După recunoaşterea guvernului Petru Groza de către Marile Puteri, au urmat alegerile trucate din 19 noiembrie 1946 în care comuniştii au ieşit <învingători>. Au continuat şicanele împotriva liberalilor şi ţărăniştilor, apoi s-a trecut la eliminarea lor fizică, la arestări, anchete, internări în închisori şi lagăre de exterminare. În 1948, fără un document oficial prin care PNL să fie interzis, acesta şi-a încetat practic activitatea politică.
Absolvent al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi al Facultăţii de Drept, Gavril Cipăianu era în primii ani de după război director comercial la Uzinele Griviţa, până la naţionalizare (1948). Făcea parte din Organizaţia de Tineret a PNL din 1936, de când era student, urmându-şi tatăl, pe agronomul Gheorghe Cipăianu, vechi liberal, fost ministru al Agriculturii într-unul dintre guvernele lui Gheorghe Tătărescu. La alegerile din 1946, ultimele la care au participat partidele istorice, Gavril Cipăianu a candidat pe listele de deputaţi din judeţul Mureş (fostul Comitat Mureş-Turda), acolo unde îşi avea originile. Pentru activitatea sa politică avea să cunoască puşcăriile comuniste, asemeni tatălui său.
„Clubul PNL era pichetat zilnic de muncitori”
„Până în 1947 aţi simţit restricţiile în privinţa întâlnirilor politice?
Până în ‘47, sigur că da! Erau pichetate toate cluburile politice! Clubul Naţional-Liberal din C. A. Rosetti era pichetat zilnic de muncitori care mărşăluiau, se plimbau în sus şi-n josul… ca să vadă cine intră şi cine iese… Nu de multe ori mi s-a atras atenţia la fabrică că am fost vizionat de cutare şi de cutare, […] eram informat.
Deci chiar dumneavoastră eraţi urmărit!
Eram urmărit, sigur că da!
Începând de când?
Începând din ’45…
După participarea dumneavoastră la miting…
După participarea de la… manifestaţia de la 8 noiembrie, da…
Alte neplăceri aţi avut atunci?
Nu, n-am avut, pentru că am fost mereu atenţionat de oameni care aveau curajul… să spună răspicat celor care veneau să mă caute – că de multe ori am fost căutat la fabrică şi pe acasă – dar le spuneau răspicat: <Lăsaţi-l în pace!> şi eram lăsat în pace de cei care mă căutau.
Ştiaţi cine sunt aceste persoane care vă căutau?
Nu ştiam, ştiam numai că sunt căutat… Nu ştiam că sunt urmărit. Ştiam că trebuie să tac, să nu vorbesc prea mult şi să îmi văd de treburile comerciale şi ale fabricii.
Atunci credeaţi că se mai poate face ceva pentru ţară? Ţara era căzută într-o criză îngrozitoare… Dumneavoastră eraţi şi economist, eraţi şi licenţiat în drept, deci vedeaţi lucrurile dintr-o altă perspectivă…
Într-adevăr, mă gândeam de multe ori cum o să iasă ţara din marasmul ăsta, din lupta asta de clasă care se înfiripase… în ţara noastră. Dar am avut totdeauna convingerea – şi şi-acuma o am – că noi trebuie să reuşim! Avem prea multe bunuri – şi morale şi materiale – pe care trebuie să le folosim ca să străbatem această criză. Şi-acuma… şi-atunci era tot aşa! Mă… [întrebam] mereu cum poate să se dezvolte o ţară – fără să cunosc amănuntele comunismului – cum poate să se dezvolte o ţară într-un regim comunist?!”
Alegerile din 1946: candidat în Comitatul Mureş-Turda
„Despre alegerile parlamentare din 1946 aveţi amintiri?
Stimată doamnă, am fost candidat în judeţul Turda, [candidat] de deputat, şi am cutreierat satele şi oraşele din judeţul Turda, care pe atuncea era un judeţ… în care era şi comuna mea natală [Cipăeni]… […] Dar am avut credinţa că vom reuşi – şi-ntr-adevăr <am reuşit>… dar cu 99 % comunişti!
[În campanie] erau manifestări, dar nu atât de zgomotoase ca acuma, să zicem, sau cum erau ulterior, când a început comunismul. S-au făcut manifestări… Muncitorii erau axaţi şi îndrumaţi ca să ne împiedice la desfăşurarea politică… desfăşurarea propagandei politice. Totuşi erau mai îngăduitori, mai ales cu noi, cei pe care ne cunoşteau. Şi acolo, în partea aia, ne cunoşteau… Dar, în schimb, la Câmpia Turzii, când ne-am dus la Câmpia Turzii unde erau muncitori mulţi la industria sârmei, acolo n-am avut încotro şi a trebuit s-o luăm din loc!
Au fost incidente?
N-au fost incidente, că le-am evitat. Lumea se adunase în sala de conferiţe a uzinei [plină] de muncitori şi au intrat în sală şi nu s-a mai putut ţine [întrunirea] şi-atuncea am dispărut. Atfel…
Şi pe 19 noiembrie, în ziua alegerilor, aţi fost în mai multe locuri de votare?
Am fost la Luduş, am fost la Zau de Câmpie, am fost la Tăureni, la Sânger – partea de lângă Cipăeni -, Cipăeni, Cuci, Iernut… În partea asta am stat.
Şi cum s-au desfăşurat atunci alegerile? Aţi văzut ceva în neregulă la centrele de votare?
Nu, nimic… Rezultatele au fost… măsluite, rezultatele au fost hoaţe! La mine, la fabrică, s-a votat atunci… au fost 1500 de voturi, la mine, în Fabrica <Griviţa>, că mi-au spus oamenii. […] 1500 de votanţi, din care 450 au fost liberali, 620 ţărănişti, [social-democraţi ai lui] Titel Petrescu vreo 2-300 şi vreo 10 comunişti. Şi-au ieşit comunişti toţi!
Aţi reconstituit dumneavoastră după aceea?
Păi, am reconstituit! Pentru că erau muncitori din fabrică care erau în Comisia de redactare a proceselor verbale, a rezultatelor. Aşa s-a întîmplat!… Şi-n judeţ tot la fel! Erau oameni care au venit şi mi-au spus: <Domnule Cipăianu, am ieşit! Am ieşit! Suntem în frunte!>, iar când s-a făcut procesul verbal – nula! N-a fost… nimeni n-a votat cu liberalii, nimeni n-a votat cu ţărăniştii, au votat numai comunişti, deşi nu erau comunişti! Pentru că toată partea pe care v-o spun, Luduş, Zau de Câmpie, Sânger, Cipăeni erau agricultori, ţărani. Nu erau [zone] industrializate, nu erau muncitori care să vie să… doar la Luduş erau muncitorii de la calea ferată, care mai acţionau şi care mai tulburau viaţa oamenilor.”
„Orice acţiune de partid era fatală”
„Cum aţi primit dumneavoastră vestea <desfiinţării> [PNL]?
Cu liniştea şi cu îndurarea că Dumnezeu va îndrepta lucrurile. Nu puteam să acţionăm cu nimic, orice acţiune era periculoasă. Ameninţare cu… începuseră arestările şi orice acţiune de partid era fatală.
Aţi mai avut atunci, în preajmă, întâlniri cu Dinu Brătianu? Vi s-a explicat de către conducerea partidului ce se întâmplă?
Cu Dinu Brătianu eram… mergeam… adică, la Dinu Brătianu mergeam de multe ori, mergeam cu tatăl meu […], mai ales că [până atunci] mergeau la vânătoare. Discutau… discutam că n-o să fim părăsiţi, că o să vie cineva din afară care o să ne salveze. Nu credeam că suntem vânduţi pe 50 de ani, pe atâţia ani câţi a trebuit să îndurăm! […] În ‘47-‘48-‘49… erau speranţe mari că cei din Vest ne vor ajuta, că vin americanii, că vin alţii şi alţii ca să ne ajute ca să scăpăm, dar… nădejdile noastre au fost spulberate de măsurile drastice care au început prin ‘950, când au fost arestaţi Dinu Brătianu, George Brătianu, Argetoianu. […]
[Şi la 30 decembrie 1947], şi-atunci a fost cea mai mare durere pentru noi, adică desnădejde. Pentru că am văzut că este poate ultima… speranţă pe care puteam s-o mai avem – pentru că nimeni nu ne-a ajutat! Dacă regele ar fi fost susţinut de ţările apusene, mai aveam speranţe că se vor îndrepta lucrurile. Dar aşa… Ne-am pierdut orice speranţă! […] Partidul s-a desfiinţat, a trebuit să închidem porţile. Au venit miliţieni, poliţai, cu ordin, şi-au ocupat sediile. Şi nu mai putea intra nimeni în sediul respectiv. Şi-aceste sedii au fost pe urmă redistribuite la alte unităţi, militare sau de altă natură, ca să nu mai poată fi [folosite de noi]…
După aceea v-aţi mai întâlnit pe ascuns cu prietenii dumneavoastră politici?
Bineînţeles! Bineînţeles… Am avut întâlniri cu mulţi prieteni…
Şi pe unde vă întâlneaţi?
Pe drum, mai ales, pe drum…
Eraţi urmăriţi?
Sigur că eram urmărit!… Simţeam, sigur că da, sigur că da! Şi acasă… toată ziua, soţia, copiii, soacră-mea…. Numai să vie să ne bată la uşă, numai atâta ne aşteptam!…”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1998]
