Radio România la 95 ani

Ion Ghițulescu: “Tovarășul  Ceauşescu e supărat pe tine. Nu ai dat destul de tare!”

de Octavian Silivestru

Cele mai cunoscute întreceri sportive ale Antichității au fost Jocurile Olimpice, care, conform tradiției,  se desfășurau o dată la patru ani. Ele au fost atestate documentar pentru prima dată în anul 776 î.Hr. la Olympia, Grecia, și s-au desfășurat până în anul 393, când au fost întrerupte printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I.  După 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice. La primele ediții participarea  României   a fost modestă. Gheorghe Alexandru Plagino  a fost primul sportiv  român care a reprezentat România (la proba de tir), în anul 1900. Începând cu anul 1924, România a participat la Jocurile Olimpice cu  echipe complete. Echipele României  au fost însoțite de jurnaliști care au transmis în țară corespondențe de la întreceri. Ion Ghițulescu, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de la Radio, i-a însoțit pe sportivii români  la șapte ediții ale Jocurilor Olimpice (1960 – Roma, 1964 – Tokyo, 1972 – München, 1980 – Moscova, 1984 – Los Angeles, 1992 – Barcelona, 1996 – Atlanta) și de la care are frumoase amintiri:

Ion Ghitulescu

„Prima olimpiadă la care am fost a fost cea din 1960, de la Roma. Cu câteva luni înainte, eu [m-am pregătit și] am luat informații  din istoria antică, despre Roma.  […] Şi în momentul în care am avut de transmis ceva, de făcut un comentariu sau radio-reportaj, băgam  şi informații de genul ăsta, în aşa fel că atunci când m-am întors unii m-au felicitat, iar unii din conducere, care erau mai pro-comunişti, [au zis]: “A, tovarășul Ghiţulescu s-a documentat…” Asta a fost prima [olimpiadă la care am fost].  A doua [olimpiadă] a fost la Tokyo în (…) 1964. Interesant că pentru mine au fost nişte premiere. În primul rând, a fost zborul. De la Copenhaga la Tokyo am zburat peste Polul Nord. Erau primele zboruri peste Polul Nord pentru că erau mai scurte decât celelalte. Era o companie nordică… SAS…  Şi ne anunţau: “În acest moment treceţi pe lângă muntele McKinley  – avea 5000 de metri, era cu zăpadă – şi în acest moment treceţi peste Polul Nord.” Şi stewardesele au venit şi ne-au dat o insignă și  nişte cărţi de vizită, că  “domnul cutare a trecut peste Polul Nord cu avionul” … După ce am trecut de Polul Nord, ultimele patru ore de zbor le-am petrecut în coada unui taifun, de  aripile avionului… clipoceau ca ale unei păsărele. Iar când am aterizat pe ploaie la Tokyo, era avionul gata să iasă de pe pistă. Din România erau  șase – șapte [persoane], nu mai ţiu minte exact. Eram de la noi, de la Radio, de la Agerpres, Televiziune, de la [cotidianul] România Liberă…. Au fost mulți … eu ştiu că aveam patul în bucătăria apartamentului.  Nu întotdeauna am călătorit cu sportivii. De pildă, la Tokyo n-am zburat cu delegaţia română, mai ales că ei s-au dus mult mai devreme…. Când am plecat am făcut  “gripă japoneză”… cu temperatură… Şi-n avionul de întoarcere a venit o stewardesă, mi-a dat o pastilă şi m-a ţinut tot drumul cu prosoape calde. Şi când am ajuns la Copenhaga nu mai aveam nimic! Următoarea olimpiadă a fost în … ’72, la München,  când a fost atacată delegația Israelului [de un comando arab]…. Noi aveam centrul de presă, de radio şi tv chiar cu vedere spre satul olimpic… nu vedeam exact locul, dar vedeam animaţia care era acolo! Ştirile veneau, că aveam fax special şi am cerut la Bucureşti aprobarea să dau ştiri despre chestia asta. Zice: “Nu! Dumneata te ocupi de sport, lasă că are cine să se ocupe…” Nu am fost lăsați [să transmitem]… N-a fost nici un comentariu sau chiar “pe viu”. Nimic! În epoca respectivă se făceau economii în Radio şi Televiziune, așa că  mergea doar Televiziunea, noi, Radioul, nu. Aşa se face că nici la Montreal nu am fost la Olimpiadă. […] Când a câştigat Nadia… şi când a luat prima “leapşă” Ţopescu. Cristian Ţopescu nu miza pe chestia asta [ca va învinge Nadia] şi s-a dus la o întrecere de înot. Aşa că s-a transmis prima medalie românească  [la Olimpiadă], dar fără comentariul românesc. Şi când a venit înapoi în ţară, a fost suspendat pentru prima oară. Primirea gimnaştilor şi gimnastelor în Sala Floreasca de Ceauşescu, când au fost decorate Nadia și Ungureanu, tot eu  am făcut [transmisia].

România a fost și la Olimpiada de la Moscova, unde Nadia a fost furată. La ultima probă s-a discutat vreo jumătate de oră până să i se dea  notă mai mică. Eu făceam coordonarea. Transmisia a făcut-o de acolo  Octavian Vintilă. Dar mai important decât transmisia a fost comentariul de a doua zi, de la șapte dimineaţa. Radiojurnalul de ora șapte avea o rubrică de sport şi aia era dedicată Olimpiadei. Şi am făcut eu un comentariu despre treaba asta, spunând cum a fost Nadia furată. Şi mie mi s-a părut destul de tare ce am zis… Şi am primit pe urmă telefon de la Bucureşti, de la Radio: “Tovarășul Ceauşescu e supărat pe tine”. “De ce?”  “Că n-ai dat destul de tare”. Am fost și  la Olimpiada de la  Los Angeles. Am fost singura ţară din Europa de Est care a participat. A fost o atmosferă  extraordinară! Aveam steagul României  şi când mergeam pe stradă lumea ne aplauda…

/ AFP PHOTO / –

Am mai făcut nişte transmisii de televiziune printre care şi un meci de tenis din Cupa Davis, la care a fost un moment amuzant. Se juca   România-Anglia. Din partea noastră era  dublul Ţiriac-Năstase. Şi, la un moment dat, Năstase care era la fileu a început să-l injure pe ăla de vizavi de el. Eu transmiteam de la marginea terenului şi auzeam toată discuţia. Şi Năstase l-a trimis pe englez în mă-sa. Englezul s-a supărat, s-a dus la arbitru şi scandalul a continuat. Şi într-un târziu a venit agale Ţiriac, până la fileu, şi l-a întrebat pe englez:  “Ce ţi-a zis?”  “Păi, m-a trimis în…mama”. La care Ţiriac: “Şi dumneata eşti obligat să faci ce zice el?” Şi-n momentul ăla s-a spart tot scandalul”.

[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2015]