Un cetăţean canadian, acţionar majoritar al fabricii situate în judeţul Iaşi, un poliţist şi un psiholog sunt printre cele 28 de persoane reţinute de procurorii DIICOT Iaşi în ancheta privind importul unor dispozitive de vapat şi dulciuri care ar fi conţinut substanţe psihoactive.
Peste 80 de mii de dispozitive de vapat, mii de acadele şi peste 1.300 de cutii şi pungi cu jeleuri, borcane de prăjituri, 40 de tone de cânepă industrială şi seminţe de canabis reprezintă captura procurorilor după cele 120 de descinderi în 23 de judeţe şi în capitală. Anchetatorii au stabilit că în din octombrie anul trecut până în prezent, membrii grupării infracţionale au produs pentru vânzare peste 100.000 de dispozitive de vapat care conţineau substanţe care produc efecte psihoactive de natură a pune în pericol viaţa persoanelor care le consumă.
Persoanele reţinute vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, ne-a informat reporterul RRA Diana Surdu./cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie