Realizator: Ciprian Sasu – Circulația pe Drumul Expres Craiova-Pitești va fi închisă începând de luni pe un tronson de șapte kilometri, în zona municipiului Slatina. Măsura preconizată ar dura maxim două săptămâni. Este necesară pentru realizarea conexiunii dintre lotul 2 al drumului, deschis circulației în vara anului trecut, și lotul 3 Slatina – Colonești, care ar urma să fie inaugurat până la sfârșitul acestui an. Cum va fi deviat traficul în zonă și cum se circulă pe principalele drumuri din țară ne spune acum în direct corespondentul RRA Alex Lancuzov. Alex, bună dimineața!
Reporter: Bună dimineața! În zona de est a municipiului Slatina circulația este deviată pe Drumul Județean 546 prin Slatina și apoi pe mai multe străzi până la intersecția cu Drumul Național 65, la nodul rutier de la Valea Mare. Inaugurarea lotului 3 estimat de Crăciun înseamnă 72 de kilometri fără întrerupere pe Drumul Expres Craiova-Pitești, de la Balș până la Colonești, la limita dintre județele Olt și Argeș. Restricții pe DN7 – Valea Oltului luni, la Câineni, în Vâlcea; drumarii lucrează la tăierea arborilor uscați de la marginea carosabilului, cu o circulație închisă în reprize de 15-20 de minute la kilometrul 235. Iar ultima informație din județul Constanța: se fac ultimele lucrări la Podul Ovidiu pe Drumul Național 2A. După-amiază ar trebui să se circule pe toate cele patru benzi ale Podului Ovidiu, după mai multe luni cu lucrări și restricții./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 decembrie)