Legea pensiilor speciale urmează să fie adoptată până la finalul lunii septembrie

Legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituțională, urmează să fie adoptată până la finalul lunii septembrie – afirmă președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis. Într-o intervenție la postul Prima TV, el a precizat că toate categoriile de pensii speciale sunt vizate de această nouă lege, dar pentru că în cazul magistraților și al altor categorii nu se pot elimina, așa cum s-a întâmplat la parlamentari, atunci va fi aplicat principiul impozitării, lucru acceptat de Curte. Totodată, a adăugat Simonis, trebuie stabilite limite maxime pentru fiecare categorie profesională în parte, astfel încât să nu mai existe pensii speciale de 40.000 sau chiar de 70.000 lei. El a adăugat că parlamentarii așteaptă de la guvern o analiză pentru a decide care să fie această limită maximă. Amintim că luna trecută, judecătorii Curții au întors în Parlament noua lege a pensiilor. Potrivit instanței, pensiile aflate în plată nu pot fi remodelate pe baza altor principii decât cele avute în vedere de legea sub imperiul căreia acestea au fost obținute.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 septembrie)/abranescu/ilapadat