Guvernul trebuie să stabilească forma finală a pachetului de măsuri fiscale pentru care își va asuma răspunderea în Parlament

Guvernul trebuie să stabilească, săptămâna viitoare, forma finală a pachetului de măsuri fiscale pentru care își va asuma răspunderea în Parlament. Mâine este programată o nouă ședință a Consiliului Economic și Social, pentru alte discuții între Executiv și partenerii sociali, pe tema reformei fiscale.

O serie de prevederi sunt contestate atât de sindicate, cât și de organizațiile patronale. Criticile au vizat mai ales posibila introducere a opțiunii ca angajatorul să poată acorda sume de bani, în locul tichetelor de masă sau a voucherelor de vacanță.

În plus, Consiliul Investitorilor Străini a atras atenția că impozitarea cifrei de afaceri, așa cum este prevăzută în propunerile de guvern, pune sub semnul întrebării investițiile și creează condiții inegale de concurență./lalexandrescu/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 septembrie