Duminică, 17 decembrie, se împlinesc 130 de ani de la naşterea medicului Dumitru I. Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie, profesor la Facultatea de Medicină din București, membru post-mortem al Academiei Române.
S-a născut la 17 decembrie 1893, la Roşieşti, în judeţul Vaslui, fiind cel de-al patrulea copil al unei familii de țărani răzeși, Iancu şi Smaranda Bagdasar.
A frecventat şcoala primară la Idricii de Sus, parcurgând, zilnic, o distanţă de kilometri, adeseori pe întuneric, indiferent de condiţiile meteorologice.
La vârsta de 14 ani, Dumitru rămâne orfan de mamă, decedată la ultima naştere. Acest lucru va înrăutăţi situaţia materială a familiei Bagdasar, care număra 12 copii.
Anii de liceu i-a petrecut învăţând la liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, fiind absolvent al secţiei moderne, promoţia 1913.
S-a înscris, în acelaşi an, la cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
În al treilea an de facultate, s-a angajat la Institutul Medico-Militar, pentru a depăşi dificultăţile financiare.
În perioada Primului Război Mondial, a fost medic militar de front, unde se îmbolnăvește de tifos exantematic.
În anul 1922 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema ”Contribuţiuni la studiul sidromului parkinsonian postencefalitic”.
Între anii 1922-1926, a fost medic secundar la Serviciul Neurologic al Spitalului Militar din Bucureşti, sub îndrumarea savanţilor Dimitrie Noica şi Mihail Butoianu, care îl sprijină să îşi perfecţioneze pregătirea în chirurgie.
În 1924, începe să frecventeze și Laboratorul Catedrei de Histologie și Anatomie patologică, condus de Dr. Ștefan Besnea, unde şi-a dat seama de importanţa neuroanatomiei şi neurohistologiei. A colaborat cu profesorul Besnea până la sfârșitul vieții sale.
În anul 1927, s-a căsătorit cu medicul Florica Ciumetti, devenită, la rându-i, personalitate proeminentă a medicinei româneşti, creatoarea şcolii româneşti de igienă mentală şi neuropsihiatrie infantilă.
În perioada 1927-1929, s-a aflat, alături de soţia sa, la specializare în neurochirurgie, la Spitalul ”Peter Bent Brigham” din Boston, SUA. A făcut parte din echipa de cercetători a profesorului american Harvey Cushing, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne.
În perioada petrecută peste Ocean, a publicat, în revista ”The American Journal of Pathology”, studiile ”Tratamentul chirurgical al gomelor cerebrale” şi „Chordioblastomul intercerebral”.
Întorși în țară în 1929, soții Dumitru și Florica Bagdasar au avut mari probleme din cauza autorităților, fiind repartizați la țară.
Între anii 1929-1931, a fost medic neuropsihiatru la Jimbolia, unde a practicat primele intervenţii neurochirurgicale.
În perioada 1931-1933, a fost şef al Serviciului de neurologie la Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuţi, perioadă în care a publicat primele comunicări pe teme de neurochirurgie.
În anul 1934, a revenit la Bucureşti, unde a fost medic, mai întâi, la Spitalul de Urgenţă.
În 1935, profesorul obține înființarea unui mic serviciu de neurochirurgie, cu zece paturi și o singură sală operatorie, în Spitalul Central de Boli Nervoase și Mintale din București, nucleul viitoarei Clinici de Neurochirurgie a Facultății de Medicină. Soția lui, Florica, l-a secondat în intervențiile pe care le făcea și l-a sprijinit în permanență.
Între anii 1945-1946 Dumitru I. Bagdasar a fost profesor de clinică neurochiurgicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti, precum şi ministru al Sănătăţii.
Aici trebuie spus că una din preocupările sale de bază au fost, de-a lungul vieții, problemele sociale, starea precară a țăranilor – subnutriția, mortalitatea infantilă, analfabetismul, lipsa de igienă și asistență medicală. Toate aceste preocupări l-au determinat să devină om cu vederi politice de stânga încă din tinerețe. Aşa se face că a colaborat la „Ajutorul Roșu”, ajutându-i pe antifasciștii din ilegalitate, apărându-i în procese, a făcut parte activă din conducerea „Uniunii Patrioților din anul 1942, apoi a „Partidului Național Popular”, a „Apărării Patriotice”.
