Camionagii unguri vor protesta la principalul punct de trecere a graniţei cu Ucraina

Realizator: Ciprian Sasu – Camionagii unguri vor protesta, luni, la principalul punct de trecere a graniţei cu Ucraina, după modelul colegilor din Polonia şi Slovacia, acuzând concurenţa neloială a ucrainenilor. Cezar Manu are detalii:
Reporter: Poliția maghiară a precizat că a permis protestul de la Zahony, fără a menționa durata acestuia. Transportatorii unguri solicită Bruxellesului să limiteze numărul camioanelor ucrainene care intră în Uniunea Europeană și revenirea la sistemul anterior de permise. La această oră, mai multe puncte de frontieră din regiune sunt blocate, iar în altele se circulă cu greu, în urma reconfigurării traseului tirurilor ucrainene. În România, camioanele așteaptă peste 12 ore la ieșirea din țară în vămile Halmeu și Siret și peste patru ore la Albiţa, Isaccea și Calafat, dar timpi ridicați de așteptare se înregistrează și în alte puncte vamale, mai ales la frontiera cu Ungaria. Pe sensul de intrare în țară, timpii de așteptare depășesc 4 ore în vămile Calafat, Siret și Negru Vodă./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 decembrie)