Duminică, 22 octombrie, actriţa franceză Catherine Deneuve împlineşte 80 de ani. Elegantă şi întotdeauna radioasă, Deneuve este recunoscută ca fiind una dintre „grandes dames” ale cinematografiei franceze, alături de alte talente ilustre precum Juliette Binoche, Simone Signoret, Jeanne Moreau, Isabelle Huppert ori Isabelle Adjani.
Timp de peste 60 de ani, vedeta franceză nu a încetat să filmeze, să se reinventeze, să experimenteze, să îndrăznească roluri ieşite din tiparele sale interpretative sau roluri în filmele de debut ale unor cineaşti. Ea întruchipează, în felul ei, bogăţia cinematografiei, filme de autor dar şi filme populare de calitate.
* * * * *
Catherine Deneuve s-a născut în 22 octombrie 1943 la Paris, într-o familie de actori.
Catherine va adopta numele de familie al mamei şi va debuta în film, cu un rol minuscul, în „Les Collegiennes”.
În 1962 joacă în „Pariziencele” („Les Parisiennes”), regia Marc Allégret, iar în 1963, interpretarea sa este remarcabilă în filmul lui Roger Vadim „Viciul şi virtutea” („Le vice et la vertu”).
Tot în 1963, interpretarea ei vine ca o revelaţie în cinematografia franceză şi nu numai, după rolul de neuitat din excelentul muzical „Umbrelele din Cherbourg” („Les parapluies de Cherbourg”), regia Jacques Demy, în care o fată romantică din clasa mijlocie, care se îndrăgosteşte de un tânăr soldat, se află prinsă într-o căsătorie în care nu existau prea multe sentimente.
Au urmat rolurile din: 1965 – „Repulsia” („The Repulsion”), regia Roman Polanski – personajul fiind o psihopată, 1966 – „Creaturile” („Les Créatures”) regia Agnès Varda şi 1966 – „Viața la castel” („La Vie de château”), regia Jean-Paul Rappeneau.
Regizorul Jacques Demy o va distribui pe Deneuve în mai puţin reuşita peliculă „Domnişoarele din Rochefort”, din anul 1967 – în care joacă alături de sora ei Françoise Dorleac – , însă, în acelaşi an, în „Frumoasa zilei” („Belle de jour” – 1967), regia Luis Buñuel, Catherine Deneuve interpretează personajul Séverine, o femeie căsătorită care lucrează în fiecare după-amiază ca prostituată cu jumătate de normă. Filmul lui Buńuel a deveit, în timp o capodoperă cinematografică.
La 26 iunie 1967, familia ei a fost lovită de un moment tragic, atunci când sora mai mare a actriţei, Françoise Dorleac – la rându-i actriţă -, murea într-un tragic într-un accident de maşină.
Au urmat peliculele – în 1968 – „Mayerling”, regia Terence Young, o interpretare de excepţie în filmul lui François Truffaut „Sirena de pe Mississipi” (1969) şi a reluat colaborarea cu Luis Buńuel pentru „Tristana” (1970).
Deneuve a avut alte câteva roluri – în 1970 – „Piele de măgar” („Peau d’âne”), regia Jacques Demy, 1972 – „Polițistul” („Un flic”), de Jean-Pierre Melville, 1975 – „Sălbaticul” („Le sauvage”), regia Jean-Paul Rappeneau, 1977 – „Mergi sau mori”, toate, personaje prin care actriţa nu a ieşit în evidenţă, conform criticilor de film.
A urmat un film de această dată remarcabil, „Ultimul metrou” („Le Dernier Métro”), din 1980, al regizorului François Truffaut, una dintre cele mai notabile apariţii din cariera actriţei, rolul din aceastăproducţie aducându-i şi primul Premiu „César”.
Au urmat roluri în filme precum 1988 – „Place Vendome”, 1992 – „Indochina”, 2002 – „8 Femei”, 2005 – „Palatul regal”, 2008 – „O poveste de Crăciun” sau 2013 – „Elle s’en va”/”On My Way”.
Dacă aceasta este, pe scurt, partea profesională a actriţei, cel puţin la fel de palpitantă s-a dovedit a fi viaţa ei personală. Elegantă şi întotdeauna radioasă, atât pe ecran dar şi în cotidian, Deneuve este parte a grupului „grandes dames” ale cinematografiei franceze, alăturându-se unei liste care include talente ilustre precum Simone Signoret, Jeanne Moreau, Isabelle Huppert, Isabelle Adjani, Juliette Binoche.
Deneuve apărea des, după Brigitte Bardot şi Annette Stroyberg, în revistele mondene, fiind uneori catalogată – maliţios am spune – ca „logodnica numărul trei” a cineastului Roger Vadim. A avut o savuroasă aventură romantică cu acesta, însă cei doi nu se vor căsători, iar fiul lor, Christian, va fi crescut doar de mama lui. Deneuve a fost căsătorită cu fotograful englez David Bailey (1965-1972), însă ea nu se va mai recăsători cu niciunul din partenerii ei, cel mai celebru fiind Marcello Mastroianni, tatăl fiicei ei Chiara.
Deneuve a rămas, în anii săi de glorie, una dintre cele mai frumoase femei din lume, acesta fiind motivul pentru care a fost muza designerului Yves Saint-Laurent, iar în lume a rămas un veritabil simbol al eleganţei franceze.
O asemenea carieră fabuloasă, a fost recompensată şi cu premii pe măsură.
Deneuve este una din puţinele actriţe din Hexagon care figurează în Hall of Fame de la Hollywood.
A fost premiată de Academia Fanceză de Cinema pentru cea mai buna actriță, în 1980, pentru rolul din „The Last Metro” (1980) și în 1998 la același festival și aceeaşi categorie, pentru „Place Vendome”.
