Bugetul programului „Tomata” va fi suplimentat cu 18 milioane de lei

Bugetul programului „Tomata” va fi suplimentat cu 18 milioane de lei, printr-o decizie ce va fi aprobată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, a anunțat astăzi ministrul agriculturii, Florin Barbu. El a făcut precizările la prima ediție a unui eveniment dedicat legumiculturii și identificării de soluții pentru dezvoltarea horticulturii în România, desfășurată în comuna Obârșia din județul Olt.

Florin Barbu, ministrul agriculturii: Vă cer scuze pentru întârzierea la plată la ciclul, la ‘Tomata’. A fost o problemă, pentru că atunci când a fost dat actul normativ, a fost evaluat pentru un număr de 17.000 de beneficiari. În momentul de față au fost încheiate toate evaluările de către direcțiile agricole din teritoriu. Numărul beneficiarilor a fost de aproape 22.000 și am luat decizia de a acorda întreaga sumă de 3.000 euro pe mia de metri pătrați. Începând de săptămâna viitoare va fi aprobată, în Guvernul României, alocarea suplimentară de 18 milioane de euro pentru ciclul I și, bineînțeles, în aceeași hotărâre de guvern va da și ciclu II la legume în spații protejate.

Realizator: Ministrul agriculturii a mai spus că are în vedere demararea unui program amplu în principalele bazine legumicole din România, prin realizarea în următorii 3 ani a 15 centre de colectare legume și fructe. Astfel, este prevăzut ca prin acest program să se acorde sprijin pentru echipamente de încălzit și combustibil necesar pentru a fi asigurată producția de legume pe tot parcursul anului./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 septembrie