*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită să fie verificat din alte surse media independente
În Republica Moldova se desfăşoară, duminică, al doilea tur al alegerilor generale pentru autoritățile locale. După cum a anunţat corespondentului TASS o sursă din cadrul Comisiei Electorale Centrale, la ora locală 07:00 (08:00 ora Moscovei) s-au deschis secțiile de votare în 273 de localități ale țării, în care nu a putut fi stabilit un câştigător la votul din 5 noiembrie.
Printre acestea se numără inclusiv orașe mari precum Bălți, Edineț, Comrat și Ungheni. Conform legilor locale, în turul doi câștigătorul alegerilor pentru funcţia de primar va fi candidatul care primește mai mult de jumătate din voturi. Pentru a recunoaște alegerile ca fiind valabile, prezența la vot în circumscripțiile electorale individuale trebuie să depășească o cincime din numărul alegătorilor incluşi pe listele electorale.
Alegerile vor fi monitorizate de aroximativ 400 de observatori străini. Printre aceștia se numără reprezentanți ai Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), Parlamentul European, Rețeaua europeană a organizațiilor de monitorizare a alegerilor (ENEMO), precum și diplomați din mai multe țări.
Reprezentanții Ambasadei Rusiei nu au fost invitați la aceste alegeri. În plus, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a refuzat acreditarea unui număr de observatori ruși din partea ODIHR./ssirbu/schelaru
https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/19323037
www.tass.ru – 19 noiembrie