La Festivalul de Film de la Veneția, în 1998, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță cu „Place Vendome” (1998) și în 1992 a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță, pentru rolul din filmul Indochine (1992).
În anul 2000, Deneuve a primit mai multă atenție din partea criticilor când a fost distribuită alături de islandeza Björk în filmul lui Lars von Trier, musical-ul „Dancer in the Dark”, premiul Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes.
Catherine Deneuve are o istorie foarte îndelungată cu Festivalul de la Cannes, fiind vicepreşedinte al juriului alături de Clint Eastwood în 1994 şi recompensată cu un trofeu Palme d’Or onorific în 2005, la trei ani după un premiu special pe care l-a primit pentru întreaga carieră.
În noiembrie 2001, ea a vizitat Bucureştiul pentru a participa la un eveniment caritabil organizat de una dintre fundaţiile ei, „Orfanii români”.
În 2008, Catherine Deneuve a fost invitată de onoare a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), unde i-a fost acordat Premiul pentru întreaga carieră, pe care l-au mai primit Annie Girardot, în 2005, Vanessa Redgrave, în 2006, sau Franco Nero, în 2007.
În 2013, a jucat în pelicula Elle s’en va/On My Way, regizată de Emmanuelle Bercot, care, la rândul ei a fost nominalizată la Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
Se numără, alături de pictorul Pierre Alechinsky şi arhitectul Christian de Portzamparc, printre laureaţii celei de-a 30-a ediţii a Praemium Imperiale, considerat ”Nobelul Artelor” şi acordat de Japan Art Association. Ceremonia de decernare a prestigiosului premiu japonez a avut loc în 23 octombrie 2018, la Tokyo.
De-a lungul timpului, aproape 150 de artişti au fost recompensaţi în cadrul Praemium Imperiale, printre aceştia numărându-se cineastul suedez Ingmar Bergman, compozitorul american Leonard Bernstein, sau sculptorul britanic Anish Kapoor.
În 2018, Deneuve a scos la licitaţie colecţia sa imensă de haine create de Yves Saint Laurent, în total 300 de rochii, paltoane şi alte piese pe care celebrul designer le-a realizat pentru vechea sa prietenă.
În 2019, Deneuve a figurat pe afişul peliculei „L’Adieu a la nuit” („Farewell to the Night”), de André Téchiné, o premieră în care joacă rolul unei bunici al cărei nepot se decide să plece în Siria.
În septembrie 2019, Catherine Deneuve a prezidat cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de film american de la Deauville, în vestul Franţei.
În noiembrie 2019, actriţa a suferit un accident vascular cerebral (AVC), însă a beneficiat de o recuperare medicală completă.
În 2020, a reluat filmările la lungmetrajul „De son vivant”, întrerupte în urma spitalizării vedetei franceze, regia fiind semnată de Emmanuelle Bercot.
În octombrie 2020, Catherine Deneuve a lansat o colecție de haine și accesorii inspirată din filmele sale. Denumită A.P.C. X Catherine Deneuve, colecția parcurge cariera actriței începând din anii ’60, când și-a făcut debutul în cinema, și până în anii ’80, când a devenit muza designerului Yves Saint Laurent. Bluza Severine a fost inspirată de filmul Belle de Jour (1967), fusta Nelly a fost creată după rolul din Le Sauvage (1975), cămașa Gaby, după pelicula 8 Femmes (2002), iar geanta Marianne după rolul din Place Vendôme (1998). Colecția era completată de portofele și eșarfe.
În iulie 2021, mama celebrei Catherine Deneuve, actriţa franceză de teatru Renee Dorleac, cunoscută sub numele de scenă Renee-Jeanne Simonot, a murit la venerabila vârstă de 109 ani.
În septembrie 2021, pantofi, sandale şi cizme create de designeri de renume şi purtaţi de legendara actriţă Catherine Deneuve au fost vânduţi la licitaţie în Franţa.
Licitaţia online, desfăşurată în scopuri caritabile, a strâns peste 47.000 de euro, doar într-o zi, cea mai mare sumă – 1.300 de euro – fiind oferită de un colecţionar pentru o pereche de pantofi negri Yves Saint Laurent. Pe lângă cele aproximativ 125 de perechi de pantofi, Deneuve a mai oferit spre vânzare trei poşete de mici dimensiuni. Suma colectată în urma licitaţiei a fost donată în beneficiul ”Restos du Coeur”, o organizaţie de caritate care distribuie alimente persoanelor nevoiaşe şi le sprijină în viaţa de zi cu zi, o asociaţie pe care actriţa a sprijinit-o şi în alte rânduri.
În septembrie 2022, la Festivalul de Film de la Veneția, vedeta franceză a fost premiată cu Leul de Aur pentru întreaga carieră.
În 2023, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au decis ca afişul oficial al evenimentului să îi aducă un omagiu actriţei franceze Catherine Deneuve. Realizat în alb-negru, afişul oficial al celei de-a 76-a ediţii a Festivalului de la Cannes (16-27 mai) conţine o fotografie ce o prezintă pe Catherine Deneuve „pe plaja din Pampelonne, în apropiere de Saint-Tropez, pentru filmările peliculei „La Chamade”, de Alain Cavalier”.
S-a dedicat sistematic cauzelor nobile – şi-a propus abolirea pedepsei capitale şi s-a înhămat în lupta împotriva unor boli precum cancerul şi SIDA. A susţinut legalizarea avortului în Franţa, după ce-a recunoscut aproape şoptit că şi ea a făcut un avort ilegal în tinereţe, şi a primit critici dure în 2018, după ce-a susţinut „dreptul“ bărbaţilor de-a „seduce“ femeile, în detrimentul mişcării #MeToo…
