Calendarul evenimentelor, 15 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Reuniunea semestrială „Justiție 2023: prioritățile sistemului de justiție și Raportul privind statul de drept – context național și european”, organizată de Ministerul Justiției – ora 12:00, la Ministerul Justiției, str. Apolodor nr. 17; la eveniment participă:

  • președintele Klaus Iohannis, care va susține o alocuțiune. Evenimentul va fi transmis presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR
  • preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă
  • premierul Marcel Ciolacu
  • ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu
  • reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, reprezentanţii sistemului judiciar (CSM, ICCJ, PICCJ, DIICOT, DNA)

– Senat

* Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, Titus Corlățean, va avea o întrevedere cu Patrick Reilley, șeful departamentului pentru Europa Centrală și de Nord din Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – ora 12:30, la camera 4019

– Guvern

* Din programul premierului Marcel Ciolacu:

  • ora 10:00 – participare la evenimentul de lansare The Tax Institute și la prezentarea studiului „Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar și impact (2015-2023)” – la sediul Băncii Naționale a României, Str. Doamnei, nr. 8. Alocuțiunea premierului va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
  • ora 12:00 – participare la dialogul semestrial pe tema „Prioritățile sistemului de justiție și Raportul privind statul de drept – context național și european”, împreună cu reprezentanții puterilor legislative, executive și judecătorești – la sediul Ministerului Justiției. Alocuțiunea premierului va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

– Ministere

* Constanţa: Dezbatere despre transportul cerealelor din Ucraina, organizată de Ambasada SUA la Constanţa; participă ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şeful biroului SUA care gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), Jim O’Brien, vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, directorul pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport din cadrul Comisiei Europene, Magda Kopczynska, şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea. La final are loc o conferinţă de presă – ora 16:00, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa

– Apărare

* Ploieşti: Conferinţă organizată de Asociaţia Cultural Educativă pentru Protejarea şi Promovarea Patrimoniului Tehnic, Ştiinţific şi Istoric, cu ocazia prezentării programului ‘Armata României este a mea’ şi a evenimentului ‘CosmoCronici’, realizat împreună cu Dumitru-Dorin Prunariu; participă reprezentanţi ai Forţelor Navale, Forţelor Aeriene şi ai Forţelor Terestre – ora 10:00, la Palatul Culturii, Sala Marii Uniri

– Partide

* Alba-Iulia: Conferinţă de presă organizată de PNL Alba – ora 11:00

* Conferinţă de presă organizată de Partidul ”România în Acţiune” – ora 11:00

* Neptun: Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ionel Ciucă, şi secretarul general al partidului, Lucian Bode, participă la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal (14 – 17 sept.) – ora 17:00, la Hotel Terra; evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a PNL

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU) şi Asociaţia Tineretului Român Unit din Cluj-Napoca (ASTRU-Cluj) vor comemora, printr-un eveniment artistic – o expoziţie de pictură – împlinirea a 75 de ani de la valul de persecuţii şi apoi interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, prin Decretul 358, emis la 1 decembrie 1948, de autorităţile din acea vreme ale Statului comunist. Expoziţia Alexandrei Belciug ‘Biserica în zeghe. Pentru ce?’, va fi vernisată la ora 18:00, în Aula ‘Cardinal Iuliu Hossu’ din Catedrala ‘Martirilor şi Mărturisitorilor sec. al XX-lea’, Piaţa Cipariu, nr. 2. Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla va participa la acest vernisaj, pe care-l va deschide cu un moment de reculegere şi rugăciune. Expoziţia va putea fi vizitată până sâmbătă, 30 septembrie