În aprilie 1944 a fost unul din inițiatorii manifestului intelectualilor adresat mareșalului Antonescu, prin care se cerea ieșirea din război a României.
A fost de asemenea unul din inițiatorii Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS).
Toate acestea au făcut ca la 6 martie 1945 să fie numit Ministrul Sănătății în guvernul dr. Petru Groza.
În această calitate a creat 60 de circumscripții rurale noi, sanatorii, 100 de case de nașteri la țară, a dirijat campanii împotriva tifosului exantematic, a febrei tifoide, a febrei recurente.
A contribuit, din poziţia de ministru, la înfiinţarea Institutului de Endocronologie din Bucureşti. Astfel, la 8 noiembrie 1946, prin Decretul-lege nr. 895 emis de Regele Mihai – se aproba raportul ministrului Sănătăţii, marele neurochirurg prof. dr. Bagdasar, de înfiinţare şi organizare a Institutului de Endocrinologie.
Aşa cum aminteam, de numele său se leagă punerea bazelor practicii neurochirurgicale din România.
Doctorul Bagdasar a cercetat traumatismele cranio-cerebrale şi abcesele intracraniene, a efectuat investigaţii histopatologice şi clinice asupra tumorilor cerebrale, cerebeloase şi medulare etc., a introdus în România noi tehnici operatorii şi a perfecţionat instrumentarul chirurgical, precum şi procedeele de investigare a simptomatologiei neurologice.
Bagdasar a realizat, spre exemplu, printre primii în Europa, operaţia de cordotomie şi, împreună cu State Drăgănescu și Constantin Arseni, a dezvoltat o metodă originală de tratament al craniostenozelor.
Se estimează că doar în perioada 1935-1945, a realizat nu mai puţin de 492 de intervenţii vertebro-medulare şi în total peste 1800 de operaţii ale sitemului nervos, nu doar pe pacienţi români ci şi pentru persoane venite din Ungaria, Bulgaria sau Palestina.
Activitatea sa profesională, este cuprinsă în mai multe lucrări ştiinţifice pe care le-a publicat, printre care se află „Ostroamele orbitare şi orbitocraniene” (1939), ”Traumatismele cranio-cerebrale acute” (1940), ”Tuberculomul cerebral” (1940), ”Tumorile cerebeloase” (1943), ”Boala lui Lindau” (1944) etc.
În ultimii săi ani de viaţă s-a implicat activ în realizarea primului ”Tratat de neurochirurgie” din România (în colaborare), care a apărut postum, în 1948.
Dumitru Bagdasar a murit la 16 iulie 1946, la doar 52 de ani, la Bucureşti, din cauza unei metastaze cerebrale diagnosticată, localizată şi urmărită evolutiv chiar de el.
La doar două luni distanţă, soţia sa, Florica Bagdasar a devenit ministrul Sănătăţii din România, funcţie deţinută până în 1948, fiind prima femeie ministru din istoria ţării.
La 28 octombrie 1948, Dumitru Bagdasar a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
În anul 1951, Editura Academiei Române a publicat traducerea în franceză (autoare dr. Maria Niculescu, soția dr. Ion T. Niculescu) a volumului redactat împreună cu Constantin Arseni privind întreaga sa activitate operatorie și de cercetare, sub titlul „Traité de Neurochirurgie”.
În anul 1975, a fost înfiinţat în Bucureşti Spitalul Clinic ”Prof. Dr. D. Bagdasar”, de către Constantin Arseni (1912-1994), elev şi continuator al apostolatului medical al profesorului D. Bagdasar în dezvoltarea neuroştiinţelor din România.
În 1993, Spitalul Clinic ”Prof. Dr. D. Bagdasar” a devenit spital de urgenţă, iar la 6 septembrie 2001 i-a fost schimbată denumirea în Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”.
O placă memorială, situată pe imobilul din Strada Speranţei nr. 13 din Bucureşti, aminteşte că aici au locuit, începând din 1944, Dumitru Bagdasar, părintele neurochirurgiei din România şi Florica Bagdasar, creatoarea şcolii româneşti de igienă mentală şi neuropsihiatrie infantilă.
