Context
La 4 octombrie 1873 se năștea Gheorghe Ţiţeica; cel care avea să fie ulterior considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1924-1925).
Viața și activitatea
Gheorghe Țițeica a văzut lumina zilei la Turnu-Severin, în ziua de 4 octombrie 1873. A urmat cursurile primare în oraşul natal, apoi a devenit elev al Liceului Carol I din Craiova. La liceu, scrie la „Revista Şcoalei”. La această publicaţie, elevul Ţiţeica redactează rubrica matematică. În timpul scurt cât a durat revista, el publică douăzeci de probleme, la care primeşte soluţii pe care tot el le redactează. Din punct de vedere al istoricului revistelor matematice, după revista „Recreaţii Ştiinţifice” din Iaşi, care a apărut între anii 1883 – 1889, aceasta este a doua publicaţie românească cuprinzând chestiuni de matematici. Totodată Ţiţeica colaborează la revistă prin studii literare şi filosofice.
În 1892, s-a clasat primul la concursul de burse pentru Şcoala Normală Superioară din Bucureşti, unde a urmat Facultatea de Ştiinţe şi şi-a luat licenţa în matematică în 1895. În 1896 a plecat la Paris pentru un doctorat la Sorbona, fiind admis la École Normale Supérieure. După un an de studii, tânărul şi-a susţinut examenul de licenţă, terminând primul secţia de matematică, iar în următorii doi ani şi-a pregătit doctoratul. Printre profesorii pe care i-a avut la Paris şi care au avut o influenţă mare asupra parcursului său ca matematician au fost Henri Poincaré, Edouard Goursat, Emile Picard şi Gaston Darboux.După studiile la Sorbona, matematicianul şi-a susţinut în 1899 teza de doctorat, sub conducerea lui Gaston Darboux. Era un student de elită, ordonat şi având o excelentă tehnică de cercetare.După susţinerea tezei de doctorat la Sorbona se întoarce în ţară. Era al cincilea român doctor în matematici al Universităţii din Paris, după Spiru Haret, David Emanuel, Constantin Gogu şi Nicolae Coculescu.
Înaintea lui Ţiţeica şi alţi români publicaseră lucrări în periodicele din Occident, însă când au revenit în ţară, nu au continuat aceste lucrări. De obicei doctoratul era sfârşitul preocupărilor ştiinţifice, un titlu necesar pentru ocuparea unei funcţii superioare. Ţiţeica a întrerupt această tradiţie, continuându-şi lucrările în ţară şi ajungând unul dintre cei mai mari matematicieni specializați pe geometrie ai lumii. La congresele internaţionale de matematică – Toronto (Canada) în 1924, Zurich (1928), Oslo (1936) – Ţiţeica a fost ales preşedinte al secţiei de geometrie. A fost invitat la universităţile din Roma, Bruxelles şi de câteva ori la Paris, să ţină cursuri. Cărţile sale au avut o mare circulaţie. În tratatele de specialitate, nu numai că sunt înscrise rezultatele date de Ţiţeica, (de ex. , în Finikov), dar autorii considerau o cinste ca anumite capitole să fie redactate în întregime de Ţiţeica (de ex. Fabini – Cech).
Întors în ţară, Ţiţeica este numit în 1900, la Universitatea din Bucureşti, profesor la catedra de geometrie, la care a funcţionat aproape 40 de ani, trecând prin toate gradele: suplinitor, agregat, definitiv.
Începând din 1928 Ţiţeica a funcţionat şi la Politehnica din Bucureşti, ca profesor de analiză.Activitatea ştiinţifică a matematicianului român cuprinde 96 de note şi memorii, majoritatea publicate în cele mai prestigioase reviste din Franţa. Academia Română l-a ales încă din 1913 membru activ, iar instituţiile şi organizaţiile internaţionale nu au întârziat să-i ofere numeroase distincţii. Colaborator îndelungat al revistei “Gazeta Matematică”, unde a publicat multe articole şi probleme de geometrie, Țițeica este și autorul unei culegeri de probleme de geometrie elementară tipărită în mai multe ediţii.
Cercetările matematice ale lui Gheorghe Ţiţeica sunt legate de reţelelor din spaţiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuaţie a lui Laplace. Este creator al unor capitole din geometria diferenţială proiectivă şi afină, unde a introdus noi clase de suprafeţe, curbe şi reţele care – la propunerea lui G. Loria (1862-1954) – îi poartă numele. A încetat din viață pe 5 februarie 1939, la vârsta de 66 de ani.
Autor: Alexandru Balaci
*
Bibliografie
Calendar Rador
RADOR – 4 octombrie
