Guvernul României a aprobat micşorarea TVA de la 24% la 9% pentru toate alimentele, inclusiv la băuturi nealcoolice şi servicii de alimentaţie. Corecţia aceasta va intra în vigoare de la 1 iunie a.c., iar motivul intrării acesteia în vigoare mai devreme îl reprezintă veniturile bugetare mai bune decât cele aşteptate, a comunicat primul ministru Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern de marţi, transmisă în direct de TVR.
Guvernul român a aprobat anterior micşorarea impozitelor, inclusiv a TVA şi a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice şi juridice. Iniţial, aceasta ar fi trebuit să se întâmple în perioada 2016-2019, dar, ca urmare a unor bune rezultate la încasări la buget în primele luni ale acestui an, Victor Ponta a declarat că unele dintre probleme ar putea fi devansate începând din anul 2015. Astăzi, marţi, premierul român a confirmat să scăderea generală a TVA de la 24% la 20% va fi făcută anul viitor.
Calculul guvernului român arată că micşorarea TVA la alimente şi băuturi nealcoolice va antrena pierderea a cca. 5 miliarde de lei la intrări la buget, dar populaţia va dispune de mai multe mijloace băneşti pentru consum.
Acest fapt va influenţa şi campania alegerilor parlamentare din România, care sunt programate a se desfăşura în anul 2016, pierzând din vedere alegerile locale.(www.dnevnik.bg -7 aprilie)