Aprecieri pentru Radio România din partea premierului Marcel Ciolacu şi a preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă

„Radiojurnal” – Realizator: Cătălin Gomboş – De 95 de ani, postul public de radio este o sursă permanentă de informare și de formare a multor generații, pentru care buletinele de știri, emisiunile muzicale, culturale și educative au fost și rămân esențiale, transmite premierul Marcel Ciolacu. El amintește că, indiferent de regimurile politice, de crizele sociale sau de greutățile prin care au trecut românii, Radio România a transmis toate evenimentele importante din istoria țării. La rândul său, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că Radio România promovează de aproape un secol valorile și tradițiile românești și merită recunoașterea tuturor eforturilor depuse în acest sens.
Nicolae Ciucă: Vorbim totuși de 95 de ani. Vă apropiați de un secol de existență permanentă. Am trăit în perioada în care nu toată lumea avea televizor și radioul era singura sursă de informare la vremea respectivă. Și, de asemenea, în misiunile pe care le-am executat, Radio România Actualității a avut un corespondent permanent cu structurile Armatei Române care au desfășurat misiuni în teatrele de operații din Afganistan și Irak, și atunci veștile către casă erau asigurate prin emisiile postului dvs. de radio. În ceas aniversar, un sincer La mulți ani și succes în toată activitatea pe care o desfășoară Radio România Actualități./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 noiembrie)