Radio România deschide anul școlar la Iași, cu o nouă etapă a Caravanei Gaudeamus!
Cea de a treia ediție ieșeană a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc în perioada 13 – 17 septembrie, în prima săptămână a noului an școlar, într-un spațiu simbolic al orașului: Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, și se va desfășura în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate în premieră în zona pietonală a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul cuprins între străzile Anastasie Panu și Costache Negri). Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 și 20.00.
Președintele de onoare al ediției va fi conf. univ. dr. Ioan Milică, cunoscut scriitor și publicist, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, iar deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 13 septembrie, la ora 12.00.
Organizat într-un moment de maxim interes pentru carte și produse educaționale – începutul anului școlar pentru elevii din învățământul preuniversitar și perioada de pregătire pentru debutul anului universitar, într-unul dintre cele mai puternice centre culturale și universitare din țară – Gaudeamus Iași va oferi o excelentă oportunitate
de selecție și achiziție atât a materialelor necesare în următoarea perioadă, cât și a titlurilor căutate exclusiv pentru plăcerea lecturii.
Oferta ediției include:
– cele mai recente apariții editoriale, publicate de peste 40 dintre cele mai cunoscute edituri din țară, prezentate în cadrul a 30 de standuri;
– o gamă largă de jocuri, materiale educaționale și muzică;
– o suită de lansări și prezentări de carte, programate cu precădere în a doua parte a evenimentului.
Pentru pasionații de lectură care nu vor putea ajunge la evenimentul derulat în format fizic, website-ul www.gaudeamus.ro va aduce un strop din atmosfera inegalabilă a Târgului de Carte Gaudeamus prin intermediul standurilor virtuale ale tuturor participanților, pe care le va găzdui în intervalul 13 – 17 septembrie.
Ediția Iași a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a fost inaugurată în septembrie 2019; după o pauză de doi ani, evenimentul a fost reluat în anul 2022, cu sprijinul câtorva dintre cele mai importante instituții care activează pe plan local, cu scopul declarat de a transforma târgul într-un reper al peisajului cultural din această zonă a țării.
Eveniment organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Iași
Sponsori: Lions Club Iași D și Print Expert.
Persoană de contact: Connie Chifor (cornelia.chifor@radioromania.ro, 0745 109 649)