A visa cu ochii deschiși remodelează creierul, influențând plasticitatea acestuia, sugerează un studiu efectuat pe șoareci de către cercetătorii de la Harvard Medical School și publicat în revista „Nature”.
Dacă rezultatele ar fi confirmate și la ființe umane, ar demonstra importanța de a face pauze din când în când, chiar și atunci când derulați conținut online pe un smartphone, pentru a îmbunătăți învățarea și memoria.
În cadrul studiului, cercetătorii au arătat în mod repetat șoarecilor două imagini diferite de șah, intercalate cu o scurtă pauză de un minut, în care li s-a arătat un ecran gri. Prin monitorizarea a aproximativ 7.000 de neuroni din cortexul vizual, au descoperit că în timpul pauzei, când șoarecele era relaxat, neuronii produceau activitate electrică similară (dar nu complet identică) cu cea declanșată la vizualizarea imaginii anterioare, semnal că aceasta a fost interpretată ca dovadă a faptului că animalul visa cu ochii deschiși la experiența pe care tocmai o trăise. Pe măsură ce experimentul sera repetat pe tot parcursul zilei, activitatea neuronală declanșată de vizualizarea primei imagini a devenit din ce în ce mai ușor de distins de cea generată de a doua imagine, până când fiecare a ajuns să implice grupuri separate clar de neuroni. Mai mult, activitatea neuronală înregistrată în timpul primelor visări cu ochii deschiși ale zilei indică modul în care creierul va reacționa în final la vederea aceleiași imagini succes.
Oamenii de știință de la Harvard au descoperit, în cele din urmă, că visele cu ochii deschiși sunt produse de cortexul vizual, în același moment în care neuronii din hipocamp reproduc evenimente din trecut pentru a le memora, un semnal clar că există o conexiune între aceste diferite regiuni ale creierului. (www.ansa.it – 15 decembrie)/oavram
RADOR RADIO ROMÂNIA (16 decembrie)