Obidos este un oraș medieval fermecător, înconjurat de fortăreţe, care atrag mulți vizitatori în Portugalia, dornici de a pătrunde într-un context istoric. La începutul săptămânii, municipalitatea locală a dezvăluit planuri concrete pentru a atrage un altfel de grup de turiști, care nu sunt neapărat cunoscuți ca pasionați de istorie – şi anume, surferii. Planul este de a construi un sat turistic numit „Surf Park”, care să ofere 144 de paturi în 56 de unități de cazare și să fie operațional începând cu 2026. Aceasta poate părea o dezvoltare interesantă, dar și așteptată pentru o țară a cărei coastă atlantică este renumită ca fiind un paradis al surferilor – mai ales în zona dintre Nazare și Ericeira. Asta înainte să luați în calcul faptul că municipiul Obidos este situat în mare parte în interiorul țării și are o graniță de apă doar cu Lagoa de Obidos – o lagună întinsă, care este minunată pentru plimbare, dar singurele valuri pe care le produce sunt ondulaţii care nu ar reprezenta o provocare nici măcar pentru o rățușcă de cauciuc. Acesta este motivul pentru care „Surf Park” va avea ceva ce va fi, probabil, prima piscină cu valuri artificiale din Portugalia. Planuri pentru construirea unui obiectiv similar au fost anunțate și în Seixal, lângă Lisabona, dar nu a fost menționat un termen exact pentru deschiderea acestuia. În ceea ce privește Obidos Surf Park, de fapt, inaugurarea inițială este programată pentru 2025, înainte de a-şi deschide complet uşile în anul următor. Dezvoltarea urmărește diversificarea imaginii țării ca destinație pentru surferi, oferind un produs consistent acestor amatori de senzații tari. Staţiunea va avea, de asemenea, un restaurant, un magazin de surf, mai multe parcuri de skate, terenuri de padel și tenis de plajă, o școală de surf, un spațiu wellness, zone verzi amenajate, o pistă de biciclete și o zonă pentru evenimente corporative. Și, în conformitate cu standardele moderne, nici impactul asupra mediului nu a fost omis. Piscina cu valuri artificiale va fi eficientă din punct de vedere energetic și al consumului de apă. (https://www.themayor.eu – 12 decembrie)/ssirbu/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (14 decembrie)