lei. Pentru situațiile în care s-au înregistrat decese și pentru cele în care se vor înregistra din cauza rănilor, familia va primi suplimentar suma de 7.500 lei pentru fiecare dintre membrii decedați. Un alt act normativ pe care Guvernul vrea să-l adopte oferă ajutoare de urgență de peste un milion 200.000 lei pentru 306 persoane singure și familii nevoiașe din 34 de județe și din București. Executivul vrea să adopte și ordonanța de urgență care prelungește cu 90 de zile polițele RCA ale companiilor care sunt în insolvență sau pentru care s-a declarat falimentul./aburtica
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (31 august)