Bătălia de la Rahova, un episod important al Războiului de Independență

Autor: Alexandru Balaci

 

 Introducere

 

            În urmă cu 146 de ani, la 6 noiembrie 1877 începea asaltul final al trupelor române asupra redutei Rahova. Bătălia de la Rahova (Bulgaria, 7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea supunerii garnizoanei otomane de la Rahova. Lupta pentru ocuparea Rahovei s-a încheiat cu victoria trupelor române.

Context

               Consiliul de război din 1 septembrie a tras învățămintele necesare din eșecul celui de-al treilea atac al Plevnei.La acest consiliu au participat pe lângă principele Carol I, țarul Alexandru, marele duce Nicolae, ministrul rus de război și o serie de generali ruși. S-a hotărât să se înceteze orice atac direct, în schimb urmând să se întărească încercuirea fortificațiilor otomane și împiedicarea aprovizionării celor asediați.
Localitatea Rahova, situată la nord-vest de Plevna, constituia un important nod de comunicaţii, de unde plecau drumurile către Vidin şi Sofia. Cucerirea Rahovei era necesară pentru a anihila orice posibilitate de sprijin logistic a armatei turceşti în zona Plevna, însă, ocuparea acesteia a fost extrem de dificilă, din cauza poziţiei sale, cât şi lucrărilor de fortificaţie executate de trupele otomane. În luptele pentru înfrângerea puternicei concentrări de forţe otomane de la Rahova, au fost implicate armatele româno-ruse.

Strategie militară condusă de ofițeri străluciți

 

               Cetatea avea trei redute, circa 3 000 de soldaţi şi patru piese de artilerie Krupp. Participarea armatei române a fost destul de însemnată, cu 5 000 de soldaţi români, aflaţi sub comanda colonelului George Slăniceanu, în majoritate dorobanţi. Ei urmau să acţioneze alături de cei 600 de confraţi aflaţi sub steagul generalului maior rus Meyendorff.
La 17/29 octombrie 1877, un corp de oaste român sub comanda maiorului Constantin Ene a obţinut o victorie la Vidin, reduta care apăra Rahova dinspre miazăzi. Strategia folosită de unul dintre cei mai competenţi ofiţeri români ai momentului a presupus un atac combinat al cavaleriei, infanteriei şi artileriei. Luarea redutei a deschis drumul către Rahova.
Atacul româno-rus asupra garnizoanei otomane de la Rahova beneficia de susţinerea logistică a bateriilor de artilerie de la Bechet, care au facilitat transferul trupelor române de dorobanţi spre linia frontului, împiedicând, în acelaşi timp, acţiunea navei turceşti „Podgoriţa”, ancorată în spatele ostroavelor Ciftele. De altfel, monitorul otoman a fost scufundat ca urmare a acţiunii artileriştilor români, îndrumaţi de maior Maican Dumitrescu. Deprins cu acţiuni specifice ale flotilelor fluviale, maiorul, care avea studii de specialitate absolvite la Brest, a reuşit să se furişeze după lăsarea întunericului pe unul dintre ostroavele grupului Ciftele, stabilind cu exactitate poziţia navei „Podgoriţa”, pentru ca ulterior, telegrafic, să facă cunoscute toate aceste informaţii tunarilor. Grupul de luptă sub comanda colonelului George Slăniceanu a ajuns la Selanovcea (6 km de Rahova) în ajunul declanşării conflictului, fiind urmat de trupele colonelului Creţeanu şi cele ale generalului maior Mayendorff.
În dimineaţa zilei de 7/19 noiembrie 1877, detaşamentul comandat de colonelul Gheorghe Slăniceanu a declanşat atacul, în prima linie acţionând Batalionul 1 din Regimentul 4 Dorobanţi şi Compania 4 din Regimentul 5 Dorobanţi, conduse de maiorul Dimitrie Giurescu. În linia a doua, au fost incluse Regimentul 10 Dorobanţi şi Batalionul 1 din Regimentul 15 Dorobanţi, conduse de maiorul Constantin Ene.Batalionul 1 Muscel a început atacul asupra redutei. În timpul confruntării, comandatul acestuia, maiorul Dimitrie Giurescu, îşi pierde viaţa. Maiorul Ene trece în faţa soldaţilor strigând: „Daţi de tot, puilor! Daţi de tot!” şi companiile l-au urmat.
Cu baioneta şi cu patul puştii, dorobanţii au pătruns în şanţurile care apărau reduta, au înconjurat-o şi s-au apropiat de parapet. Deşi slăbiţi, turcii îşi menţineau ferm poziţia. „Daţi de tot, fraţilor!” a strigat maiorul Ene, dar trupul său străpuns de gloanţe s-a prăbuşit în braţele unui sergent. Nu a apucat să vadă victoria trupelor române dar, ca orice militar, ştia că „orice victorie are un preţ care se plăteşte cu sânge şi cu viată, cu nimic altceva”.
După prima zi, redutele cetăţii Rahova erau avariate, iar trupele române exercitau un control de la distanţă asupra redutei principale. În ziua următoare, au început misiuni de recunoaștere în teatrul de operaţiuni şi la evaluarea adversarului. Comandantul otoman din dispozitiv decidea, în noaptea de 8/20 – 9/21 noiembrie 1877, părăsirea poziţiilor din interiorul redutelor, sub acoperirea unor salve de artilerie. Cca 2 000 de ostaşi otomani urmau să se îndrepte către Ogosta.
Diversiunea de la podul Hârleţ avea drept miză distragerea atenţiei trupelor aliate de la adevăratele planuri ale miralaiului (colonelului) de la Rahova. Convoiul otoman în retragere a fost atacat prin surprindere de batalionul 1 Mehedinţi, sub comanda căpitanului Constantin Merişescu şi obligat să reia lupta. Intervenţia generalului maior Meyendorff şi abilităţile logistice ale colonelului Creţulescu au contribuit la demontarea planurilor otomane de retragere, astfel încât, în dimineaţa zilei de 9/21 noiembrie 1877, lupta pentru ocuparea Rahovei se va sfârşi cu victoria trupelor române.

Maiorul Constantin Ene

               Constantin Ene s-a născut la 20 decembrie 1837, în municipiul Bacău. A frecventat cursurile şcolii primare din localitatea natală, apoi s-a înscris la Şcoala de cadeţi de pe lângă Regimentul de Muschetari de la Iaşi. În 1857, şcoala de cadeţi a fost desfiinţată, luând fiinţă prima şcoală militară românească, pe care a absolvit-o în 1858, cu gradul de sublocotenent. În cei 19 ani în care a activat în armată, a deţinut funcţiile de comandant de pluton la regimentele 3, 5 şi 6 Infanterie, la Batalionul 1 Vânători, precum şi pe cele de instructor şi casier la şcolile militare din Iaşi şi din Bucureşti. În 1873 a organizat batalionul din Bucureşti, care s-a transformat în Regimentul 6 Dorobanţi, unitate în cadrul căreia a comandat iniţial un batalion, fiind numit ulterior comandantul acestuia.
După ce și-a dat viața cu eroism, maiorul Constantin Ene a fost înhumat, iniţial, în satul Ghighen, comuna Guleanţi, regiunea Plevna, apoi, la 17 noiembrie 1877, potrivit ultimei sale dorinţe, rămăşiţele sale pământeşti au fost exhumate şi reînhumate, cu onoruri militare, în Cimitirul Central din municipiul Bacău. În 1977, în Parcul Trandafirilor din municipiul Bacău a fost amplasat un bust al eroului.

 

Bibliografie:

Calendar Rador

https://once.mapn.ro/heroes/44

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Rahova