Hamas nu reprezintă dreptul poporului palestinian la demnitate şi autodeterminare (Antony Blinken)

În continuarea vizitei sale în Orientul Mijlociu, secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a întâlnit vineri cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei. În timpul discuţiilor, Blinken a subliniat: „Hamas nu reprezintă dreptul poporului palestinian la demnitate şi autodeterminare”, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de stat, Matt Miller. De asemenea, Blinken şi Regele Abdullah au discutat despre atacul grupării Hamas asupra Israelului şi despre eforturile întreprinse de atunci pentru a „garanta eliberarea tuturor ostaticilor şi a preveni extinderea conflictului”, a spus Miller. Blinken şi Regele Abdullah au discutat şi despre „căi de gestionare a necesităţilor umanitare ale civililor din Gaza, în timp ce Israelul desfăşoară operaţiuni legitime de securitate, pentru a se apăra de terorism”, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că Blinken şi-a exprimat aprecierea faţă de „rolul special al Iordaniei în Ierusalim şi ca forţă de stabilitate în regiune”./mbrotacel/denisse

(edition.cnn.com – 13 octombrie)