Moartea actorului Aias Manthopoulos a întristat lumea artistică din Grecia. Actorul s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani, marți, 17 octombrie, după câteva zile de internare în secția de terapie intensivă în urma unui accident vascular cerebral.
Moartea actorului a provocat tristețe și emoție în rândul rudelor, prietenilor și colegilor săi. Însă odată cu moartea acestuia a rămas ”orfan” de proprietar și un palat istoric din România, cunoscut sub numele de „Casa cu Farfurii”. După cum se știe, palatul a fost mărul discordiei la divorțul lui Manthopoulos de actrița Stella Tsiatsiou, mama a doi dintre cei trei copii ai acestuia. După ce au ajuns să se despartă, au mers în instanță pentru a revendica palatul istoric. În final, divergența a fost soluționată, iar proprietatea palatului i-a revenit lui Aias Manthopoulos. Palatul a fost cumpărat de cuplu în februarie 2005 cu bani ai celor doi soți, dar și cu un împrumut pe care actorul îl luase în acel an de la o bancă din Grecia. Însă când restaurarea sa a fost, în sfârșit, finalizată, casa în loc să-și deschidă porțile pentru public, a rămas închisă timp de cinci ani până în 2010, până când cuplul s-a despărțit. Renovarea „Casei cu Farfurii”, cu o suprafață de 600 mp, s-a realizat într-un ritm lent, întrucât supravegherea lucrărilor referitoare la culori, sculpturi în lemn și pardoseli a revenit autorităților române deoarece clădirea este monument național în orașul Sinaia, zonă care reprezintă o atracție pentru înalta societate din România, dar și pentru mii de turiști pe tot parcursul anului – dar mai ales în lunile de iarnă, fiind o faimoasă stațiune de schi. Acolo se află și celebrul castel de vară al regelui Carol I (1870), faimosul „Peleș”, dar și Mănăstirea Cantacuzino. „Casa cu Farfurii” este foarte cunoscută în orașul Sinaia pentru decorarea exterioară cu farfurii rotunde din porțelan amplasate sub ferestrele mari. Unitatea de cazare este formată din cinci apartamente care se remarcă prin eleganță, fără a afecta caracterul palatului.
(https://www.in.gr/2023/10/19/go-fun/fizz/aiantas-manthopoulos-mystirio-gia-ti-tha-apoginei-o-pyrgos-casa-cu-farfurii-sti-roumania/)/cciulu/ddaniela
RADOR RADIO ROMÂNIA (20 octombrie)