RADOR RADIO ROMÂNIA (2 decembrie) – 118 țări au semnat sâmbătă, la Conferința Climatică a ONU din Dubai, un angajament neconstrângător legat de triplarea capacității de energie regenerabilă până în anul 2030. Astfel, capacitatea totală instalată în aceste 118 țări va crește de la 3.400 de GW în prezent la cel puțin 11.000. Pe de altă parte, peste 20 de state, între care și România, au susținut triplarea capacităților de energie nucleară, ca o altă măsură de contracarare a încălzirii globale. Tot în Dubai, 50 de concerne ce reprezintă 40% din producția mondială de petrol și gaze au promis că vor decarboniza operațiunile lor extractive și vor reduce emisiile de metan aproape de zero până în anul 2050.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 decembrie)/abranescu/asalar