Experţi olandezi care cercetează cazul avionului malaezian doborât anul trecut în estul Ucrainei vor merge în curând în Rusia pentru a verifica dovezile pe care ruşii spun că le au, legate de cauzele prăbuşirii. Moscova susţine că aparatul a fost doborât de ucraineni, în timp ce Kievul a furnizat înregistrări video şi audio care sugerează că avionul a fost lovit de o rachetă de provenienţă rusească. Olanda conduce o echipă internaţională de anchetă, în condiţiile în care două treimi dintre pasageri erau de naţionalitate olandeză. Din Amsterdam transmite corespondentul RRA Claudia Marcu.
Reporter: Una dintre vocile din înregistrările pe care echipa internaţională de anchetă le-a primit pare să fie a unui fost ofiţer rus, general maior, spune cotidianul olandez NRC Handelsblad. Una dintre convorbiri a avut loc la scurt timp după doborârea zborului MH17, iar vocea a fost recunoscută de serviciile de securitate din Ucraina. Olanda nu vrea să comenteze deocamdată informaţiile care au venit din Ucraina, nu înainte de a verifica şi dovezile pe care Rusia spune că le deţine. Conform surselor ruseşti, avionul companiei malaeziene ar fi fost doborât de un avion militar ucrainean. Un raport preliminar al Consiliului Naţional de Securitate din Olanda menţionează că avionul a fost lovit cu putere de un obiect din exterior, fără să specifice despre ce obiect este vorba. Zborul MH17 a fost doborât anul trecut, pe 17 iulie. Din cei 298 de pasageri, 196 erau de naţionalitate olandeză.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie